Prima pagină » China a găsit o metodă ieftină să obțină aur din deșeuri electronice

China a găsit o metodă ieftină să obțină aur din deșeuri electronice

China a găsit o metodă ieftină să obțină aur din deșeuri electronice
Foto: Goldmarket

Cercetătorii chinezi au dezvoltat o metodă mult mai ieftină și mai rapidă de a extrage aur din deșeuri electronice.

Noua tehnologie promite recuperarea metalelor prețioase la costuri mult mai reduse comparativ cu metodele tradiționale, reducând îna clași timp și impactul asupra mediului.

Cercetătorii chinezi extrag aurul din deșeuri electronice la costuri foarte reduse

China a găsit o metodă ieftină să obțină aur din deșeuri electronice

Foto: Freepik

Cercetătorii chinezi au dezvoltat o metodă prin care pot extrage aur din deșeuri electronice la un cost mai mic de o treime din prețul actual de piață. Noua tehnologie permite extragerea metalelor prețioase din procesoare de telefoane și computere vechi, dar și din plăci electronice scoase din electrocasnice. Procesul de spălare chimică durează mai puțin de 20 de minute, relatează publicația South China Morning Post.

Metoda atinge o eficiență de peste 98% în dizolvarea aurului și permite recuperarea a 93% din paladiu, toate la temperatura camerei. În plus, nivelul de poluare este mult mai redus decât la tehnologiile tradiționale.

Potrivit cercetătorilor, 10 kg de plăci electronice pot produce circa 1,4 grame de aur, la un cost total de circa 72 de dolari. Asta înseamnă aproximativ 1.455 dolari pe uncie. Spre comparație, prețul aurului pe piețele internaționale a depășit recent 4.470 de dolari pe uncie.

China generează anual câteva milioane de tone de deșeuri electronice. Pe lângă telefoane și computere, plăcile electronice din electrocasnice precum televizoare sau frigidere conțin metale valoroase. Această descoperire ar putea deveni o soluție-cheie atât pentru resursele limitate, cât și pentru reducerea impactului asupra mediului.

Deșeuri electronice: reciclare profitabilă și sustenabilă

Aurul, platina, paladiul și alte metale prețioase sunt folosite pe scară largă în electronice, catalizatori și bijuterii. Acestea sunt, însă, resurse rare, iar extracția lor tradițională distruge habitatul natural și poluează solul și apele.

Autoritățile promovează conceptul de „minerit urban” ca alternativă sustenabilă la exploatările clasice. Acesta constă în reciclarea metalelor prețioase din deșeuri electronice, care este o alternativă profitabilă și ecologică. Metodele clasice folosesc frecvent substanțe toxice sau corozive, periculoase pentru mediu și sănătate.

Tehnici mai blânde, precum fotocataliza, necesită catalizatori externi, aditivi metalici sau un consum suplimentar de energie. Asta le face costisitoare și complicate.

Noua abordare chineză

O echipă de la Institutul de Conversie a Energiei din Guangzhou, împreună cu Universitatea de Tehnologie din Sudul Chinei, a propus o strategie de dizolvare „autocatalitică”. Procesul folosește doar o soluție apoasă de peroximonosulfat de potasiu (PMS) și clorură de potasiu (KCl), fără catalizatori externi, pentru a recupera aur și paladiu la temperatura camerei.

Elementul-cheie este mecanismul de „autocataliză”. Metalele prețioase acționează ca propriul catalizator, accelerând dizolvarea. PMS-ul și ionii de clor din soluție generează oxigen singlet și acid hipocloros, care descompun atomii de metal, capturați apoi de ionii de clor și dizolvați în soluție pentru recuperare.

Proporțiile optime ale substanțelor și eficiența procesului au fost stabilite prin experimente de tip „quenching” și analize spectroscopice.

Beneficii economice și de mediu

Noua metodă reduce costurile cu reactivii cu aproximativ 93%, folosind substanțe ieftine și ușor de procurat. Totodată, consumul de energie este cu circa 62% mai mic, deoarece procesul se desfășoară la temperatura camerei. Procedura generează mai puține deșeuri secundare, iar soluția rezultată poate fi tratată pentru obținerea aurului pur.

Deși numeroase companii activează în sector, diferențele de eficiență arată că potențialul de recuperare a resurselor nu este încă exploatat la maximum.

Potrivit China Science Daily, această cercetare oferă o soluție mai eficientă și sustenabilă pentru recuperarea metalelor prețioase și ar putea reduce dependența de mineritul clasic, accelerând tranziția industriei către practici mai verzi.

Alte articole importante
România a încheiat 2025 cu o inflație anuală de 9,7%
România a încheiat 2025 cu o inflație anuală de 9,7%
România a încheiat 2025 cu o rată anuală a inflației de 9,7%, un nivel semnificativ mai ridicat comparativ cu anul precedent. Creșterea prețurilor a fost aproape dublă față de 2024, ceea ce confirmă presiunile persistente asupra costului vieții. România revine la o inflație anuală ridicată la final de 2025 Rata anuală a inflației a înregistrat […]
Cu ce sumă intenționează să se împrumute România pe piețele externe în 2026
Cu ce sumă intenționează să se împrumute România pe piețele externe în 2026
România intenționează să acceseze mai multe fonduri europene în 2026 și să reducă vânzările nete de euroobligațiuni concomitent cu reducerea costurilor de finanțare, a declarat luni la Viena șeful Trezoreriei, Ștefan Nanu, potrivit Bloomberg. Cu toate acestea, costurile de împrumut rămân în continuare printre cele mai ridicate din UE, iar o scădere suplimentară depinde de […]
ANALIZĂ
Davos 2026: Elitele globale caută o nouă ordine mondială, într-o lume care se rupe în blocuri. Care e agenda liderilor din politică și economie
Davos 2026: Elitele globale caută o nouă ordine mondială, într-o lume care se rupe în blocuri. Care e agenda liderilor din politică și economie
Elitele politice și de afaceri se întrunesc săptămâna viitoare la reuniunea anuală a World Economic Forum (WEF) de la Davos, într-un moment în care consensul global din ultimele decenii este supus unor presiuni fără precedent. Ediția din 2026 propune ca temă centrală „A Spirit of Dialogue”, dar are loc pe fondul fragmentării geopolitice, al competiției […]
Inflația în SUA se menține peste ținta FED, dar rămâne în marja așteptărilor economiștilor
Inflația în SUA se menține peste ținta FED, dar rămâne în marja așteptărilor economiștilor
Cele mai recente date privind inflația au fost publicate marți, într-un context tensionat, marcat de o confruntare fără precedent pentru controlul băncii centrale americane, instituția care dă tonul economiei SUA. Deși FED a redus dobânzile de trei ori anul trecut, conducerea Rezervei Federale a ignorat insistențele lui Trump pentru o reducere procentuală mai mare. Inflația […]
Apple și Google își unesc forțele pentru un Siri mai inteligent
Companii
Apple și Google își unesc forțele pentru un Siri mai inteligent
Apple primește sprijin de la Google pentru a dezvolta noua versiune a asistentului său virtual Siri, bazată pe inteligență artificială. Colaborarea vizează integrarea unor tehnologii avansate pentru a face Siri mai rapid și mai precis în recunoașterea și răspunsul la cerințele utilizatorilor. Apple colaborează cu Google pentru noua versiune Siri bazată pe AI Apple va […]
Toyota rămâne lider mondial pentru al șaselea an la rând
Companii
Toyota rămâne lider mondial pentru al șaselea an la rând
Toyota își consolidează poziția de lider global în industria auto, fiind pentru al șaselea an la rând cel mai vândut producător auto. Toyota, alături de subsidiarele Hino Motors și Daihatsu, ocupă poziția de lider mondial al vânzărilor auto încă din 2020. Performanța confirmă strategia constantă a constructorului japonez, într-un context marcat de concurență intensă și […]