Prima pagină » Gigantul german Rheinmetall se extinde în apropiere de România

Gigantul german Rheinmetall se extinde în apropiere de România

Gigantul german Rheinmetall se extinde în apropiere de România
Foto: Colaj PF - Shutterstock

Gigantul german Rheinmetall anunță o nouă investiție semnificativă în industria de apărare, în apropiere de granița cu România.

Proiectul vizează extinderea capacităților de producție și dezvoltarea tehnologiilor avansate, în contextul creșterii cererii europene pentru echipamente de apărare și tehnologie militară.

Rheinmetall investește în Ungaria într-un proiect de care este interesată și România

Gigantul german Rheinmetall se extinde în apropiere de România

Foto: Rheinmetall

Gigantul german din industria de apărare a anunțat o nouă investiție în fabrica din orașul maghiar Zalaegerszeg. Scopul principal este acela de a-și extinde capacitățile de dezvoltare și inginerie. Vizate sunt în special vehiculul blindat de luptă Lynx KF41 și tancul principal de luptă Panther KF51, a anunțat compania într-un comunicat.

După cum Puterea Financiară v-a informat la momentul respectiv, România intenționează să achiziționeze mașini de infanterie prin programul european SAFE. Unul dintre candidați este vehiculul Lynx produs de Rheinmetall. Alte companii internaționale din domeniul apărării și-au manifestat interesul pentru acest program. Este vorba despre BAE Systems (CV90), Hanwha Aerospace (Redback) și General Dynamics European Land Systems (ASCOD 2). Interesați sunt inclusiv turcii de la Otokar, cu vehiculul Tulpar.

Rheinmetall se află în „pole position” cu blindatele KF41 Lynx pentru contractul de peste 2,5 miliarde de euro al României pentru IFV-uri. Germanii au cele mai mari șanse să încheie un acord cu MApN, contractul putând fi atribuit direct, fără licitație. În acest context, Rheinmetall Hungary Zrt. a anunțat investiția în Zalaegerszeg pentru a consolida capacitățile de dezvoltare și inginerie. Oobiectivul este de a întări expertiza locală în domeniul vehiculelor militare și de a integra mai puternic fabrica în rețeaua internațională Rheinmetall.

Finanțare de 1,4 milioane €

Proiectul este sprijinit de Agenția Maghiară de Promovare a Investițiilor (HIPA) cu o finanțare de 1,4 milioane de euro. Extinderea este estimată să genereze aproximativ 80 de locuri de muncă în domeniul ingineriei, care necesită calificări înalte, la fabrica din Zalaegerszeg.

Un obiectiv central al investiției îl reprezintă dezvoltarea continuă a sistemelor moderne de vehicule Rheinmetall. Aici sunt incluse și lucrările la blindatele Lynx KF41 și Panther KF51.

„În colaborare cu partenerii noștri din cadrul grupului global Rheinmetall și cu sprijinul HIPA, vom crește semnificativ capacitățile și competențele noastre. Acest lucru ne va permite să sporim contribuția Ungariei la unele dintre cele mai recente dezvoltări în domeniul tehnologiei de apărare, în special în domeniul vehiculelor militare”, a explicat Paul Walf, CEO al Rheinmetall Hungary Zrt.

La ceremonia de anunțare a participat și ministrul Afacerilor Externe și Comerțului al Ungariei, Péter Szíjjártó. Oficialul din țara vecină a salutat angajamentul companiei.

„Această investiție ne va apropia cu un pas de atingerea obiectivului stabilit în programul «Zrínyi 2026», care vizează dotarea forțelor noastre armate cu echipamente moderne, fabricate pe plan intern, acolo unde este posibil”, a declarat Szíjjártó.

Alte articole importante
Inflația din România rămâne cea mai mare din UE, de peste trei ori peste media europeană
Inflația din România rămâne cea mai mare din UE, de peste trei ori peste media europeană
România continuă să înregistreze cea mai ridicată rată a inflației din Uniunea Europeană, chiar dacă ritmul de creștere a prețurilor a încetinit ușor în luna iunie. Potrivit datelor publicate de Eurostat, inflația anuală a ajuns la 9,2%, în timp ce media la nivelul UE s-a redus la 2,9%. România conduce din nou clasamentul inflației În […]
Cristina Chiriac: Convergența României s-a construit pe consum, nu pe fundații economice. Nota de plată vine în 2026
Cristina Chiriac: Convergența României s-a construit pe consum, nu pe fundații economice. Nota de plată vine în 2026
După 20 de ani de apartenență la Uniunea Europeană, România afișează un paradox economic: a recuperat rapid decalajele față de statele dezvoltate, dar este singura economie din Europa Centrală și de Est pentru care se estimează o contracție în 2026. Cristina Chiriac, președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), susține că problema nu este ritmul […]
România, cea mai performantă piață bursieră din ultimul deceniu
România, cea mai performantă piață bursieră din ultimul deceniu
Bursa de Valori București a înregistrat cel mai ridicat randament dintre marile piețe de acțiuni din lume în ultimii zece ani, potrivit unei analize InterCapital ETF. Indicele BET-TR, care include dividendele reinvestite, a adus un câștig de 758% în euro, ceea ce înseamnă că o investiție de 1.000 de euro făcută acum un deceniu ar […]
Digi a debutat pe Bursa din Spania și a atras 287 milioane de euro. Listarea confirmă ascensiunea celei mai importante afaceri externe a grupului
Piață de Capital - Fonduri
Digi a debutat pe Bursa din Spania și a atras 287 milioane de euro. Listarea confirmă ascensiunea celei mai importante afaceri externe a grupului
Digi Communications marchează unul dintre cele mai importante momente din istoria sa prin listarea subsidiarei din Spania la bursele spaniole. Compania a atras 287 de milioane de euro în cadrul ofertei publice inițiale (IPO), într-o tranzacție suprasubscrisă de mai multe ori, semn al interesului ridicat al investitorilor pentru operatorul care a devenit unul dintre cele […]
Industria IT&C generează 14% din PIB, dar România rămâne codașa Europei la inovație. AI ar putea adăuga până la 16 miliarde de euro anual economiei
Macroeconomie
Industria IT&C generează 14% din PIB, dar România rămâne codașa Europei la inovație. AI ar putea adăuga până la 16 miliarde de euro anual economiei
Industria IT&C continuă să fie unul dintre motoarele economiei românești, contribuind cu aproximativ 14% la produsul intern brut și înregistrând o productivitate a muncii cu 16% peste media națională. Cu toate acestea, România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește inovarea, iar adoptarea tehnologiilor de ultimă generație, inclusiv inteligența artificială, rămâne mult […]
România rămâne pe ultimul loc în UE la durata vieții profesionale. Românii lucrează, în medie, cu aproape cinci ani mai puțin decât europenii
Macroeconomie
România rămâne pe ultimul loc în UE la durata vieții profesionale. Românii lucrează, în medie, cu aproape cinci ani mai puțin decât europenii
România continuă să ocupe ultima poziție în Uniunea Europeană în ceea ce privește durata estimată a vieții profesionale, chiar dacă indicatorul a înregistrat o ușoară îmbunătățire în ultimii ani. Datele publicate de Eurostat arată că un român în vârstă de 15 ani este așteptat să petreacă în câmpul muncii, în medie, 32,7 ani, cu aproape […]