Prima pagină » Leonardo SpA și Avioane Craiova au semnat un acord strategic de cooperare

Leonardo SpA și Avioane Craiova au semnat un acord strategic de cooperare

Leonardo SpA și Avioane Craiova au semnat un acord strategic de cooperare
Foto: Shutterstock

Leonardo SpA și Avioane Craiova au semnat un acord strategic de cooperare tehnologică și industrială, consolidând parteneriatul dintre cele două companii în domeniul de apărare aeriană.

Colaborarea vizează modernizarea avioanelor C-27J Spartan și dezvoltarea unor sisteme integrate de instruire, cu un puternic impact asupra industriei de apărare din România.

Acord strategic semnat între Leonardo SpA și Avioane Craiova

Leonardo SpA și Avioane Craiova au semnat un acord strategic de cooperare

Foto: Aircraft.leonardo.com

Leonardo SpA și compania Avioane Craiova au semnat, în cadrul Salonului aeronautic de la Paris, un „Acord de Cooperare Tehnologică și Industrială”, care reprezintă un pas important în consolidarea colaborării dintre cele două entități, se precizează într-un comunicat de presă al grupului italian, preluat de Agerpres.

Acordul vizează mai multe domenii de cooperare și pune accent în special pe avionul C-27J Spartan, produs de Leonardo SpA, precum și pe Sistemele Integrate de Antrenament (ITS) M-345 (foto sus) și M-346. De asemenea, printre activitățile prevăzute se numără localizarea în România a lucrărilor legate de programul de modernizare a avioanelor C-27J, precum și operațiuni de mentenanță, logistică, reparații și instruirea personalului.

Avioane Craiova intenționează să se implice în mod activ în programul de modernizare a celor șapte avioane C-27J Spartan, care se află în serviciul Forțelor Aeriene Române din 2010. Acest proiect, care include integrarea unor tehnologii de ultimă generație și activități de pregătire, va asigura un impact industrial semnificativ și va deschide calea pentru viitoare inițiative industriale, vizând dezvoltarea unui centru regional de referință pentru C-27J la Avioane Craiova.

Sustenabilitate pe termen lung

Mai mult, acordul între Leonardo și Avioane Craiova oferă oportunitatea construirii în comun a unei soluții complexe, ce va permite Forțelor Aeriene Române să adopte un nou model de instruire a piloților, bazat pe Sistemul Integrat de Instruire M-345 și M-346, potrivit Cursdeguvernare.ro.

Această colaborare va facilita dezvoltarea unor capabilități locale în domeniile mentenanței, subasamblării, logisticii și suportului, contribuind astfel la sustenabilitatea pe termen lung a flotei Forțelor Aeriene Române.

Totodată, va stimula extinderea bazei industriale de apărare a României, generând noi oportunități pentru cooperare tehnologică, dezvoltarea de competențe și crearea de locuri de muncă cu valoare adăugată în țară.

Alte articole importante
Leonardo Badea, BNR: România are atuuri reale pentru investiții, dar rămâne sub potențial din cauza predictibilității și competitivității instituționale
Leonardo Badea, BNR: România are atuuri reale pentru investiții, dar rămâne sub potențial din cauza predictibilității și competitivității instituționale
România dispune de avantaje solide în competiția regională și globală pentru atragerea investițiilor străine, însă valorificarea acestora depinde decisiv de predictibilitate, stabilitate și calitatea cadrului instituțional. Mesajul a fost transmis de prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Leonardo Badea, în discursul susținut la deschiderea conferinței „Descoperiți România. Care sunt atuurile României în competiția pentru atragerea investițiilor?”. […]
Noua armă a hackerilor: site-uri bancare europene copiate la perfecție, datele clienților furate în timp real
Tehnologie
Noua armă a hackerilor: site-uri bancare europene copiate la perfecție, datele clienților furate în timp real
Un nou val de atacuri cibernetice lovește sistemul financiar european, după ce experții în securitate au identificat un kit de phishing extrem de sofisticat, capabil să reproducă aproape identic site-urile băncilor și platformelor financiare. Denumit sugestiv „Spiderman”, acest instrument este deja utilizat pe scară largă de infractori cibernetici și reprezintă o amenințare majoră pentru utilizatorii […]
ANALIZĂ
Raport BNR: Avuția netă a românilor a crescut până la 1.900 de miliarde de lei, dar riscurile la adresa stabilității financiare rămân ridicate
Raport BNR: Avuția netă a românilor a crescut până la 1.900 de miliarde de lei, dar riscurile la adresa stabilității financiare rămân ridicate
Avuția netă a populației din România s-a dublat din 2019 până în prezent, ajungând la aproximativ 1.900 de miliarde de lei, dar riscurile la adresa stabilității financiare au rămas ridicate, arată  Raportul asupra stabilității financiare publicat de BNR în decembrie 2025.  Averea netă a populației reflectă atât creșterea economică susținută din ultimul deceniu, cât și […]
Cât vor costa vacanțele în Bulgaria după trecerea la moneda euro
Piață de Capital - Fonduri
Cât vor costa vacanțele în Bulgaria după trecerea la moneda euro
Trecerea la moneda euro ar putea determina o creștere semnificativă a prețurilor pentru vacanțele în Bulgaria ale turiștilor români. Scumpirile se vor resimți atât în costurile cazării, cât și la mâncare și alte servicii turistice, reflectând creșterea cheltuielilor hotelurilor și pensiunilor. Vacanțele în Bulgaria se vor scumpi cu până la 10% după trecerea la moneda […]
ANALIZĂ
Motoarele cu ardere internă scapă de interdicția totală în UE
Companii
Motoarele cu ardere internă scapă de interdicția totală în UE
UE face un pas înapoi de la planul inițial de a elimina definitiv mașinile dotate cu motoare cu ardere internă. În locul unei interdicții totale, oficialii de la Bruxelles adoptă acum o abordare mai flexibilă, care lasă loc pentru mai multe tehnologii pe piață după 2035. Decizie surpriză a UE: motoarele cu ardere internă vor […]
Bula imobiliară se fisurează în România. Clienții sunt tot mai puțini, taxele sunt în creștere
Macroeconomie
Bula imobiliară se fisurează în România. Clienții sunt tot mai puțini, taxele sunt în creștere
Piața imobiliară din România încheie anul cu o prăbușire puternică. În timp ce taxele sunt în creștere și pun presiune tot mai mare, românii se gândesc de două ori înainte să-și achiziționeze o locuință. Asta în timp ce, pe șantierele, dezvoltatorii continuă la foc continuu construcțiile.  Se sparge bula imobiliarelor: românii nu mai cumpără locuințe […]