Criza economică din Cuba atinge un nou punct critic, pe fondul prăbușirii accelerate a monedei naționale și al unei penurii severe de resurse esențiale. Inflația galopantă, lipsa combustibilului și diferențele uriașe dintre cursul oficial și cel real al valutei transformă viața de zi cu zi într-o luptă permanentă pentru supraviețuire. În timp ce autoritățile încearcă să mențină aparența unui control economic, realitatea din teren indică o economie scăpată din frâu.
Deși, oficial, în Cuba circulă o singură monedă, peso-ul cubanez (CUP), mecanismul monetar funcționează pe mai multe niveluri. După reforma din 2021, când sistemul dual monetar a fost eliminat, moneda națională a început să piardă rapid din valoare. Dacă la nivel bancar există un curs stabilit de stat, pe piața informală dolarul american și euro sunt tranzacționați la valori mult mai ridicate, arată Il Post.
Această diferență majoră dintre cursul oficial și cel neoficial a alimentat o economie paralelă tot mai extinsă. Platforme externe publică zilnic ratele reale de schimb, folosite de populație ca reper pentru tranzacții. Guvernul contestă aceste valori și le cataloghează drept speculative, însă realitatea din piață arată că majoritatea schimburilor valutare se raportează la aceste cotații neoficiale.
În aceste condiții, moneda națională își pierde constant puterea de cumpărare, iar salariile plătite în pesos devin aproape simbolice.
Criza combustibilului reprezintă una dintre cele mai acute probleme ale economiei cubaneze. Lipsa petrolului afectează direct transportul public, activitatea centralelor electrice și funcționarea generatoarelor utilizate în timpul frecventelor pene de curent. În numeroase regiuni, întreruperile de energie electrică au devenit o rutină zilnică.
Blocajele din transport au un efect în lanț asupra prețurilor. Costurile ridicate pentru distribuția produselor alimentare duc la scumpiri suplimentare, ceea ce accentuează presiunea asupra populației. Fără combustibil suficient, lanțurile de aprovizionare funcționează fragmentat, iar întârzierile devin norma.
Dependente de importuri pentru resurse esențiale, autoritățile se confruntă cu dificultăți majore în asigurarea fluxurilor constante de energie și materii prime.
Sistemul tradițional de raționalizare prin magazinele de stat, cunoscute drept „bodegas”, ar trebui să ofere produse de bază la prețuri accesibile. În realitate însă, rafturile sunt adesea goale, iar livrările întârzie luni întregi. Rația lunară distribuită populației nu acoperă necesarul minim pentru traiul zilnic.
În paralel, liberalizarea microîntreprinderilor (Mipymes) a dus la apariția unui sector privat mai dinamic, unde se pot găsi aproape toate produsele necesare. Totuși, prețurile practicate sunt inaccesibile pentru majoritatea cetățenilor care depind exclusiv de veniturile din sectorul de stat.
Diferența dintre oferta din magazinele private și puterea reală de cumpărare a populației accentuează polarizarea socială și stimulează căutarea de alternative informale.
Un angajat din sectorul public câștigă, în medie, aproximativ 6.500 de pesos cubanezi pe lună. La cursul neoficial al pieței, această sumă echivalează cu mai puțin de 15 euro. În contextul inflației accelerate, valoarea reală a salariului scade de la o lună la alta.
Plățile sunt efectuate pe carduri emise de stat, însă sistemul electronic este afectat de întreruperile frecvente de curent. Multe magazine preferă plata în numerar, ceea ce generează cozi interminabile la bănci. În plus, limitele zilnice de retragere restricționează accesul la propriile fonduri. Un angajat poate avea echivalentul salariului în cont, dar poate extrage doar o parte din sumă la un moment dat.
Circulația predominantă a bancnotelor de valoare mică complică și mai mult tranzacțiile, unele fiind refuzate de comercianți.
În acest context, economia paralelă capătă proporții tot mai mari. Pentru a-și proteja veniturile de devalorizare, cubanezii încearcă să obțină dolari sau euro, considerate singurele monede stabile. Turismul rămâne una dintre puținele surse viabile de valută: închirierea de locuințe, transportul turiștilor sau prestarea de servicii conexe aduc venituri în monedă străină.
Remitențele trimise de diaspora reprezintă o altă sursă crucială de lichiditate pentru gospodării. O parte semnificativă din valuta care intră în țară circulă însă în afara sistemului bancar oficial, reducând capacitatea statului de a controla fluxurile financiare.
Autoritățile au nevoie urgentă de monedă străină pentru a finanța importuri esențiale, inclusiv petrol și alimente. Situația este complicată de embargoul impus de Statele Unite ale Americii, în vigoare de peste șase decenii, care limitează accesul la finanțare și la piețele internaționale.