Oceanul invizibil al puterii: cum au ajuns cablurile submarine noul câmp de bătălie geopolitic

Pe fundul oceanelor lumii se desfășoară o infrastructură tăcută, esențială pentru economia globală și pentru funcționarea internetului. Într-un context internațional tot mai tensionat, această rețea de cabluri submarine a devenit un punct sensibil al echilibrului de putere. Iar faptul că tot mai multe dintre aceste cabluri sunt deținute de giganți tehnologici americani ridică întrebări incomode pentru aliații Statelor Unite.

O altă infrastructură ar putea deveni vulnerabilă

Un discurs recent susținut de premierul canadian Mark Carney la World Economic Forum a atras atenția asupra „unei rupturi în ordinea mondială” și asupra unei noi realități în care geopolitica nu mai este limitată de constrângeri tradiționale. Fără a numi direct Statele Unite, mesajul a fost interpretat ca o reacție la comportamentul administrației conduse de Donald Trump.

Replica de la Washington nu a întârziat. Trump l-a criticat pe Carney și a amenințat Canada cu tarife vamale de 100% în eventualitatea unui acord comercial cu China, în ciuda faptului că SUA au purtat propriile discuții economice cu Beijingul. În paralel, președintele american a reluat ideea anexării Groenlandei și a avertizat statele europene cu noi taxe vamale dacă își exprimă sprijinul pentru Danemarca. Aceste episoade au alimentat temeri privind folosirea instrumentelor economice ca pârghii geopolitice. Însă dincolo de tarife și sancțiuni, există o altă infrastructură care ar putea deveni vulnerabilă: cablurile submarine, arată Politico.

Google cheltuie un miliard $ pe o baterie cu 100 de ore autonomie

11:47

România, start de an cu excedent bugetar după șapte ani

09:15

De la telegraf la inteligență artificială: evoluția cablurilor submarine

Primele cabluri telegrafice subacvatice au fost instalate în anii 1850, de către companii private care au intuit potențialul comunicațiilor transfrontaliere. Ulterior, pe măsură ce rețelele s-au extins, acestea au intrat în responsabilitatea serviciilor poștale și a companiilor telefonice de stat.

Astăzi, pe fundul mărilor și oceanelor există câteva sute de cabluri de date care transportă peste 95% din traficul global de internet. Mult timp, acestea au fost operate de consorții formate din companii de telecomunicații din mai multe țări. Modelul avea sens: investițiile sunt uriașe, iar rutele conectează cel puțin două state.

În ultimul deceniu, însă, peisajul s-a schimbat radical. Mari companii tehnologice americane au început să investească direct în infrastructura subacvatică, nu doar ca parteneri, ci ca proprietari unici.

Google operează deja cabluri proprii și dezvoltă noi rute transatlantice. Amazon investește într-un cablu submarin care va lega Irlanda de Statele Unite, iar Meta lucrează la proiectul Waterworth, un cablu de aproximativ 50.000 de kilometri care ar urma să înconjoare globul. Microsoft este, la rândul său, implicată în mai multe consorții de infrastructură digitală.

Motivația este clară: creșterea explozivă a traficului de date, dezvoltarea serviciilor cloud și avansul inteligenței artificiale. Controlul infrastructurii fizice înseamnă control asupra vitezei, capacității și securității fluxurilor digitale.

Un risc geopolitic pe fundul mării

În perioada de relativă stabilitate de după Războiul Rece, cablurile submarine au funcționat într-un mediu marcat de cooperare economică. În ultimii ani, însă, au existat incidente repetate de avariere a cablurilor, unele suspectate a fi rezultatul unor acțiuni deliberate.

În paralel, SUA și China au devenit tot mai prudente în a permite interconectarea directă a noilor cabluri între cele două țări. Fragmentarea infrastructurii digitale reflectă fragmentarea ordinii globale.

În acest context, se conturează o întrebare sensibilă pentru Europa: ce s-ar întâmpla dacă administrația americană ar solicita companiilor tehnologice să limiteze sau să suspende conexiunile către anumite state sau regiuni? Proprietarii de cabluri sunt entități private, orientate spre profit, nu actori geopolitici. Totuși, într-un climat politic tensionat, ar putea refuza o directivă explicită venită de la Casa Albă?

Participarea directorilor executivi ai marilor companii la evenimente politice majore și apropierea lor de centrele de putere alimentează dezbaterea. Într-o lume în care sancțiunile financiare și restricțiile comerciale au devenit instrumente uzuale, dependența de infrastructura digitală controlată de companii dintr-o singură țară poate fi percepută ca o vulnerabilitate strategică.

Temeri similare există deja în domeniul plăților electronice. Dominanța companiilor americane precum Visa este analizată cu atenție de oficiali europeni, care discută alternative capabile să reducă dependența de infrastructura financiară din SUA.

Europa între dependență și autonomie digitală

Pentru Uniunea Europeană și pentru alte state occidentale, provocarea este dublă: pe de o parte, beneficiază de investițiile și de tehnologia giganților americani; pe de altă parte, conștientizează riscurile concentrării infrastructurii critice în mâinile unor entități aflate sub jurisdicția unui singur stat.

Sprijinirea companiilor europene pentru a dezvolta și opera cabluri submarine proprii este una dintre opțiunile discutate. Formarea de alianțe industriale capabile să concureze cu liderii din Silicon Valley ar putea deveni o prioritate strategică. Infrastructura invizibilă care susține internetul global capătă o importanță politică fără precedent. Iar întrebarea dacă interesele comerciale pot rezista presiunilor geopolitice rămâne deschisă.