Oamenii se mută împreună doar pentru a împărți costurile vieții

Traiul în comun, descris în articolele dedicate drept co-living, este un model de locuire în care locatarii dețin sau închiriază împreuna imobile, ansambluri special construite pentru a le permite oamenilor să împartă spații și facilități comune, cum ar fi bucătării, săli de socializare, grădini. Cei mai mulți aleg un model de locuire colectiv pentru a combate izolarea, pentru a împărți costurile vieții, pentru a atenua chiirile prea mari și a pentru crește accesibilitatea locativă. Modelul a apărut în Danemarca în anii ’60. Prima comunitate modernă de cohousing, Sættedammen, a fost finalizată în 1972. Fenomenul s-a extins rapid în Europa (Suedia, Olanda, Germania, Marea Britanie, Spania etc.), apoi în America de Nord (primul proiect realizat în SUA, Muir Commons, a apărut în 1991) și, mai recent, în Canada, Australia, Noua Zeelandă, Japonia. Mai nou, un sentiment de comunitate — alături de beneficiile pe care le aduce o chirie redusă — alimentează apetența pentru coliving în toată Europa, scrie Bloomnerg.

Hansjörg Temperli plătește aproximativ 870 de franci elvețieni pe lună pentru a locui într-un imobil de 440 de metri pătrați, pe care îl împarte cu alte opt persoane. Conceptul de coliving, originar din Danemarca, devine mainstream la Zurich, experții imobiliari indicând orașul ca unul dintre liderii mondiali ai acestui fenomen. Cei mai mulți vor să eficientizeze costurile, însă mulți alții caută, de fapt, să atenueze singurătatea. Andreas Hofer spune că singurătatea este una dintre cele mai mari probleme ale societății, iar apartamentele colective („cluster flats”) fac viața de zi cu zi puțin mai ușoară, de vreme ce rezidenții împart adesea mesele și sarcinile de curățenie și organizează petreceri împreună.

Foto: Unsplash

Consumul populației de energie electrică a crescut cu 5,3% în S1, în timp ce consumul din economie a scăzut cu 0,9%

15:07

Club Tropicana: cum să construim case pentru un viitor mai cald

14:37

Prețurile pentru locuire în Elveția pot fi exorbitante

La Zurich este, oricum, destul de dificil să locuiești singur. Așezat pe malul lacului, în apropiere de Alpi, cu un centrul medieval superb — ca să nu mai vorbim de zecile de mii de bancheri care-l populează — orașul Zurich poate fi astronomic de scump. De altfel, chiar a fost clasat, anul trecut, drept al treilea cel mai scump oraș din lume. Totuși, Hansjörg Temperli plătește aproximativ 870 de franci elvețieni (1.100 de dolari) pe lună pentru a locui într-un apartament de 440 de metri pătrați. Locuința are două balcoane, un living vast, cu trei canapele, și un videoproiector, o bucătărie și o zonă de dining imense, plus un colț cu sute de jocuri de societate. Care e „catch”-ul? El și prietena lui au un dormitor, o baie și un mic salon doar pentru ei și împart restul spațiului cu alte opt persoane. „Poate că e ieftin, dacă te gândești la chirie”, spune Temperli, „dar trebuie să investești mult timp și efort în relația cu oamenii care locuiesc acolo”.

Hansjörg este consultant în energie, are 40 de ani și face parte dintr-un segment – tot mai larg – de persoane din întreaga lume care aleg co-livingul, adică să împartă o locuință cu oameni cu care nu au legături de familie. Locuiesc în apartamente colective, proiectate pentru grupuri mari. Nu sunt locuințe comune tipice, pline de studenți sau tineri aflați la început de carieră. Mai degrabă, sunt spații pentru 8, 10, 12 sau chiar mai mulți locatari, imobile care devin tot mai populare în rândul profesioniștilor singuri, a familiilor și, mai ales, a seniorilor.

Conceptul de coliving este adesea plasat, la origini, în Danemarca anilor ’60 și ’70, când dorința de viață comunitară a motivat grupuri de oameni să construiască locuințe destinate traiului în comun. Ideea s-a răspândit de atunci în mare parte din Europa, iar experții imobiliari consideră orașul Zurich drept unul dintre pionierii în acest domeniu.

„Când am construit primele apartamente colective, acum mai bine de două decenii, oamenii credeau că suntem nebuni și preziceau că nu le vom putea umple”, spune Andreas Engweiler, directorul general al cooperativei Kraftwerk1, care are patru proiecte în Zurich. „Astăzi, a devenit ceva obișnuit”.

Foto: Unsplash

Grădini interioare, ateliere, săli de sport comune

Majoritatea apartamentelor colective — care includ, de regulă, băi proprii și spații private pentru fiecare locatar — se găsesc în cooperative imobiliare care oferă și apartamente tradiționale. Cooperativa Mehr als Wohnen („Mai mult decât locuire”), cu 370 de unități, include 11 apartamente colective ce adăpostesc între 7 și 12 persoane fiecare. În plus față de spațiul de locuit, astfel de cooperative oferă zone comune generoase: grădini pe acoperiș, ateliere cu scule electrice și mașini de cusut, săli de repetiție pentru cei pasionați de muzică și spații tip hotel pentru oaspeți, ce pot fi închiriate pe noapte. Rezidenții Mehr als Wohnen nu au voie să dețină mașini, dar au acces la automobile și biciclete cargo comune.

Este dificil de prezentat statistici precise privind piața acestui tip de locuire — chiar și definirea conceptului de coliving este complicată. Un studiu din 2018 al Institutului Federal German pentru Cercetări în Construcții a identificat zeci de proiecte cu apartamente colective în Germania, Austria și Elveția. Totuși, profesioniștii din imobiliare spun că fenomenul crește, pe măsură ce oamenii caută să reducă costurile și, totodată, își doresc un mai mare sentiment de comunitate. Locatarii împart frecvent mesele și treburile casnice, petrec timp împreună seara și în weekend și organizează petreceri. Andreas Hofer, arhitect și director al Expoziției Internaționale de Construcții din Stuttgart, Germania, spune că majoritatea cererilor de proiecte rezidențiale includ, în prezent, un număr de apartamente colective. „Acum zece ani nu era cazul”, spune Hofer, membru fondator și fost director general al Mehr als Wohnen. „Singurătatea este una dintre cele mai mari probleme ale societății noastre, iar apartamentele colective fac viața de zi cu zi ceva mai ușoară”.

Foto: Unsplash

Vârstincii își doresc din ce în ce mai mult să trăiască împreună

Un grup deosebit de bine adaptat co-livingului este cel al vârstnicilor. Un sondaj din 2022 asupra locuitorilor din Zurich de peste 55 de ani a arătat că 80% și-ar dori să trăiască într-o gospodărie multi-generațională, iar jumătate erau interesați de coliving, un aranjament de locuire care oferă companie și sprijin comunitar, fără să fie necesară mutarea oamenilor într-un cămin de bătrâni.

„Persoanele în vârstă locuiesc adesea singure, în apartamente sau case supradimensionate, în cartiere anonime”, spune Nina Schneider, care dezvoltă proiecte pentru o fundație ce ajută seniorii din Zurich să-și găsească locuințe. „Pentru ei, faptul că sunt încurajați să interacționeze cu alții în spațiile comune este deosebit de valoros”.

Adoptarea acestui model la Zurich are sens și pentru că peste 20% din fondul de locuințe este deținut fie de cooperative (ale căror membri, orientați spre comunitate, sunt mai dispuși să accepte conceptul), fie de orașul însuși, care are un cadru de finanțare și reglementare pentru astfel de proiecte. Orașul oferă frecvent terenuri cooperativelor și dezvoltatorilor privați, care trebuie să prezinte propuneri detaliate pentru a câștiga dreptul de a construi. Proiectele sunt evaluate pe criterii precum sustenabilitatea, inovația și capacitatea de a oferi chirii sub nivelul pieței, pentru a proteja clasa de mijloc de excludere. În timp ce rata de neocupare a locuințelor de închiriat este de doar 0,07% — mult sub pragul de 1% pe care guvernul elvețian îl consideră deficit — costul celor 55.000 de unități deținute de cooperative sau publice este cu circa 25% mai mic decât cel al unităților private.

Locuința este un bun de consum sau un depozitar principal al averii?

Colivingul s-a răspândit dincolo de Europa, în Australia, Noua Zeelandă, SUA și alte țări. Dezvoltări au apărut în New England, Pacific Northwest și dincolo. În Statele Unite modelul se răspândește mai greu, pentru că americanii văd de obicei locuința ca pe un principal depozit al averii. În coliving, dimpotrivă, locatarii fie închiriază, fie cumpără acțiuni într-o cooperativă, pe care le vând cu profit mic sau deloc când pleacă. O altă problemă în SUA este că sprijinul public pentru locuințe se adresează, în general, persoanelor cu venituri mici, în timp ce țările europene au o abordare mai largă. „La Zurich sunt milionari care locuiesc în cooperative”, spune Susanne Schindler, cercetător la Harvard Joint Center for Housing Studies. Pentru americani, „colivingul complet autofinanțat e în regulă, dar în clipa în care există un sprijin public, oamenii încep să se uite mai atent”.

Chiar și în zonele fierbinți ale colivingului, cum ar fi orașul Zurich, acest tip de locuire va rămâne, probabil, o parte relativ mică a pieței rezidențiale, spune Philippe Koch, responsabil cu politicile de locuire în administrația orașului. El observă un interes crescând, dar spune că nu e întotdeauna ușor pentru oameni să se adapteze unui mod de viață mai comunitar, ceea ce generează o rată ridicată de fluctuație, comparativ cu apartamentele tradiționale. „Mulți dintre cei care aplică nu știu de fapt în ce se bagă”, spune Koch.

Foto: Unsplash

Nu va rezolva criza locuințelor

Și chiar dacă unul dintre avantajele colivingului în piețe tensionate este mai puțin spațiu pe locatar, „diferența e prea mică pentru a rezolva criza locuințelor”, adaugă el. Uneori, chiar ocupă mai mult loc, nu mai puțin: într-un nou proiect Kraftwerk1 dintr-o zonă industrială din vestul Zurichului, apartamentele colective vor avea, în medie, 34 mp per locatar, față de 32,5 mp în apartamentele tradiționale ale dezvoltării — dar ambele sub media orașului.

Proiectul, numit Koch Quartier (fără legătură cu oficialul municipal Koch), include și unități non-colective, cu până la 10 dormitoare, și opt apartamente Rohbau („construcție brută”) care ar putea deveni și ele coliving. Acestea vor fi livrate ca structuri de beton cu plafoane de 4 metri, având doar băile și bucătăria amenajate, restul fiind la latitudinea locatarilor. „Există un sentiment de generozitate spațială, care deschide multe posibilități”, spune Noemi Engel, arhitectă la Studio Trachsler Hoffmann, compania din Zurich care a proiectat clădirea.

Un apartament colectiv, un viitor flexibil

Moritz Köhler, un arhitect de 29 de ani din Zurich, dorește unul dintre cele șase apartamente colective ale proiectului, fiecare gândit pentru 10-12 locatari. Deși are o ofertă bună pentru apartamentul său cu două camere din centrul orașului, e atras de sentimentul mai mare de comunitate pe care îl oferă colivingul. El și colegul său de apartament strâng un grup pentru a aplica la una dintre unitățile Koch Quartier, care ar trebui să fie gata anul viitor. Îi vede pe mulți dintre prietenii săi formând cupluri și întemeind gospodării tradiționale, dar el își dorește un stil de viață mai adaptabil. „Nu mi se pare contemporan”, spune el. Un apartament colectiv i-ar permite „un viitor flexibil. Poate că, într-o zi, eu și iubitul meu vom dori să ne mutăm împreună sau poate că aș vrea să am copii. Aș putea face asta fără să fiu nevoit să mă mut mereu”.