Bruxelles-ul deja își planifică următoarea criză bancară

Bruxelles-ul pregătește deja terenul pentru următoarea criză bancară. La trei ani după colapsul Credit Suisse și la aproape două decenii de la criza financiară globală din 2008, Comisia Europeană lucrează la un nou mecanism menit să împiedice transformarea falimentului unei bănci majore într-o problemă sistemică pentru întreaga economie europeană.

Potrivit unui document confidențial consultat de publicația Politico, oficialii europeni încearcă să găsească răspunsul la o întrebare care continuă să dea bătăi de cap autorităților de reglementare: cine furnizează lichiditatea necesară unei bănci salvate după ce aceasta a fost stabilizată pe hârtie, dar încă se confruntă cu lipsa încrederii din partea piețelor și a deponenților?

Lecțiile dure lăsate de Credit Suisse și Silicon Valley Bank

Prăbușirea Credit Suisse în 2023 a demonstrat cât de rapid poate dispărea încrederea într-o instituție financiară considerată până atunci prea mare pentru a eșua. Criza a venit la scurt timp după falimentul Silicon Valley Bank din Statele Unite, episod care a arătat că, în era digitală, retragerile masive de depozite se pot produce în doar câteva ore.

UE redeschide disputa privind taxarea profiturilor companiilor din energie. Șase state europene cer o soluție la nivelul Uniunii

11:48

Activele mai multor companii occidentale, transferate unei firme rusești

10:02

Autoritățile elvețiene au fost obligate să mobilizeze aproximativ 260 de miliarde de franci elvețieni pentru a menține funcțional Credit Suisse până la preluarea sa de către UBS. Dimensiunea intervenției a fost uriașă, reprezentând aproximativ o treime din produsul intern brut al Elveției la acel moment.

Pentru Bruxelles, cazul Credit Suisse a devenit un avertisment clar. În eventualitatea în care o bancă de talia Deutsche Bank, UniCredit sau BNP Paribas ar intra într-o situație similară, impactul s-ar putea propaga rapid în întregul sistem financiar european.

O problemă pe care regulile actuale nu o rezolvă

După criza financiară din 2008, Uniunea Europeană a construit un cadru de reglementare extrem de complex pentru gestionarea falimentelor bancare. Băncile sunt obligate să dețină rezerve speciale de capital și să elaboreze planuri detaliate pentru situații de urgență, astfel încât pierderile să fie suportate în primul rând de acționari și creditori, nu de contribuabili. Cu toate acestea, regulile existente rezolvă doar o parte a problemei.

O bancă poate fi declarată solvabilă după aplicarea procedurilor de rezoluție și după absorbția pierderilor de către investitori. Totuși, dacă deponenții continuă să își retragă banii, iar piețele refuză să îi mai ofere finanțare, instituția respectivă poate rămâne fără lichidități chiar și după ce a fost salvată. Acesta este scenariul pe care Comisia Europeană încearcă acum să îl evite.

Documentul intern avertizează că lipsa unui mecanism european adecvat creează vulnerabilități majore pentru economiile statelor membre și poate afecta capacitatea Uniunii de a finanța alte priorități strategice.

Europa se confruntă deja cu presiuni financiare uriașe

Momentul ales pentru această dezbatere nu este întâmplător.

Statele membre ale Uniunii Europene sunt deja supuse unor presiuni bugetare considerabile. Costurile necesare pentru modernizarea economiilor, tranziția energetică și consolidarea apărării sunt estimate la aproximativ 1.000 de miliarde de euro anual.

În paralel, multe economii europene continuă să înregistreze ritmuri modeste de creștere, iar finanțele publice sunt încă afectate de efectele succesive ale pandemiei, crizei energetice și inflației ridicate. În acest context, apariția unei noi crize bancare de proporții ar putea pune o presiune suplimentară enormă asupra bugetelor naționale.

Planul Bruxelles-ului: o cascadă de responsabilități

Oficialii europeni lucrează la ceea ce descriu drept un mecanism în cascadă, prin care responsabilitatea finanțării unei bănci aflate în dificultate să fie distribuită între mai multe instituții.

În prima etapă, Banca Centrală Europeană ar putea furniza lichiditate instituției financiare aflate în rezoluție. Pentru această finanțare ar exista însă garanții speciale oferite prin intermediul mecanismelor europene de rezoluție.

Dacă banca respectivă nu și-ar reveni și ar genera pierderi suplimentare, acestea ar urma să fie acoperite inițial din fondurile constituite de sectorul bancar european.

Un rol central l-ar avea Consiliul Unic pentru Rezoluție, instituția care gestionează falimentele bancare din zona euro. Acesta administrează deja un fond de aproximativ 81 de miliarde de euro, alimentat de bănci și destinat tocmai situațiilor de criză.

În cazul în care resursele disponibile nu ar fi suficiente, mecanismul ar permite accesarea unor finanțări suplimentare prin intermediul Mecanismului European de Stabilitate, fondul creat după criza datoriilor suverane pentru a sprijini statele aflate în dificultate.

Abia în ultimă instanță responsabilitatea ar reveni guvernelor naționale.

Obiectivul principal: protejarea contribuabililor

Mesajul transmis de Bruxelles este clar. Autoritățile europene încearcă să construiască un sistem în care costurile unei crize bancare să fie suportate în primul rând de sectorul financiar și nu de cetățeni.

Experiența anilor 2008-2012 a lăsat urme adânci în multe state europene, unde salvarea băncilor a generat costuri uriașe pentru contribuabili și a alimentat nemulțumiri sociale și politice.

Noul mecanism urmărește tocmai evitarea repetării unui astfel de scenariu.

O dezbatere care abia începe

Discuțiile se află încă într-o fază tehnică, iar propunerile nu au ajuns deocamdată pe masa miniștrilor de finanțe din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, subiectul este deja analizat de oficialii responsabili cu politica economică și financiară, fiind considerat una dintre prioritățile internaționale privind stabilitatea sistemului bancar.

Comisia Europeană pregătește pentru această vară un raport privind competitivitatea sectorului bancar european, iar problema lichidității în cazul instituțiilor aflate în rezoluție va ocupa un loc important în document.

În esență, Bruxellesul încearcă să rezolve o dilemă care persistă de aproape două decenii: cum poate fi salvată o bancă fără a pune povara pe umerii contribuabililor și fără a destabiliza finanțele publice. Faptul că această dezbatere este reluată în 2026 arată că lecțiile crizelor anterioare nu au fost uitate și că autoritățile europene se pregătesc deja pentru momentul în care următorul șoc financiar va lovi sistemul bancar.