Ce nevoie are economia românească de imigranți: câți sunt, unde muncesc și de unde vin

Imigrația din state terțe a devenit, în ultimul deceniu, un element structural al pieței muncii din România, pe fondul deficitului cronic de forță de muncă și al emigrației persistente a populației active. Datele disponibile arată o creștere accelerată a numărului de muncitori non-UE prezenți legal în economie, cu schimbări semnificative atât în privința țărilor de origine, cât și a sectoarelor în care aceștia sunt angajați.

Statisticile analizate se referă exclusiv la străinii cu drept de ședere în scop de muncă, document care reflectă prezența efectivă pe teritoriul României. Acest drept este obținut după parcurgerea unei proceduri în două etape, care începe cu emiterea avizului de muncă și se finalizează cu acordarea permisului de ședere.

Cum funcționează angajarea muncitorilor din afara UE

Statutul legal al muncitorilor proveniți din afara Uniunii Europene este reglementat prin două documente distincte. Avizul de muncă este emis de Inspectoratul General pentru Imigrări la solicitarea angajatorului român și este condiția obligatorie pentru obținerea vizei de lungă ședere în scop de muncă. Ulterior sosirii în România, cetățeanul străin solicită dreptul de ședere pentru muncă, document care legalizează reședința și este acordat inițial pentru o perioadă de un an, cu posibilitate de prelungire, în funcție de menținerea raportului de muncă.

România are al doilea cel mai mic raport taxe/PIB din UE. Veniturile fiscale europene au crescut cu 401 miliarde de euro în 2025

15:33

Datoria marilor companii de tehnologie pentru investițiile în AI poate pune presiune pe piețele europene de obligațiuni. Oferta ar putea crește cu 83% în 2027

14:06

Fără avizul de muncă nu poate fi obținută viza și, implicit, nici permisul de ședere, cele două documente funcționând strict în succesiune.

Explozia numărului de muncitori non-UE după 2022

Evoluția numerică a forței de muncă provenite din afara UE indică trei etape distincte în perioada 2015–2024. Prima fază, între 2015 și 2019, a fost caracterizată de o creștere graduală, de la 21.657 la 51.078 de persoane. A doua etapă, care include anii pandemici, a adus o continuare a trendului ascendent, în pofida restricțiilor de circulație, numărul muncitorilor crescând de la 56.432 în 2020 la 72.527 în 2021.

Cea de-a treia fază, începută în 2022, reprezintă perioada de expansiune accelerată. În doar trei ani, numărul străinilor cu drept de ședere în scop de muncă a crescut de la 72.527 la peste 128.900 în vara anului 2025, respectiv la peste 140.000 în datele consolidate pentru anul 2024. Comparativ cu 2015, creșterea este de aproximativ șase ori și jumătate.

Nepal, Sri Lanka și India, principalele țări de origine

Structura pe țări de proveniență arată o concentrare ridicată în câteva state asiatice. Potrivit celor mai recente date ale Inspectoratului General pentru Imigrări, aproximativ o treime dintre muncitorii non-UE din România provin din Nepal. Urmează Sri Lanka, cu circa 17 la sută din total, India cu 9 la sută, Turcia cu 7 la sută și Bangladesh cu aproximativ 6 la sută.

Clasamentul primelor trei țări a rămas neschimbat față de anul anterior, însă ponderea cetățenilor din Nepal a crescut accelerat, de la aproximativ 28 la sută la 34 la sută într-un singur an. Această evoluție sugerează o reorientare a recrutării, cel mai probabil în detrimentul muncitorilor din Sri Lanka și India.

Dezechilibrele de gen, marcate și persistente

Datele pentru anul 2024 indică un dezechilibru pronunțat de gen în rândul muncitorilor străini. Doar 13,2 la sută dintre persoanele cu drept de ședere în scop de muncă sunt femei, în timp ce 86,8 la sută sunt bărbați. Excepția notabilă este reprezentată de Filipine, singura țară de origine cu o structură inversată, unde femeile reprezintă aproape 69 la sută din total.

Aceste diferențe reflectă profiluri ocupaționale distincte, corelate cu tipurile de activități pentru care se face recrutarea internațională.

În ce sectoare contribuie imigranții la economia românească

Profilul ocupațional al forței de muncă non-UE evidențiază concentrarea în câteva domenii-cheie. Sectorul manufacturier atrage peste 29.000 de angajați străini, urmat de construcții, cu aproximativ 28.500 de persoane. Comerțul concentrează circa 20.000 de muncitori, industria ospitalității aproximativ 18.800, iar serviciile de sprijin administrativ peste 12.000.

La nivel de meserii, predomină posturile cu calificare redusă. Logistica mărfurilor și activitățile de livrare cumulează aproape 18.000 de angajați, lucrările de demolare și zidărie din construcții aproximativ 8.000, activitățile auxiliare din restaurante peste 10.000, iar asamblarea industrială și prelucrarea materialelor în jur de 9.000 de persoane.

Unde sunt concentrați muncitorii străini

Distribuția teritorială reflectă fidel harta dezvoltării economice a României. Regiunea București–Ilfov concentrează peste 63.000 de muncitori străini, reprezentând aproximativ 75 la sută din totalul național. Bucureștiul numără peste 49.000 de angajați non-UE, iar Ilfovul aproape 14.700.

La mare distanță urmează centrele regionale Timișoara, Constanța, Cluj-Napoca și Iași. În contrast, județele din estul și nord-estul țării înregistrează prezențe minime, precum Vaslui, Harghita sau Covasna, indicând o corelație directă între nivelul de dezvoltare economică, infrastructură și capacitatea de atragere a forței de muncă din afara Uniunii Europene.