Cele șapte păcate capitale ale exuberanței corporative

Valoarea companiilor listate din SUA, raportată la dimensiunea economiei, este cea mai mare din istorie. Silicon Valley, Wall Street și Washington conspiră împreună într-una dintre cele mai profitabile ere ale capitalismului american. Febra inovației financiare cuprinde America Inc. și promite câștiguri încă și mai spectaculoase. Dar, fiecare aventură maniacală are un cost ascuns. The Economist identifică șapte păcate de moarte ale acestei frenezii corporative, care, spun analiștii publicației, ne-ar putea arăta destul de limpede cum o să fie următorul abis. Mania uluitoare pentru cripto, rețele de participații încrucișate, nebunia listărilor rapide și cultura „YOLO”, care amestecă economia cu divertismentul, se numără printre pericolele iminente în universul financiar contemporan. Nu știți ce înseamnă cultura YOLO? E momentul: „You Only Live Once” – „Trăiești o singură dată” – aceasta este deviza și descrie o mentalitate de viață orientată spre momentul prezent, adesea cu o atitudine impulsivă, hedonistă sau nonconformistă. Nu ar fi chiar de mirare, deci, faptul că banii devin un joc, iar riscul se transformă într-o nouă formă de identitate digitală.

Când ingeniozitatea devine hybris financiar

Marile orașe reflectă, de regulă, geniul arhitecților lor. Cam după același principiu, marile manii financiare reflectă nebunia celor care le proiectează, începe, ironic, o amplă analiză publicată de The Economist. Analiștii publicației descriu, destul de caustic, o lume financiară globală într-o dinamică periculoasă. Directorii ambițioși s-au lăsat complet seduși de noile metode prin care este atras și cheltuit capitalul și tocmai de aceea alimentează piețele.

Captivați de febra banilor, directorii executivi americani perseverează în șapte strategii financiare riscante, continuă sursa citată. Fiecare dintre aceste strategii reflectă fidel marile obsesii ale momentului – de la inteligența artificială și criptomonede, la capital privat și patriotism performativ. Unele dintre greșeli amintesc de bule trecute, altele sunt complet noi. Toate implică, însă, acrobații contabile spectaculoase și oferă indicii despre cum urmează să arate următoarea prăbușire.

Obsesia generală pentru cripto

În al doilea mandat, președintele Donald Trump a promovat cu entuziasm industria criptomonedelor. America corporatistă l-a urmat rapid. Nu s-a mai întâmplat vreodată ca ceva tratat de obicei cu atâta dispreț în sălile de consiliu să fi fost, apoi, îmbrățișat cu atâta pasiune. Cele mai mari bănci și marii retaileri americani spun acum că iau în calcul crearea propriilor monede cripto, legate de dolar.

Unele companii și-au transformat departamentele de trezorerie în adevărate huburi speculative. Cea mai cunoscută în acest sens este Strategy (fosta MicroStrategy), un lider al mișcării „crypto treasury”. Cândva se număra printre vedetele erei dot-com, dar acum singurul ei rost este să cumpere bitcoin. Compania deține aproape 70 de miliarde de dolari în criptomonedă, finanțate prin emiteri agresive de datorie și acțiuni.

Adepții săi spun că firma este valoroasă, pentru că investitorii nu pot obține ușor expunere cu levier la bitcoin. Totuși, peste o sută de alte companii fac același lucru, scrie sursa citată. Această frenezie transformă gestiunea financiară într-un pariu colectiv pe o monedă volatilă. Economia ar trebui să prețuiască disciplina, mai ales acum, în vremuri de instabilitate. Totuși, iată că febra speculativă s-a transformat într-o virtute contabilă.

Invidia investitorului de retail

Astfel de scheme sunt concepute, cel puțin parțial, pentru a atrage investitorii americani din retail, mastodonți oarecum obosiți, dar indestructibili. Instinctul lor de bază este să „cumpere scăderea”. Dar unii vor cumpăra orice. Acțiunile-memă revin în forță, iar directorii joacă pentru galerie. Elon Musk îi datorează mulțimii sale fanatice de investitori din retail întregul său pachet salarial de un trilion de dolari de la Tesla.

Evaluarea exuberantă a companiei Palantir este un produs al instinctului de turmă de care dau dovadă traderii amatori, scrie, caustic, The Economist. În lumea asaltată de meme, până și cele mai mici dintre firme pot găsi un oarecare profit. Marca de haine American Eagle și-a văzut acțiunile crescând cu peste 70% după ce a folosit-o pe actrița Sydney Sweeney într-o reclamă. Managementul poate valorifica acest imens capital public pentru listări rapide, fără control riguros, prin fuziuni cu SPAC-uri — adică niște companii-fantomă create special pentru listare.

După boomul din pandemie, aceste entități revin în forță și sunt preferatele investitorilor din retail. Probabil că peste 150 de astfel de entități urmează să se listeze anul acesta. Mania listărilor rapide și cultura „YOLO” amestecă economia cu divertismentul. Banii devin un joc, iar riscul – o marcă de identitate digitală.

Contabilitatea circulară din Silicon Valley

Când piețele urcă, crește și toleranța pentru complexitatea corporativă. Silicon Valley testează limitele acestei răbdări. Ecosistemul său AI este definit tot mai mult de cheltuieli circulare și de rețele de participații încrucișate. Nvidia, furnizorul principal de cipuri AI, deține participații în CoreWeave. CoreWeave cumpără cipurile Nvidia pentru a le închiria altora, și investește în xAI, care le folosește pentru a-și rula modelele.

Nvidia urmează să investească până la 100 de miliarde de dolari în OpenAI, oferindu-i, astfel, și mai mult capital pentru a cumpăra cipurile Nvidia. La rândul său, OpenAI – parțial deținută de Microsoft – are participații în CoreWeave și ar putea deține curând 10% din AMD, principalul rival al Nvidia. Entuziaștii sunt liniștiți și consideră că aceste acorduri sunt ceva comparabil cu așa numita „finanțare a furnizorului” – o formă de finanțare în care vânzătorul (furnizorul) îi oferă cumpărătorului credit sau împrumut pentru a-i permite să cumpere produsele sau serviciile sale. Cu alte cuvinte, furnizorul devine și creditorul. Aceasta ar fi o practică obișnuită în alte industrii.

Cinicii văd, însă, altceva în toate acestea. Văd, mai degrabă, paralele cu „round-trippingul” anilor ’90, practicat de traderii de energie și firmele de Internet. Nici pe atunci nu se livra niciun bun real. Ambele părți înregistrau venituri fictive. Soarta acestor tranzacții AI depinde de măsura în care companiile își vor respecta promisiunile de investiții. Până atunci, Silicon Valley rulează un experiment de contabilitate circulară cu mize globale, scrie The Economist.

Furia achizițiilor și beția fuziunilor

Fiecare boom e definit de megafuziunile sale. De la preluarea RJR Nabisco, în 1989, până la fuziunea AOL–Time Warner, în 2001, fiecare eră a avut propriul simbol al excesului. Anul acesta, creditul ieftin și relaxarea reglementărilor au readus la viață febra achizițiilor. Din vară și până acum, directorii americani au semnat cea mai mare fuziune feroviară, cea mai amplă achiziție de centre de date și cel mai scump buyout cu levier.

În noiembrie, Kimberly-Clark, producătorul scutecelor Huggies, a acceptat să plătească aproape 50 de miliarde de dolari pentru Kenvue, fabricantul Tylenol. Aceasta ar fi cea mai mare preluare din industria bunurilor de larg consum din ultimul deceniu. Fiecare semnătură pusă pe o astfel de tranzacție adaugă o nouă cărămidă la zidul exuberanței corporative, comentează sursa citată. Trebuie să privim cu atenție în spatele promisiunilor asociate unor sinergii și estimărilor de a returna „valoare pentru acționari”. Istoria pare a spune că multe astfel de fuziuni sfârșesc tocmai prin distrugerea valorii.

Dar, de vreme ce capitalul e încă ieftin și optimismul la cote înalte, memoria pare să fi devenit destul de scurtă. În America Inc., achizițiile devin din nou sport național – un sport care, ca întotdeauna, va lăsa în urmă și câțiva faliți, mai scrie sursa citată.