Cu un secol în urmă, Charles Ponzi, un faimos escroc italo-american, era arestat pentru frauda financiară cunoscută acum drept „schema Ponzi”. Ponzi a devenit cunoscut în anii 1920, în Boston, pentru că le-a promis investitorilor randamente uriașe într-un timp foarte scurt (50% profit în 45 de zile sau chiar 100% în 90 de zile). Schema lui se baza pe ideea de a specula diferențele de curs valutar pentru cuponul-răspuns internațional (folosit pe atunci pentru timbre poștale). În realitate, Ponzi nu făcea profituri reale din comerțul cu cupoane, ci plătea vechii investitori cu banii aduși de noii investitori – pe un sistem piramidal pe care și România îl știe din câteva exemple legendare. În momentul arestării, Ponzi strânsese vreo 20 de milioane de dolari în decurs de șapte luni. Mii de americani căzuseră în capcana schemei sale de investiții frauduloase care promitea dublarea banilor în 90 de zile. Termenul „schemă Ponzi” este folosit și azi pentru orice investiție frauduloasă bazată pe promisiuni nerealiste, unde plata profiturilor vechi depinde de banii noilor investitori (un exemplu modern celebru fiind cazul lui Bernard Madoff).
În funcție de cât de „crypto bro” ești sau nu, ai putea înțelege afacerea bitcoin fie ca pe o inovație strălucită, care ar putea îndepărta lumea de monedele fiduciare coruptibile, fie ca pe o uriașă înșelătorie. Apariția companiilor de tip „trezorerie bitcoin” (BTC), care strâng datorii și capital doar pentru a cumpăra bitcoin este, prin extensie, fie o inginerie financiară genială, fie ceva asemănător cu o schemă Ponzi pusă peste o altă schemă Ponzi, scrie Financial Times.
Această prescurtare poate părea stângace – criptomonedele nu se bazează explicit pe noi investitori pentru a-i recompensa pe cei existenți, așa cum făcea Ponzi; iar frauda, deși uneori asociată cu cripto, nu îi este inerentă. Dar există totuși asemănări alarmante, cel mai evident fiind aerul de exuberanță sectară, comentează sursa citată. În ultimul an, bitcoin a crescut cu peste 80%, de patru ori mai mult decât Nasdaq-ul, plin de tehnologie la modă; cine știe — s-ar putea chiar să reușească o creștere de 100% în 90 de zile la un moment dat.
Să luăm acum un paralelism mai recent. Obligațiunile garantate prin datorii (CDO) – derivatele ipotecare care au explodat în anii premergători lui 2008 – erau, la fel ca și cripto, o clasă de active supraevaluate, cu puțină valoare fundamentală (din cauza creditelor ipotecare fragile generate de brokeri pentru a satisface cererea febrilă de CDO-uri). Pe măsură ce febra a atins apogeul, CDO-urile erau atât de căutate, încât inginerii financiari au inventat CDO-squared — create dintr-o amalgamare de alte CDO-uri „feliate și tăiate”, care, la rândul lor, se bazau pe ipotecile inițiale șubrede. Dezastrul a urmat, previzibil.
Companiile de tip „trezorerie bitcoin” sunt, într-un sens, CDO-squared ale universului cripto. Dacă mania bitcoin ți s-a părut exagerată, cu atât mai mult este mania BTC — companii care, parțial sau integral, își plasează banii în bitcoin sau în alte criptomonede. Acestea sunt grupuri care înainte erau dezvoltatori tehnologici aflați în dificultate, firme de marketing sau consultanțe educaționale, dar care au renunțat la activitatea de bază și au pariat pe bitcoin. În prezent sunt zeci de astfel de companii.
Potrivit firmei de brokeraj Peel Hunt, în prezent există peste 160 de BTC-uri la nivel global. Toate au fost inspirate de povestea lui Michael Saylor, care a făcut exact asta cu compania sa de software Strategy (fosta MicroStrategy) și a fost recompensat cu o creștere de peste 20 de ori a prețului acțiunilor companiei din 2020 până acum. Capitalizarea bursieră a Strategy este acum de peste 100 de miliarde de dolari, de trei ori valoarea State Street.
În lumea iconoclastă a bitcoinului și a companiilor BTC, conceptul de a proteja fondurile companiei prin plasamente cu risc scăzut, realizate de un trezorier corporativ, este aruncat pe fereastră – și înlocuit cu bitcoin. Mai mult decât atât, compania ridică apoi noi emisiuni de acțiuni sau lansează obligațiuni ori obligațiuni convertibile pentru a-și extinde deținerile cripto. Peel Hunt descrie acest mecanism drept o „roată de inerție” (flywheel). Pentru investitori, principala atracție pare să fie faptul că pot profita de creșterea exponențială a valorii cripto, cu efect de levier inclus.
În plus, există mai multe niveluri de arbitraj. În primul rând, în funcție de jurisdicție, poate exista un avantaj fiscal. În unele țări, precum Japonia, o structură corporativă de tip BTC ar atrage o rată mai mică a impozitului pe câștigurile de capital decât o investiție directă în cripto. În altele, BTC-urile ar putea fi chiar protejate complet de taxe prin încadrarea în vehicule de investiții scutite de impozite.
Un alt atu poate fi arbitrajul de reglementare. Fondurile ETF cripto, de exemplu, nu au fost încă autorizate în Marea Britanie pentru investitorii de retail; un BTC ocolește această restricție. Pentru investitorii instituționali, o structură corporativă ar putea de asemenea evita mandatele care le interzic să dețină cripto sau alte active alternative în mod direct.
Pe o piață în creștere constantă, evitarea unor astfel de obstacole și maximizarea randamentelor prin BTC-uri cu efect de levier poate părea inteligentă. Exuberanța pieței a fost, cu siguranță, amplificată de guvernul lui Donald Trump, în special prin ordinul executiv recent, care pregătește terenul pentru ca pensiile 401(k) să poată cumpăra cripto și prin „Genius Act”, care va sprijini mai larg activele digitale. (Compania media a familiei Trump a urmărit ea însăși o strategie de trezorerie bitcoin de 2 miliarde de dolari.)
Atâta timp cât piața continuă, BTC-urile — nu foarte diferite de o schemă Ponzi peste o schemă Ponzi sau un CDO-squared — pot prospera. Dar „iernirile cripto”, așa cum au descoperit „bros” în 2018 și 2022, tind să fie aspre. La următoarea, investitorii în BTC vor descoperi probabil că și mizeria se multiplică la pătrat, mai scrie sursa citată.