Eșalonările la plată, aplicate neunitar în țară. Conflicte între Codul fiscal și Codul civil

Modificările recente aduse legislației fiscale prin Legea nr. 239/2025 și așa-numita „Ordonanță trenuleț”, respectiv Ordonanța de Urgență nr. 89/2025, generează dificultăți majore în aplicarea procedurilor privind eșalonarea la plată a datoriilor către stat. Camera Consultanților Fiscali avertizează că lipsa unor clarificări oficiale din partea Agenția Națională de Administrare Fiscală și a Ministerul Finanțelor riscă să blocheze sau să întârzie soluționarea cererilor depuse de contribuabili.

Potrivit unui comunicat transmis de Camera Consultanților Fiscali (CCF), aplicarea practică a noilor prevederi ridică probleme de interpretare la nivelul organelor fiscale din teritoriu. Consecința este o practică neunitară, cu diferențe de la un județ la altul, dar și suspendarea unor proceduri de eșalonare aflate deja în derulare.

CCF cere clarificări urgente pentru deblocarea procedurilor

Reprezentanții CCF susțin că au identificat mai multe aspecte concrete care necesită intervenție rapidă din partea autorităților centrale. În lipsa unor instrucțiuni clare, funcționarii fiscali interpretează diferit aceleași texte de lege, ceea ce afectează direct firmele care solicită facilități la plată.

Erbașu investește 5 milioane de euro într-o fabrică de lactate

12:45

Ministerul Finanțelor lansează un sistem blockchain național: control în timp real al bonurilor fiscale

10:17

„Am identificat aspecte concrete care necesită o clarificare urgentă din partea ANAF și/sau MF pentru deblocarea procedurilor legale legate de eșalonarea la plată aflate în curs de desfășurare la nivelul organelor fiscale și am comunicat autorităților fiscale centrale și soluțiile de aplicare corecte, în opinia noastră, împreună cu fundamentarea juridică a acestora, în scopul de a contribui cu expertiza noastră la implementarea unitară cât mai urgentă la nivel național a noilor prevederi”, a declarat Doru Dudaș, fost vicepreședinte ANAF și actual președinte al Comitetului fiscal al CCF.

Sesizarea oficială a fost transmisă către Ministerul Finanțelor și ANAF, iar consultanții fiscali atrag atenția că întârzierile în clarificare pot avea efecte directe asupra fluxurilor de numerar ale companiilor care depind de eșalonare pentru a-și continua activitatea.

Contractul de fideiusiune, în centrul disputei juridice

Una dintre cele mai sensibile probleme privește contractul de fideiusiune, mecanismul prin care o persoană garantează obligațiile debitorului în cazul în care acesta nu își îndeplinește datoriile față de creditor.

Noile prevederi fiscale nu stabilesc în mod clar între cine și cine se încheie acest contract. Conflictul apare între dispozițiile din Codul de procedură fiscală și cele din Codul civil.

Pe de o parte, norma specială din Codul de procedură fiscală arată că, în cazul debitorului persoană juridică, contractul de fideiusiune se încheie între debitor și beneficiarul real al acestuia, urmând să fie prezentat organului fiscal, în calitate de creditor bugetar.

Pe de altă parte, Codul civil prevede că părțile contractului de fideiusiune sunt fideiusorul și creditorul, adică, în acest caz, beneficiarul real și organul fiscal.

În această situație de conflict legislativ, Camera Consultanților Fiscali consideră că trebuie aplicată norma specială, respectiv cea din Codul de procedură fiscală. Astfel, în opinia CCF, contractul nu ar trebui încheiat direct între fideiusor și creditorul bugetar, ci între debitor și beneficiarul real, așa cum impune reglementarea specială.

Capabilitatea patrimonială a fideiusorului, alt punct nevralgic

O altă neclaritate majoră vizează obligația de a demonstra capabilitatea patrimonială a fideiusorului. Mai exact, se pune problema dacă organul fiscal trebuie să verifice în mod efectiv dacă persoana care garantează are resurse suficiente pentru a acoperi creanța în cazul neplății de către debitor.

În cazul debitorului persoană juridică, Codul de procedură fiscală nu reglementează expres această obligație. În schimb, în cazul persoanei fizice, regulile sunt diferite, iar fideiusorul ales trebuie să facă dovada capacității patrimoniale.

CCF interpretează că, pentru debitorii persoane juridice, fideiusorul – stabilit prin lege în persoana beneficiarului real – nu trebuie să prezinte dovezi privind capacitatea sa patrimonială. Acesta răspunde însă cu întreg patrimoniul și cu veniturile obținute, în cazul executării garanției.

În schimb, atunci când un debitor persoană fizică propune un fideiusor, acesta trebuie să demonstreze că are capacitatea financiară de a acoperi obligațiile garantate.

Eșalonările pentru contribuabili cu risc fiscal mic, sub semnul întrebării

O altă zonă de incertitudine privește situația debitorilor încadrați cu risc fiscal mic.

Deși legea nu prevede în mod expres obligația încheierii unui contract de fideiusiune în aceste cazuri, interpretarea cumulată a dispozițiilor legale conduce, potrivit CCF, la concluzia că prezentarea unui astfel de contract ar fi totuși necesară. Această interpretare poate genera costuri suplimentare și proceduri birocratice pentru companiile care, teoretic, ar trebui să beneficieze de un regim mai simplificat datorită riscului fiscal redus.