„O combinație făcută în iad”. Astronauții au vorbit despre experiențele olfactive în spațiu, iar multe dintre ele nu au fost tocmai plăcute

Cercetătorii au început să analizeze mirosurile din spațiul cosmic – de la vecinii apropiați ai Pământului până la planete aflate la sute de ani-lumină – pentru a descoperi compoziția chimică a Universului.

Marina Barcenilla, specialist în astrobiologie și parfumier, descrie planeta Jupiter drept „un fel de bombă puturoasă”. Gigantul gazos are mai multe straturi de nori, fiecare cu o compoziție chimică diferită, iar mirosul acestora devine tot mai greu de suportat pe măsură ce cobori în atmosferă.

„Probabil ai dori să nu mai trăiești până să ajungi la punctul în care ai fi strivit de presiunea atmosferică”, spune Barcenilla. Stratul superior de nori este format, cel mai probabil, din gheață de amoniac, cu un miros asemănător urinei de pisică. Mai adânc, întâlnești sulfat de amoniu – amoniac și sulf împreună, „o combinație făcută în iad”, responsabilă pentru mirosul de ouă stricate. Benzile colorate ale lui Jupiter ar putea fi cauzate de ploi de amoniac și fosfor, iar unele molecule organice complexe, numite tholini, pot adăuga o notă de petrol și usturoi.”

Bugetul pe 2026: investiții record și țintă de deficit sub 6% din PIB

12:36

Războiul cu Iranul testează reziliența economiei americane. Petrolul, inflația și politica Fed, sub presiune

11:19

Cum simțim mirosurile și de ce contează ele

Mirosul este unul dintre cele mai vechi simțuri, esențial pentru supraviețuirea primelor organisme. Chiar și bacteriile reacționau la prezența anumitor substanțe chimice, ceea ce le ajuta să găsească hrană sau să evite pericolele. La oameni, simțul olfactiv este mult mai complex, cu milioane de neuroni specializați care detectează moleculele din aer și trimit semnale către creier, unde acestea sunt interpretate ca mirosuri distincte. Mirosul nu doar că ne ajută să identificăm alimente sau pericole, ci declanșează amintiri și are un rol major în starea noastră de bine, scrie BBC Science.

Mirosuri pe Stația Spațială și în spațiu

Pentru astronauți, mirosurile pot fi o legătură importantă cu „acasă”. Helen Sharman, primul astronaut britanic, povestește că, înainte de a pleca pe stația spațială Mir, Alexei Leonov i-a dat o crenguță de pelin pentru a o lua cu ea. În microgravitație, mirosurile sunt rare, pentru că aerul cald nu se ridică, iar aromele din mâncare nu se răspândesc. Singura modalitate de a simți mirosul era să „îți bagi nasul în pachet”.

Totuși, după o plimbare în spațiu, astronauții au remarcat un miros distinctiv:

„Mă ducea cu gândul la atelierele auto din copilărie, la mirosul de sudură”, spune Sharman.

Alți astronauți au descris mirosuri de carne arsă, praf de pușcă sau fire electrice arse. Explicația ar putea fi oxidarea: atomii de oxigen care se lipesc de costum sau instrumente reacționează cu oxigenul din cabină, formând ozon – același miros metalic pe care îl simțim după o furtună cu descărcări electrice.

O altă posibilitate este prezența hidrocarburilor aromatice policiclice (PAH), molecule produse când stelele mor și care plutesc prin Univers, contribuind la formarea de noi planete și stele. Pe Pământ, aceste molecule dau miros de benzină, plastic ars sau bitum.

Ce spun mirosurile planetelor și ale norilor interstelari

Datele colectate de telescoape precum James Webb Space Telescope (JWST) ne ajută să „mirosim” chimia altor lumi. În 2022, JWST a detectat pentru prima dată dioxid de carbon în atmosfera unei exoplanete, WASP-39 b. Pe Titan, luna lui Saturn, atmosfera ar mirosi a migdale dulci, benzină și pește stricat, iar planeta HD 189733 b ar avea un „parfum” de ouă stricate.

Norii interstelari, precum Sagittarius B2, conțin molecule precum etanol, metanol, acetonă, hidrogen sulfurat și etilenglicol (antigel). S-a spus că centrul Căii Lactee ar mirosi a zmeură datorită etil formatului, deși Barcenilla explică:

„Este doar una dintre molecule, iar în izolare nu miroase a zmeură, ci mai degrabă a acetonă sau rom.”

Exoplaneta K2-18b: mirosuri potențial asemănătoare Pământului

Subhajit Sarkar, astrofizician la Cardiff University, a participat la analiza atmosferei exoplanetei K2-18b, aflată la 120 de ani-lumină de Pământ. Telescoapele au detectat urme de dimetil sulfid (DMS), un compus care pe Pământ este produs aproape exclusiv de viața marină și dă mirosul caracteristic al mării.

„Dacă ai putea să te plimbi pe K2-18b și să-ți dai casca jos, probabil ar mirosi a varză stricată”, spune Sarkar.

Concentrațiile de DMS și/sau dimetil disulfur (DMDS) de pe K2-18b ar putea indica existența unui ocean plin de viață, dar este nevoie de cercetări suplimentare pentru a exclude sursele abiotice.

Mirosurile spațiului, între familiar și mister

Multe dintre aromele spațiului ne sunt familiare și pe Pământ – de la mirosul de ozon la cel de benzină sau de migdale. Marina Barcenilla a creat chiar și parfumuri inspirate de mirosurile planetelor, pe care vizitatorii le pot încerca la expoziția Space: Could life exist beyond Earth? de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra.

Când jurnaliștii britanici au testat parfumul inspirat de Marte, au simțit miros de rugină, praf și umezeală – evocând amintiri din copilărie, din colțurile prăfuite ale unui garaj.

Cel mai prețios miros: acasă, pe Pământ

Poate cel mai valoros miros nu se găsește în spațiul îndepărtat, ci aici, pe planeta noastră. Helen Sharman își amintește momentul revenirii pe Pământ, când, după aterizarea în Kazahstan, mirosul proaspăt al pelinului zdrobit sub capsulă a fost „absolut delicios”. Nimic nu se compară cu parfumul casei.