Obsesia pentru viața sănătoasă: maratonul devine un simbol al succesului financiar

O cursa de elită: alergarea, cândva un sport democratic și accesibil, a devenit marele teren de joacă al elitei financiare. Performanța este un imperativ absolut pentru cei care vor să-și demonstreze astfel succesul, iar investițiile în atingerea acestui obiectiv pot fi fabuloase. Cei mai mulți sunt dispuși să cheltuiască oricât, pe orice promite performanță: pantofi cu carbon, camere hiperbare, cizmele cu compresie, antrenori personali, suplimente exotice și chiar paturi cu control climatic. Pentru cei mai mulți, alergarea nici nu mai este un sport, ci o demonstrație de statut: tehnologia, știința și luxul se amestecă într-o competiție, practic, fără limite.

Când maratonul devine obsesie și investiție

Munir Nanji, șeful Citigroup pentru Europa Centrală, a înțeles, dintr-odată, că petrecuse un întreg deceniu de excese, o perioadă în care a mâncat și a băut prea mult, s-a culcat târziu și a zburat constant prin Asia, pentru a-și îndeplini misiunile ca bancher de investiții. În jurul vârstei de 50 de ani, a descoperit sportul. Mai exact, alergarea. De atunci, a cheltuit zeci de mii de dolari pe antrenamente personale, pe analize de sânge regulate, pe masaje îndelungi și, mai ales, pe ore de antrenament – pe care le bifează, conștiincios, în fiecare zi. Rezultatul: a fost selectat în echipa cehă de ultramaraton.

Adevărata aventură de abia aici începe. Pentru a-și îmbunătăți performanțele, scrie Bloomberg, a cumpărat un topper de pat Eight Pod, de 2.000 de dolari, care reglează temperatura pe timpul nopții. Mai plătește 80 de dolari pe lună pentru Athletic Greens, un supliment care promite energie și imunitate mai bună, și 400 de dolari pe an pentru o brățară Whoop – care îi monitorizează starea generală și recuperarea. La acestea se adaugă nenumărate alte accesorii sau ritualuri, geluri și suplimente, saune și băi de gheață, ba chiar și un costum termic – pentru simularea alergării în căldură extremă.

500 de milioane de euro pentru energie solară cu stocare destinată instituțiilor publice

14:21

Doar un sfert dintre locuințele din România sunt asigurate obligatoriu. ASF: „Rațional este să avem un grad de cuprindere aproape de 100%”

12:19

Nanji admite că nu știe dacă și ce mai exact din toate acestea funcționează cu adevărat. „Poate fi un efect placebo”, spune el. Chiar și așa, preferă să păstreze un regim care, l-a asigurat aplicația Whoop, i-a redus vârsta biologică la 40 de ani. Mulți alergători din clasa bogată admit că pasiunea lor pentru sport a început să depășească limitele rațiunii.

Alergarea, noul simbol al succesului financiar

Pentru elitele financiare, alergarea nu mai este doar o activitate sportivă, ci este o amplă demonstrație de forță, care implică disciplină și performanță. Sportul, care în anii ’70 era o formă ieftină de fitness, a devenit acum un hobby extrem de elaborat al celor cu resurse. Alergătorii de pe Wall Street investesc masiv în orice promite un cât de mic avantaj: de la antrenori personali ultra-specializați, la camere hiperbare.

Amy Knepper, organizatoare a unui grup caritabil de maratoniști, spune că a văzut, până acum, chiar tot ce și-ar putea imagina cineva. Unii alergători angajează antrenori care le filmează tehnica în Central Park. Alții își instalează camere cu oxigen în propria locuință sau apelează la terapie cu unde de șoc – iar acestea costă cam 350 de dolari ședința. Un prieten de-al ei a făcut eforturi susținute până și-a redus timpul de maraton cu 30 de minute. Pentru acest imens succes a angajat un antrenor personal, a făcut acupunctură, și-a cumpărat pantofi cu carbon și a zburat exclusiv la business class.

Datele privind utilizarea echipamentelor scumpe sunt greu de obținut, dar oferta de produse este uriașă. Știința, însă, este destul de ambiguă în răspunsuri: nu toate terapiile costisitoare au efecte dovedite. Scott Powell, director operațional la Wells Fargo, a descoperit „cizmele de compresie” în vacanță în Italia și s-a îndrăgostit de ele. Costă 1.000 de dolari și promit recuperare rapidă, prin presiune ritmică asupra mușchilor.

Între placebo și performanță reală

Cât din totă această nebunie funcționează? Cercetările sunt contradictorii: un studiu din 2022 a arătat doar beneficii moderate, fără impact semnificativ asupra performanței. Altele au indicat avantaje temporare, dar fără efecte de durată. Situația este similară pentru saune, crioterapie și camere hiperbare – toate foarte populare printre alergătorii cu bani. Statistice rămâne, însă, incertă când vine vorba de rezultate.

Pentru Powell, în vârstă de 62 de ani, aceste dispozitive sunt doar o parte dintr-un sistem costisitor menit să-l transforme într-un super-om. Plătește 850 de dolari pe lună pentru antrenamente personale și a investit 10.000 într-o bandă Woodway, care imită fidel senzația alergării pe asfalt. „E ca un drum adevărat”, spune el, „iar, la vârsta mea, am nevoie de o amortizare perfectă”.

Pantofii „supershoes”, creați pentru sportivi de elită, sunt acum simboluri ale luxului în alergare. Modelul Adidas Adizero Adios Pro Evo, de 500 de dolari, este descris drept „cel mai ușor și mai rapid”. Desigur, prezintă dezavantajul că se deteriorează după o singură cursă, însă performanța cere sacrificii. Bancherul Matthew Coakes, de la Royal Bank of Canada, a încercat modelul Nike Alphafly. Din păcate, chiar și cu acești pantofi-minune, a terminat maratonul de la Londra cu 38 de minute mai târziu decât recordul personal.

O industrie a performanței fără limite

Evident că a dat vina pe pantofi și i-a vândut pe eBay, cu 132 de dolari. Acum testează antrenamente la altitudine, într-o sală londoneză care simulează 2.700 de metri deasupra mării. Aceeași sală are o cameră de căldură și umiditate pentru alergări în condiții extreme. Alte companii organizează tabere de antrenament în Kenya, unde alergătorii europeni se pregătesc la altitudine, alături de campioni africani. Costul: 1.600 de lire pentru două săptămâni.

Cristin Reid, directoarea unei bănci din Michigan, aleargă de 43 de ani. Recunoaște că forța fizică îi scade treptat, dar nu renunță. A alergat chiar și cu o fractură, purtând o orteză. A încercat să renunțe la ceasul inteligent „ca să nu mai conteze timpii”, dar s-a întors la el. Pentru că s-a antrenat, între timp, psihologic, de data aceasta, a purtat ceasul cu mai puțină presiune.

Pentru ea, alergarea este o formă de terapie. „Dacă nu alerg, devin insuportabilă”, spune Reid.

După discuțiile cu acești alergători, rămâne o întrebare: dacă banii se arată cât de cât buni pentru a cumpăra performanță, ar putea, oare, cumpăra și fericire? Răspunsul pare clar. Poate că nu toți își pot cumpăra podiumul, dar, pentru un maratonist dedicat, nimic nu aduce mai multă bucurie decât o cursă reușită — indiferent de preț, mai scrie sursa citată.