De ce riscă SUA să piardă statutul de „mare putere” după ce datoria publică a trecut pragul 100% din PIB. Atlantic Council: Din 2024 dobânzile nete au depășit cheltuielile pentru apărare

Statele Unite au depășit un prag economic și simbolic rar întâlnit în istoria modernă: datoria publică americană a trecut oficial de 100% din PIB, ajungând la peste 31.265 trilioane de dolari. Ultima dată când SUA s-au aflat într-o situație similară era 1946, imediat după Al Doilea Război Mondial.

De această dată însă, contextul este complet diferit. Nu există un război mondial câștigat care să justifice explozia datoriei, ci o combinație de deficite structurale, cheltuieli bugetare uriașe, dobânzi ridicate și polarizare politică internă, scrie Frederick Kempe, președinte și director general al Atlantic Council.

O „notă de plată” de peste 31 trilioane dolari

Este adevărat că datoria publică a SUA a ajuns la un nivel amețitor de 31,265 trilioane de dolari la 31 martie, echivalentul a 100,2% din PIB-ul american. Însă Statele Unite nu sunt prima țară care depășește acest prag simbolic. Japonia, Franța, Canada, Italia și alte câteva state au datorii mai mari decât dimensiunea economiilor lor – Frederick Kempe.

Modelul AI care a speriat Wall Street-ul. Elita financiară a lumii, în panică după ce Mythos a găsit mii de vulnerabilități „zero-day” în infrastructura software globală

18:54

ANALIZĂ

România alocă 5,3 miliarde de lei pentru tehnologii strategice: AI, microelectronică și biotehnologie

15:07

Diferența majoră este însă că Statele Unite reprezintă pilonul central al sistemului financiar global. Dolarul rămâne principala monedă de rezervă internațională, iar obligațiunile americane sunt considerate în continuare „activul sigur” al lumii financiare.

Cu toate acestea, piețele financiare americane continuă să transmită un mesaj aparent paradoxal: calm. Bursele americane absorb aproape fără reacție amenințările comerciale ale administrației Trump, tensiunile din Orientul Mijlociu și creșterea costurilor energetice. Iar investitorii globali continuă să cumpere obligațiuni americane.

Costul geopolitic al datoriei SUA

În spatele acestei aparente stabilități începe însă să se contureze o întrebare strategică mult mai importantă: cât timp mai poate funcționa modelul economic american bazat pe datorie ieftină și dominația dolarului?

Capacitatea Statelor Unite de a se împrumuta la scară globală — așa-numitul „privilegiu exorbitant” de a deține principala monedă de rezervă a lumii — se bazează pe încrederea internațională: în economia americană, în instituțiile sale și în democrația sa, scrie CEO-ul Atlantic Council..

Deficitele persistente, creșterea datoriei și imprevizibilitatea tot mai mare a politicilor publice testează această încredere. Dacă ea se erodează, consecințele ar putea fi profunde: costuri mai mari de finanțare, un dolar mai slab și o influență globală diminuată.

Cum riscă Statele Unite să piardă statutul de mare putere

În medie, în ultimii 50 de ani, guvernul american a cheltuit aproximativ de două ori mai mult pentru apărare decât pentru plata dobânzilor nete: 4,1% din PIB față de 2,1%. În 2024, însă, dobânzile nete au depășit cheltuielile pentru apărare și este probabil să continue să crească.

Datele Congressional Budget Office arată că în următorii ani povara dobânzilor va continua să crească accelerat. Până în 2036, cheltuielile cu serviciul datoriei ar putea ajunge la 4,6% din PIB, aproape dublu față de bugetul apărării.

Istoricul economic Niall Ferguson simplifică acest fenomen prin ceea ce numește „Legea lui Ferguson”, inspirată de filosoful Adam Ferguson: „Orice mare putere care cheltuie mai mult pentru serviciul datoriei decât pentru apărare riscă să înceteze să mai fie o mare putere.”

Și, pentru prima dată în ultimele decenii, SUA cheltuie mai mult pentru plata dobânzilor decât pentru apărare — o schimbare care începe să provoace îngrijorare în mediile strategice americane.

Trump, tarifele și noua presiune asupra piețelor

În logica geopolitică americană, acest lucru reprezintă mai mult decât o problemă contabilă. Pentru Washington, riscul este cu atât mai mare cu cât SUA încearcă simultan să finanțeze: competiția tehnologică cu China; reindustrializarea economiei; războaiele comerciale; sprijinul militar pentru aliați; tranziția energetică; modernizarea infrastructurii și costurile sociale interne.

Contextul politic amplifică suplimentar tensiunile. Administrația Donald Trump continuă să promoveze politici comerciale agresive și tarife vamale care riscă să mențină presiunile inflaționiste ridicate.

În paralel, conflictul cu Iranul și tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu susțin prețurile energiei și sporesc volatilitatea piețelor globale.

Iar pentru Rezerva Federală, combinația dintre datorie mare, dobânzi ridicate și inflație persistentă creează un spațiu de manevră tot mai îngust. Cu cât datoria este mai mare, cu atât fiecare punct procentual de dobândă suplimentară devine mai costisitor pentru bugetul federal.

„Nu există alternativă” la dolar. Deocamdată

Și totuși, investitorii continuă să cumpere masiv titluri americane. Momentan, sistemul financiar global nu are încă o alternativă credibilă la dolar și la piața obligațiunilor SUA.

China are control strict asupra capitalurilor și probleme structurale interne. Europa nu dispune de o piață unificată suficient de profundă pentru a înlocui dolarul. Iar alte economii majore nu oferă aceeași lichiditate și stabilitate.

Practic, lumea continuă să finanțeze datoria americană pentru că încă nu există o variantă mai sigură. Aceasta este însă și vulnerabilitatea structurală a sistemului actual.

Dacă încrederea în stabilitatea americană începe să se erodeze gradual — prin polarizare politică, deficite cronice, impredictibilitate fiscală sau tensiuni geopolitice — costurile de finanțare ale SUA ar putea crește accelerat. Miza nu este dacă SUA pot funcționa cu datorii de peste 100% din PIB. Alte state au făcut-o deja. Întrebarea este dacă Statele Unite pot continua simultan să fie principalul garant militar al Occidentului, să susțină dominația dolarului, să finanțeze competiția tehnologică globală și să mențină încrederea investitorilor internaționali.