Trei avioane cisternă din flota Air Force au aterizat duminică în România, la Baza 90 și urmează să fie relocate la Mihail Kogălniceanu. Sunt primele aeronave americane care ajung în țară, după ce România a aprobat solicitarea SUA de a plasa în România trupe care vor participa la războiul din Orientul Mijlociu.
Este vorba despre aeronave Boeing KC-135 Stratotanker, una dintre cele mai importante platforme de realimentare în zbor din arsenalul american. Modelul este, practic, coloana vertebrală a capacității SUA de a susține operațiuni aeriene la distanță mare, permițând avioanelor de luptă, bombardierelor și altor platforme militare să rămână în aer mai mult timp și să opereze la raze extinse. E o mutare tactică de natură să plaseze România mai vizibil pe harta infrastructurii logistice a SUA, pe fondul războiului în desfășurare din Iran.
Așa cum a relatat Puterea Financiară în exclusivitate, la începutul lunii martie, în noaptea de luni spre marți, pe fundalul escaladării rapide a crizei SUA–Iran, datele publice de flight-tracking au arătat o intensificare a mobilității aeriene militare americane peste Atlantic și Europa. Aeronavele Air Force au tranzitat, la acel moment, și spațiul aerian al României.
Cele trei aeronave sunt acum la baza 90, vor fi realimentate, după care vor decola către Baza Mihail Kogălniceanu din județul Constanța. De acolo își vor începe practic misiunile de realimentare în aer. Sunt aeronave folosite pentru realimentare avioanelor de luptă precum F15, F22 sau F35.
Pe lângă avioanele-cisternă, ar trebui să ajungă în țara noastră și sisteme de radare, de senzori done de supraveghere, dar și câteva sute de de militari.
Oficial, autoritățile vorbesc despre caracterului defensiv și temporar al dislocării. Strategic însă, semnalul este mai amplu: într-un moment de tensiune regională ridicată, Washingtonul își consolidează capabilitățile de sprijin, comunicații și realimentare aeriană într-un spațiu-cheie al flancului estic.
„Echipamentele care vor fi dislocate pe Mihail Kogălniceanu nu sunt esențiale pentru un război. Se profilează un război de uzură. Iranienii încearcă să-i provoace pe americani pentru operațiuni de cuceriri a insulilor de tip amfibii și într-o anumită măsură și operație terestră, ceea ce ar prelungi foarte mult războiul. În definitiv, Iranul urmărește continuarea dezechilibru energetic, iar pe de altă parte crearea unei atitudini anti-americane astfel încât ambele combinate să ducă la oprirea războiului. Iată de ce este important, că am deschis, în baza unui acord de cooperare în domeniul apărării, cooperarea cu Statele Unite. Ar trebui să avem mai multă deschidere la Washington, să sperăm că și după război”, a comentat la gen (r) Virgil Bălăceanu la Digi 24.
KC-135 nu este doar un avion de sprijin, ci un multiplicator de forță. Dezvoltat pe baza prototipului Boeing 367-80, modelul a fost conceput inițial pentru alimentarea în zbor a bombardierelor strategice americane, dar a devenit între timp o piesă esențială în aproape toate marile operațiuni aeriene ale SUA.
A fost folosit extensiv în Războiul din Vietnam și, ulterior, în conflicte precum Operațiunea Furtună în Deșert, unde a avut rolul de a extinde raza de acțiune și autonomia avioanelor tactice și a bombardierelor. În termeni operaționali, o astfel de aeronavă permite menținerea ritmului misiunilor aeriene fără dependență imediată de baze apropiate de zona de conflict.
Pentru o țară precum România, prezența acestor avioane pe teritoriul național indică nu doar o măsură punctuală de securitate, ci și integrarea într-un lanț logistic mai amplu, în care infrastructura locală poate susține rapid mișcări militare aliate în regiune.
Forțele Aeriene ale SUA operează aproximativ 396 de aeronave KC-135, ceea ce arată cât de important rămâne acest model în arhitectura militară americană. În funcție de nivelul de modernizare, costul unei aeronave de acest tip este estimat între 26 și 62 de milioane de dolari.
Chiar dacă este un model cu o istorie lungă, KC-135 continuă să fie indispensabil tocmai pentru că oferă una dintre cele mai valoroase resurse într-un teatru de operațiuni: mobilitatea aeriană susținută. În actualul context, când viteza de reacție și flexibilitatea logistică sunt decisive, astfel de platforme capătă o greutate strategică mult peste profilul lor aparent tehnic.
Documentul arată și că unul dintre aceste avioane ar fi fost pierdut recent de armata americană deasupra Irakului, detaliu care accentuează sensibilitatea momentului regional și presiunea sub care operează infrastructura militară americană.
Mutarea acestor capabilități americane în România are la bază o aprobare instituțională la cel mai înalt nivel. Parlamentul României a aprobat, miercurea trecută, solicitarea CSAT privind dislocarea temporară a unor echipamente ale SUA, la cererea Pentagonului. Documentul CSAT a fost clasificat de autoritățile române.
Potrivit explicațiilor publice oferite de președintele Nicușor Dan, este vorba despre avioane de realimentare, echipamente de monitorizare și echipamente de comunicații satelitare, acestea din urmă fiind corelate cu infrastructura de la Deveselu.
Mesajul transmis de la București este că aceste capabilități au caracter defensiv și fac parte din categoria echipamentelor non-cinetice, adică nu sunt înzestrate cu armament propriu-zis. Președintele a insistat că această desfășurare „sporește securitatea României” și că populația nu are motive de îngrijorare.
Potrivit comunicării publice, în România ar urma să ajungă și aproximativ 500 de militari americani.
La nivel formal, autoritățile române vorbesc despre o dislocare limitată, temporară și defensivă. La nivel strategic însă, mutarea avioanelor-cisternă KC-135 în România are o semnificație mai amplă: arată că flancul estic nu este doar o linie de apărare, ci și o platformă logistică activă pentru susținerea operațiunilor și a posturii de descurajare a SUA.
În actualul context din Orientul Mijlociu, astfel de mișcări transmit un mesaj dublu. Pe de o parte, ele întăresc securitatea aliaților din regiune. Pe de altă parte, confirmă că România devine tot mai relevantă în arhitectura de mobilitate militară a Washingtonului, dincolo de statutul său clasic de stat-gazdă pentru infrastructură aliată.