Resturile sateliților SpaceX au devenit o adevărată amenințare pentru fermierii americani

În ultimii ani, mii de sateliți cu durate de viață extrem de scurte (LEO) au fost lansați în orbita joasă a Pământului. Acești sateliți, odată ce își încheie misiunea, revin în atmosferă și ard, generând adevărate „mingi de foc” poluante, iar ceea ce nu se consumă complet cade pe suprafața Terrei. Fenomenele recente din Canada, unde bucăți de resturi spațiale ale sateliților SpaceX au căzut pe terenurile unor fermieri din Saskatchewan, au adus în prim-plan o problemă ce va deveni tot mai frecventă.

Sfârșitul vieții sateliților din mega-constelațiile SpaceX și impactul asupra atmosferei

Prima generație a mega-constelațiilor, inaugurată de SpaceX cu lansarea a 60 de sateliți Starlink în 2019, a ajuns acum la finalul duratei lor scurte de funcționare. Planul standard pentru sateliții din LEO este arderea lor în atmosferă, o soluție economică ce necesită mai puțin combustibil decât mutarea lor într-o orbită „cimitir” mai înaltă.

Totuși, această soluție economică ignoră efectele reale asupra mediului. Componentele sateliților – carcasele, combustibilul rămas, electronica, antenele și panourile solare – nu dispar complet în timpul reintrării, ci se transformă în vapori metalici care se depun în atmosferă.

Industria României intră în a doua treaptă a recesiunii: declinul s-a dublat ca ritm, iar comenzile arată că urmează mai rău

15:57

Grâul depășește 230 euro/tonă pe fondul secetei și al tensiunilor din Marea Neagră

14:40

În condițiile în care anual ard doar câțiva sateliți, impactul asupra chimiei atmosferice este minim. Însă, cu planurile Starlink de a avea 42.000 de sateliți cu o durată de viață de aproximativ 5 ani, cantitatea de vapori de metale reactive precum aluminiu și litiu care ajunge în stratosferă va depăși de 25 de ori rata naturală de depunere.

Această creștere masivă a vaporilor metalici poate modifica chimia atmosferică și poate duce la deteriorarea stratului de ozon. Până în 2023, aproximativ 10% din aerosoli din stratosferă conțineau deja metale provenite din reintrările sateliților și rachetelor, scrie Live Science.

Pericolul resturilor spațiale care cad pe Pământ

Partea sateliților care nu se consumă în atmosferă ajunge pe sol. În ultimele luni, fragmente de nave spațiale au căzut în Polonia, Kenya, Carolina de Nord și Algeria. Un caz notabil este reintrarea controlată a sondei sovietice Kosmos 482, care s-a prăbușit în Oceanul Indian în luna mai 2025.

Deși până acum a fost recuperat doar un singur fragment identificabil de satelit Starlink, este probabil ca multe alte resturi să se afle deja pe sol, ascunse în păduri sau zone muntoase.

Riscul unei tragedii iminente

Odată cu creșterea numărului de resturi spațiale, riscul ca o persoană să fie rănită sau ucisă de un astfel de obiect este real. Oamenii de știință au calculat recent că riscul de victimă cauzată de unul dintre cele peste 2.000 de corpuri de rachete aflate pe orbită este de 10% în următorul deceniu, iar acest calcul nu include zecile de mii de sateliți ce vor reintra în aceeași perioadă.

Provocarea coliziunilor și fenomenul Sindromului Kessler

Lăsarea sateliților nefuncționali și necontrolabili pe orbită nu este o soluție, deoarece aceștia reprezintă un pericol pentru alți sateliți, orbitând cu viteze de aproximativ 16.000 mph (25.000 km/h). Coliziunile la aceste viteze sunt catastrofale, generând un nor de resturi care poate lovi alte obiecte și poate declanșa un efect de domino.

Cel mai grav scenariu este cunoscut sub numele de Sindromul Kessler, în care coliziunile devin auto-propagante, iar câmpul de resturi face orbita joasă inutilizabilă pentru zeci sau chiar sute de ani.

Starlink – cea mai densă rețea de sateliți operaționali

Starlink are cea mai mare densitate de sateliți operaționali din istorie și a raportat o medie de o manevră de evitare a coliziunilor la fiecare două minute în a doua jumătate a anului 2024. De atunci, au fost lansate sute de sateliți suplimentari în aceeași orbită.

Deși până acum Starlink a reușit să evite coliziunile, frecvența mare a acestor manevre ridică semne de întrebare: în cazul unei explozii solare puternice, a unui atac cibernetic sau a unei erori umane, sistemele nu ar putea efectua manevre pentru o perioadă semnificativă, crescând riscul unei coliziuni.

Soluții și perspective pentru viitor

Reducerea numărului de sateliți în orbită este esențială pentru diminuarea riscului de coliziuni și pentru prevenirea Sindromului Kessler. Mai puțini sateliți înseamnă și mai puțină poluare luminoasă, un aspect care afectează grav cercetarea astronomică și descoperirea asteroizilor periculoși.

Orbita joasă a Pământului este o resursă valoroasă ce trebuie protejată și gestionată responsabil, astfel încât să fie accesibilă și pentru generațiile viitoare. Prezența a zeci de mii de sateliți fără reglementări stricte poate avea consecințe grave asupra atmosferei și asupra utilizării spațiului orbital.

Provocarea pentru ingineri și operatori

Provocarea actuală pentru inginerii și operatorii de sateliți este să ofere servicii din orbită cu un număr redus de sateliți, dar cu durate de viață mult mai lungi. Fără reglementări internaționale ferme sau limite autoimpuse de companiile spațiale, practicile curente din LEO amenință planeta și capacitatea noastră de a explora spațiul.