Dacă „orașul uzină” al secolului XX a fost doar o utopie socialistă cu accente tehnocrate, noua „Reșița industrială”, care miza pe energie verde, chiar promitea să devină o realitate pragmatică în economia decarbonizată a secolului XXI. Acest drum a fost, însă, foarte scurt, probabil cel mai scurt în cei 250 de ani de istorie al uzinelor bănățene. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat azi retragerea de la tranzacționare pe bursă și radierea din evidența publică a acțiunilor UCM Reșița, ca urmare a deschiderii procedurii de faliment.
Cea mai veche unitate industrială din România, înființată în anul 1771, a intrat oficial în faliment în primăvara acestui an, prin decizia instanței. Însă activitatea efectivă a fost preluată de Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, printr-o companie nou-înființată: Uzina de Construcții Mașini Hidroenergetice SRL.
Prin această tranzacție Hidroelectrica S.A., prin intermediul UCHM Reșița, a dobândit toate activele, know-how-ul, contractele în derulare, brevetele și licențele necesare continuării prestării serviciilor de fabricare, reabilitare și îmbunatățire a hidroagregatelor și echipamentelor auxiliare. Portofoliul preluat, unic în această parte a Europei, scria presa în acel moment, era consolidat de experiența a aproximativ 438 de salariați, specializați în producția și întreținerea echipamentelor hidroenergetice.
Acest mic tronson contemporan este, cu siguranță, cel mai scurt vis de redresare, raportat la glorioasa istorie a celei mai vechi platforme industriale din România. Drumul de la glorie la ruină și apoi la renaștere, ca parte a noii strategii energetice naționale, pare să se apropie de final. „Porți închise definitiv la cea mai veche uzină metalurgică din Banat! Colosul de la Reșița a intrat oficial în faliment”, titrează, azi, presa bănățeană.
UCMR a fost, pe rând, inima Banatului industrializat de habsburgi, apoi simbol al modernizării României Mari, motor al electrificării din perioada comunistă. De aici a plecat prima locomotivă care a circulat pe teritoriul actualei Românii iar mai târziu altele, folosite de CFR, aici au fost construite turbinele Porților de Fier, s-au produs componente pentru transportoare blindate, platforme mobile pentru rachete, prototipuri militare și diverse alte componente pentru industria de armament, material pentru poduri sau utilaje grele. În anii ’70 lucrau aici peste 8000 de angajați. Pentru comparație, anul trecut mai erau 34.
Nașterea unei uzine în inima Imperiului Habsburgic
Probabil că, la un aparent final, mulți sunt tentați să evoce cei 250 de ani de istorie ai platformelor industrale bănățene. În vara anului 1771, când s-au aprins primele focuri în cuptoarele furnalelor de pe valea Bârzavei, nimeni nu bănuia că tocmai se punea piatra de temelie a unei istorii industriale care avea să dăinuie mai mult de două secole și jumătate. Uzina Reșița, atunci parte a domeniului imperial Habsburgic, a fost creată pentru a furniza fier pentru armata imperială, dar și pentru expansiunea economică a Banatului Montan, aflat sub dominație habsburgică, după retragerea otomană.
Organizată inițial ca o întreprindere de stat (StEG – Staatseisenbahn-Gesellschaft), compania a devenit rapid un pilon al industrializării zonei. În 1855, Reșița producea deja locomotive, cazane, poduri metalice, utilaje pentru minerit, dar și… armament.
:format(webp):quality(80)/https://www.putereafinanciara.ro/wp-content/uploads/2025/06/1112-1024x696.jpeg)
Foto: Muzeul Virtual al Reșiței
Capitalul și modelul franco-austriac într-o nouă Românie
Odată cu Marea Unire din 1918, uzinele au intrat sub autoritatea statului român și, prin Decretul Regal din 1920, au luat numele de „Uzinele de Fier și Domeniile Reșița” (UDR). Era creat, astfel, un model unic pentru România interbelică: o companie industrială uriașă, integrată pe verticală, care gestiona nu doar producția metalurgică, ci și pădurile, minele, căile ferate, locuințele muncitorilor și chiar… școlile.
UDR era un simbol al elitei tehnice românești, cu exporturi în 40 de țări, inclusiv locomotive și turbine produse în totalitate în Reșița. Se naște mitul „orașului uzină” – în care fiecare familie avea legături cu platforma industrială. În 1948, avea peste 22.000 de angajați și era considerată „bijuteria coroanei” industriei românești.
Epoca planurilor cincinale: comunism și explozia producției
Naționalizarea din 1948 a transformat UDR în întreprindere de stat. Sub conducerea Partidului Comunist, Uzina a fost divizată în două mari entități: Combinatul Siderurgic și Întreprinderea de Construcții de Mașini (ICM Reșița).
ICM Reșița a devenit, rapid, un gigant în producția de echipamente grele: turbine hidro și cu abur, generatoare, pompe, compresoare, echipamente petroliere, macarale, motoare diesel și piese pentru sectorul nuclear. În această perioadă, compania participă la electrificarea României, prin livrarea echipamentelor către barajele de la Porțile de Fier, Vidraru, Lotru sau Stejaru.
„Când o hidrocentrală se punea în funcțiune în țară, se auzea un ecou și la noi. Era o mândrie a fierului românesc”, spuneau ingineri români ai vremii, citați de Radio Reşiţa şi de cotidianul Express de Banat între 2018-2023.
„Se muncea cu bucuria că ridicăm o lucrare tehnică unică. Aveam conştiinţa că fiecare turbină plecată de la Reşiţa duce ceva din energia noastră naţională”, spunea ing. Dumitru Cioc, intervievat de Radio România, o mărturie rămasă în Arhiva de Istorie Orală, lansată la 42 de ani de la inaugurarea Porţilor de Fier I.
:format(webp):quality(80)/https://www.putereafinanciara.ro/wp-content/uploads/2025/06/Resita_1970-wiki-1024x748.jpeg)
Reșița în 1970 / Foto: Wikipedia
Aventura postdecembristă: promisiuni și eșecuri ale privatizării
După 1990, ICM Reșița a devenit UCM Reșița S.A., într-un context economic confuz, dominat de haos legislativ și de lipsa capitalului de dezvoltare. UCM a fost privatizată, în 2003, prin preluarea ei de consorțiul elvețian INET AG. Din păcate, în ciuda speranțelor, compania nu-și vede în realitate visul de a-și stinge datoriile istorice. Dimpotrivă, intră într-un declin accelerat. Au urmat disponibilizări masive, pierderi de contracte și degradarea patrimoniului tehnologic. Pentru a înțelege mai bine această dinamică, e suficient să notăm că între 1990 și 2011, numărul angajaților a scăzut de la peste 14.000 la sub 2.000.
În 2011, UCM Reșița intră în insolvență. Avea datorii de peste 860 de milioane lei și un viitor incert. Platforma cândva simbol al mândriei industriale devenea o ruină tăcută.
2024 – Renașterea prin energie verde
După 13 ani în insolvență, în martie 2024, UCM Reșița a fost preluată de compania Construcții Mașini Hidroenergetice (UCMH), deținută integral de Hidroelectrica, cel mai valoros activ din portofoliul energetic al statului român. Această mutare – parte a unei strategii guvernamentale de reindustrializare prin capital autohton – își propune să redea Reșiței rolul său istoric în echipamentele hidroenergetice.
Peste 440 de angajați au fost reactivați, în timp ce uzina a primit comenzi directe pentru turbinele și sistemele de mentenanță din cadrul marilor proiecte Hidroelectrica.
„Am promis că nu vom lăsa să moară o emblemă industrială. Astăzi, UCM Reșița renaște pentru un viitor verde”, spunea, pe atunci, premierul Marcel Ciolacu.
În toamna lui 2023, premierul Marcel Ciolacu anunța cu încredere „renașterea UCM Reșița”, integrând-o în strategia industrială verde a României. Proiectul, susținut de Hidroelectrica prin preluarea activelor strategice, părea să promită o reconversie spectaculoasă: din uzină de epocă, în furnizor de echipamente hidroenergetice pentru viitorul sustenabil al țării. Părea o poveste despre forța tradiției industriale, despre cum memoria tehnologică poate fi salvată – nu ca relicvă muzeală, ci ca activ productiv.
Subsidiara, înființată în februarie 2024 și controlată 100% de Hidroelectrica, a preluat principalele active și operațiuni ale UCM Reșița. Contractul de transfer a fost semnat în cursul acestui an, iar aportul Hidroelectrica la capitalul social al noii entități s-a ridicat la 119,65 milioane lei. Suma acoperea atât prețul tranzacției de 67,879 milioane lei, cât și capitalul de lucru necesar până la fuziunea cu Hidroserv, în valoare de 51,771 milioane lei.
În realitate însă, UCMR rămânea juridic fragilă, incapabilă să iasă complet din insolvență, cu datorii uriașe și perspective neclare. Lipsa investițiilor concrete, birocrația și absența unui plan de redresare coerent au adâncit criza. Istoria s-a precipitat: un tribunal a pronunțat falimentul în aprilie, punând capăt oficial speranțelor alimentate politic. UCM Reșița – altădată simbol al mândriei industriale – devine acum emblema unei promisiuni neîmplinite în economia verde a României.