Cum relaxează autoritățile globale regulile de capital pentru bănci, la 17 ani după criza financiară

La aproape două decenii de la criza financiară globală din 2008, autoritățile de reglementare din marile economii ale lumii încep să reducă presiunea birocratică asupra băncilor. Sub pretextul stimulării creditării și al creșterii competitivității sistemelor financiare, cerințele de capital impuse creditorilor sunt atenuate, în special în Statele Unite, o evoluție care stârnește îngrijorări legate de stabilitatea financiară globală.

Administrația Trump conduce acest proces de relaxare, prin inițiative care vor reduce volumul de capital pe care băncile sunt obligate să îl pună deoparte pentru a acoperi riscurile. Măsurile vin într-un moment în care revin în discuție temeri legate de bule speculative și vulnerabilități ale piețelor, iar unii observatori avertizează că lumea ar putea asista la o retragere coordonată de la regulile introduse tocmai pentru a preveni repetarea unei crize sistemice, scrie Reuters.

Regimul Basel și spațiul larg de interpretare

La nivel teoretic, autoritățile de reglementare din fiecare stat ar trebui să respecte cadrul Basel, convenit după criza financiară globală, menit să asigure standarde minime de capital similare la nivel mondial. Scopul acestui regim este ca băncile să poată absorbi pierderile în perioade de stres economic, fără a pune în pericol întregul sistem financiar.

Comisia Europeană a finalizat evaluarea BID. România poate utiliza un nou mecanism de finanțare pentru domeniile strategice

13:56

Reuters: Incendiile de vegetație din Europa pun presiune pe piața asigurărilor și evidențiază lipsa protecției împotriva riscurilor climatice

12:31

În practică însă, aplicarea regulilor diferă semnificativ de la o jurisdicție la alta. Implementarea așa-numitului „Basel III Endgame”, ultima etapă a reformei, scoate la iveală diferențe majore de abordare. Banca Centrală Europeană și Banca Angliei au amânat aplicarea unor elemente-cheie, în special cele care vizează activitățile de tranzacționare ale băncilor, preferând să aștepte direcția adoptată de Statele Unite.

Această abordare fragmentată face ca ideea unui teren de joc echitabil între bănci să fie mai degrabă teoretică, compararea directă a cerințelor de capital între țări fiind extrem de dificilă.

SUA versus Europa: cifre similare, reguli diferite

La prima vedere, cerințele de capital pentru băncile din zona euro, Marea Britanie și Statele Unite par apropiate. Rezerva Federală impune un raport al capitalului propriu de nivel 1 (CET1) cuprins între 10,9% și 11,8%, după includerea unor suplimente aplicabile marilor bănci de pe Wall Street, precum JPMorgan, Citi sau Goldman Sachs.

În zona euro, media CET1 se situează în jurul valorii de 11,2% pentru instituții precum Deutsche Bank, Santander sau BNP Paribas, la care se adaugă o cerință specifică fiecărei bănci, cunoscută sub numele de „pilonul 2”, de aproximativ 1,2%. În Regatul Unit, Comitetul de Politică Financiară al Băncii Angliei a redus rata minimă de referință la echivalentul a 11% CET1, fără a include însă suplimentele specifice instituțiilor mari, care pot adăuga încă aproximativ 2,5%.

Toate marile bănci dețin, în prezent, mai mult capital decât minimul cerut, aceste rezerve suplimentare fiind menite să reducă riscurile de intervenție a autorităților și să mențină încrederea investitorilor.

De ce comparațiile pot fi înșelătoare

Directorii marilor bănci susțin frecvent că instituțiile pe care le conduc sunt dezavantajate față de concurenții internaționali. În realitate, situația este mult mai nuanțată. Regulile de capital se bazează pe două componente principale: ponderarea riscului activelor și raportul de capital aplicat acestora.

Spre deosebire de băncile din Regatul Unit și zona euro, instituțiile americane nu pot utiliza modele interne pentru a-și stabili ponderile de risc, ceea ce duce adesea la cerințe mai stricte pentru marile bănci. „Spuneți-o în liniște, dar SUA ar putea avea o abordare mai dură”, a declarat Jackie Ineke, director de investiții la Spring Investments.

Diferențele sunt amplificate și de structura piețelor. În Statele Unite, băncile transferă o mare parte din creditele ipotecare către entități publice precum Fannie Mae și Freddie Mac, în timp ce în Europa și Marea Britanie aceste credite rămân, în general, în bilanțurile băncilor.

Relaxarea accelerată sub administrația Trump

Deși sistemul american este considerat mai strict din punct de vedere tehnic, autoritățile de reglementare numite de președintele Donald Trump au început să își „înmoaie” poziția. Acestea încearcă să amâne și să atenueze introducerea noilor reguli și să rescrie o parte din cerințele existente, argumentând că actualul cadru depășește riscurile reale.

Propunerile, coordonate inclusiv de Michelle Bowman de la Rezerva Federală, vizează modificarea regulilor privind efectul de levier, așa-numita „suprataxă GSIB” aplicată celor mai mari bănci globale și o reluare a implementării Basel III Endgame. În paralel, Fed își revizuiește testele de stres anuale, o schimbare care ar urma să reducă volumul de capital necesar pentru a acoperi pierderi ipotetice.

Analiștii Morgan Stanley estimează că aceste modificări ar putea elibera până la 1.000 de miliarde de dolari în capacitate suplimentară de creditare pentru băncile americane. Totuși, nu există garanții că acest capital va fi direcționat către economie, unele instituții preferând să majoreze plățile către investitori sau să finanțeze achiziții.

Europa, Marea Britanie și Japonia, pe o linie mai prudentă

În zona euro și în Regatul Unit, relaxarea este mult mai limitată. Banca Centrală Europeană a anunțat planuri de simplificare a reglementărilor, dar a subliniat că nivelurile de capital vor fi menținute, în ciuda presiunilor exercitate de sectorul bancar. Jose Manuel Campa, președintele Autorității Bancare Europene, a avertizat că „este greșit să se concluzioneze că cerințele mai mici de capital fac creditorii mai competitivi”, adăugând că „băncile bine capitalizate sunt mult mai bune la luarea deciziilor de creditare”.

Banca Angliei a redus recent estimarea principală privind nevoile de capital la nivel de sistem cu un punct procentual, până la 13%, și a anunțat revizuirea raportului de îndatorare. Analiștii descriu aceste schimbări ca fiind importante, dar atent calibrate.

În Japonia, autoritățile au mers în direcția opusă, continuând implementarea completă a cadrului Basel III pentru cele trei „mega-bănci”, după amânări cauzate de pandemie și de războiul din Ucraina.

Dincolo de capital: supravegherea contează mai multDezbaterea nu se limitează la nivelul capitalului. În Elveția, guvernul intenționează să înăsprească definiția capitalului eligibil, o inițiativă care a stârnit nemulțumirea UBS. În Marea Britanie, regimul de „ring-fencing” obligă bănci precum Barclays și HSBC să își separe și să capitalizeze distinct activitățile de retail față de cele de investment banking.

Potrivit economistului Enrico Perotti, de la Universitatea din Amsterdam, aplicarea supravegherii este adesea mai importantă decât nivelurile nominale ale capitalului. Acest lucru este valabil mai ales în SUA, unde mesajul implicit sub administrația Trump este „să scăpăm autoritățile de reglementare de pe spatele băncilor”, semnalând că, în prezent, „contează mai puțin cifrele și mai mult atitudinea autorităților”.