În contextul universitar internațional, chiulul și frauda academică reprezintă provocări semnificative pentru integritatea și calitatea procesului educațional, în special la facultățile de drept de peste Ocean. Aceste fenomene se răspândesc printr-o varietate de mecanisme, influențate de factori precum presiunea academică, accesul facil la resurse neautorizate și lipsa unor măsuri eficiente de control.
Noah Werksman a început primul său examen final la facultatea de drept cu o surpriză: sala de examen era pe jumătate goală.
„Eram în jur de 60, poate 70 de studenți în anul nostru. Cel puțin 30 de colegi lipseau”, povestește el într-un interviu pentru Wall Street Journal.
Mai târziu, Noah a aflat că acei studenți nu întârzie, ci susțineau examenul separat, beneficiind de timp suplimentar – o facilitate acordată conform legii americane pentru persoanele cu dizabilități care afectează activități majore precum învățarea, cititul sau concentrarea.
La Pepperdine Caruso School of Law din Malibu, California, unde Noah a studiat în vara anului 2023, mai mult de o treime dintre studenți primesc astfel de facilități, în special timp extins pentru examene. Aceasta a fost confirmată de administrația universității într-o întâlnire publică anul trecut, care a menționat că această rată este comparabilă cu cea din alte facultăți de drept. Totuși, școala a refuzat să comenteze cifrele oficial și a subliniat că există multiple motive pentru absența studenților din sălile de examen.
Conform datelor publicate în 2023 de Oregon Law Review, ratele facilităților în facultățile publice de drept din California erau în jur de 21,3% la UC Hastings și 25,5% la UC Irvine, înainte de creșterea post-Covid a cererii pentru astfel de facilități. În schimb, facultățile private precum Pepperdine nu sunt obligate să dezvăluie aceste informații.
În 2023, doar 12% dintre studenții din anul întâi de drept au declarat că au o dizabilitate fizică sau mentală, în timp ce rata facilităților acordate la examenul de Barou din California este de aproximativ 7%. Pentru a beneficia de facilități la examenul de Barou, studenții trebuie să prezinte documentație suplimentară și teste detaliate care să ateste dizabilitatea, iar condițiile trebuie să fie „de lungă durată și să afecteze funcționalitatea” în timpul testării.
În schimb, facultățile de drept, inclusiv Pepperdine, acceptă adesea diagnostice și facilități acordate în anii anteriori, uneori chiar din perioada școlii primare sau liceului. Pepperdine susține că nu există dovezi că studenții ar obține facilități în mod fraudulos și că urmează un proces riguros, în conformitate cu legile federale privind dizabilitățile.
Cu toate acestea, studenții spun că sistemul este ușor de manipulat.
„Unii studenți au aflat după primul semestru cât de permisive sunt criteriile și au văzut câți colegi primesc timp suplimentar,” povestește Noah Werksman. „Nu i-am mai văzut în sălile de examen, pentru că și-au obținut aceleași facilități.”
Această situație are efecte serioase, deoarece notele la facultățile de drept sunt extrem de competitive și influențează perspectivele de angajare. Mulți studenți de top, care au apărut în prestigioasele reviste juridice și au obținut joburi în firme mari, au beneficiat de timp extins la examene. Universitatea neagă că studenții cu dizabilități sunt supra-reprezentați în aceste grupuri.
În ianuarie 2024, Noah și un coleg au inițiat o petiție pentru ca administrația să revizuiască protocolul de acordare a facilităților, argumentând că diferența mare între rata de facilități de la Pepperdine și cea de la examenul de Barou „creează o inferență rezonabilă de abuz pe scară largă.”
După ce a distribuit petiția într-un grup de chat, Noah a primit un răspuns alarmant:
„Voi depune o plângere la facultate… să investigheze dacă asta constituie intimidare constantă și hărțuire pentru studenții cu facilități.”
La șase săptămâni, Noah a fost convocat la o întâlnire cu decanul adjunct, care i-a adus acuzații de intimidare, hărțuire și crearea unui mediu ostil pentru studenții cu facilități, amenințându-l cu sancțiuni severe.
Noah respinge vehement aceste acuzații:
„Nu am urmărit pe nimeni. Nu am intimidat pe nimeni. Am scris o petiție. Am exercitat dreptul la libera exprimare. Am discutat deschis pe campus. Dacă voiau să semneze, bine. Dacă nu, nicio problemă.”
Pepperdine a refuzat să comenteze, invocând confidențialitatea.
Noah a fost nevoit să renunțe la petiție. Mai bine de un an mai târziu, studenții spun că fenomenul persistă nu doar la Pepperdine, ci în întreaga țară. Experiența lui Noah arată cât de greu este să abordezi problema abuzului în sistemul de facilități, într-un context în care cei care trișează sunt recompensați, cei cu dizabilități reale sunt afectați, iar cei care vorbesc sunt marginalizați.
Facultățile de drept se tem să nu încalce legile privind dizabilitățile sau să fie acuzate de discriminare, ceea ce duce la o erodare a standardelor. Studiul Oregon Law Review arată o corelație negativă semnificativă între procentul studenților cu facilități și rata de promovare la prima încercare a examenului de Barou.
O posibilă soluție ar fi condiționarea finanțării publice a facultăților de drept de alinierea standardelor lor cu cele ale examenelor de Barou. De asemenea, guvernul federal ar putea impune dezvăluirea ratelor de facilități acordate.
„Ne mințim singuri când vine vorba de sistemul nostru educațional,” concluzionează Noah Werksman. „Lumea reală nu funcționează așa.”
Acest caz scoate în evidență o problemă complexă și delicată care afectează integritatea procesului educațional în facultățile de drept și pune sub semnul întrebării echilibrul între protejarea drepturilor studenților cu dizabilități și prevenirea abuzurilor.