Ani la rând li s-a spus tinerilor că o diplomă universitară este cheia către o viață mai bună, mesaj care pare chiar o trădare astăzi, când tinerii au din ce în ce mai puține șanse, în contextul unui declin economic generalizat, al automatizării accelerate și al creșterii inegalităților sociale, se arată într-o analiză publicată de The Guardian.
Piața muncii e supra-saturată, angajatorii sunt asaltați și ridică ștacheta, cerând acum studii post-universitare costisitoare, recrutările sunt aproape în întregime automatizate, iar job-urile simple sunt în totalitate preluate de AI. Așa se face că până și în țări cu economii puternice, cum ar fi Marea Britanie, tinerii se gândesc să emigreze. Alternativa este, oricum, dezolantă. Absolvenți ai unor universități prestigioase, care au trecut prin toate rigorile unui sistem educațional competitiv, ajung să lucreze ca barmani sau pe vase de croazieră. Asta după ce au aplicat la sute de posturi, o competiție în care tot AI-ul decide, în mod impersonal, cine merită o șansă.
Situația pare generalizată și afectează inclusiv România, unde rata șomajului în rândul tinerilor este de 25%, considerabil peste media europeană, potrivit statisticilor publicate, luna trecută, de INS. Jucătorii din piața muncii spun, pe de-o parte, că munca part-time a adolescenților nu e o practică răspândită în România și, pe de altă parte, că opțiunile oferite de angajatori și adaptate acestui grup de vârstă sunt mai puține. Șomajul este mare în condițiile în care interesul tinerilor pentru oportunitățile de angajare este în creștere, conform unor date din piața muncii. Pe platforma eJobs, 2024 a adus peste 320.000 de conturi noi de candidați, în creștere cu 20,6% față de 2023. Aproximativ 40% dintre aceștia au fost tineri cu vârste între 18 și 24 de ani, aceștia fiind, de altfel, cei mai activi, generând 2,8 milioane de aplicări, adică un sfert din total.
Dacă sistemul continuă să promoveze ideea că efortul în educație va fi răsplătit, dar nu livrează rezultatele promise, furia acestei generații este inevitabilă, comentează The Guardian. Și, exact ca un bumerang, consecințele se vor întoarce, mai devreme sau mai târziu, împotriva întregii societăți. De altfel, în Marea Britanie, vara chiar a început să se numească, de fapt, „sezonul bumerangului”, adică o perioadă în care absolvenții revin acasă învinși, în lipsa unor perspective reale de angajare. Deși anul universitar nu s-a încheiat oficial, multe instituții au renunțat la examene scrise în favoarea lucrărilor de licență sau a evaluărilor online – o măsură economică, dar care contribuie la o tranziție tot mai confuză între educație și angajare.
Selecția și recrutarea cu AI, despre care s-a spus că va fi controlată legislativ, este, de fapt, predominantă pe piața muncii. Multe firme folosesc deja algoritmi nu doar pentru sortarea CV-urilor, ci și pentru interviurile inițiale de departajare, eliminând orice contact uman într-un moment crucial pentru tineri, anume debutul profesional.
În paralel, rețelele sociale, precum LinkedIn, devin surse considerabile de stres, pentru că fac în mod constant comparații, alimentând sentimentul că alții „au reușit”, în timp ce unii rămân blocați, aparent fără explicații. Platformele online amplifică, astfel, anxietatea profesională a unei generații crescute cu ideea meritocrației și cu speranța că efortul lor academic va fi, în cele din urmă, recompensat.
Potrivit unui sondaj realizat de Institute of Student Employers, anul trecut s-au înregistrat, în medie, 140 de aplicații pentru fiecare post dedicat absolvenților. În 2025, concurența este și mai acerbă. Mulți candidați recurg la generatoare AI – precum ChatGPT – pentru a redacta și pentru a trimite în masă cereri de angajare. Se creează, astfel, un cerc vicios al ineficienței: avem un șir de roboți care vorbesc cu alți roboți, fără ca aplicațiile să mai reflecte în vreun fel abilitățile reale ale candidaților sau nevoile companiilor.
Rezultatul? Angajatorii sunt copleșiți de CV-uri prost redactate sau prost direcționate, iar tinerii, care nu primesc răspunsuri, devin tot mai frustrați. Dispariția contactului direct dintre candidat și angajator subminează însăși esența recrutării.
Chiar și în medii universitare considerate de elită, precum Cambridge, studenții nu au, de fapt, nicio certitudine legată de viitorul lor profesional. În același timp, pe forumuri precum Reddit, mii de tineri povestesc cum au aplicat la sute de joburi, au participat la zeci de interviuri și nu au primit niciun răspuns. În lipsa perspectivelor interne, tot mai mulți se gândesc să emigreze. Nu pentru a fugi, ci pentru a-și găsi un viitor care în Marea Britanie le este refuzat.
Pentru că se confruntă cu un adevărat asalt al absolvenților de studii superioare, de care, de fapt, nu mai au nevoie, angajatorii ridică tot mai sus ștacheta: o diplomă de licență nu mai este suficientă pentru accesul în schemele de graduate training. Studiile postuniversitare devin noul standard, dar costurile pentru acest nou ciclu de învățământ sunt prohibitive: peste 83.000 de lire sterline pentru un MBA la Oxford Saïd Business School, de exemplu. În aceste condiții, profesiile de top riscă să devină accesibile doar tinerilor privilegiați financiar, transformând educația într-o cursă la care nu toți pot participa.
Ironia este că exact activitățile simple, de bază – acel gen de sarcini care în mod obișnuit le sunt oferite începătorilor -, sunt cele mai vulnerabile la automatizare. Tinerii avocați, jurnaliști sau contabili învățau cândva meserie preluând sarcini repetitive, ușor verificabile. Lucrurile se schimbă rapid, din mers, iar AI poate acum să facă orice: poate redacta contracte, poate sintetiza comunicate de presă sau poate genera conținut digital în câteva secunde. Dacă aceste activități simple nu mai sunt disponibile, cum va mai putea un tânăr să urce primele trepte ale carierei?, se întreaba analiștii The Guardian.
Datele platformei Adzuna, citate recent de Financial Times, arată o scădere accentuată a oportunităților pentru absolvenți, comparativ cu posturile necalificate. Posturile disponibile sunt în domenii slab plătite, precum îngrijirea la domiciliu – unde, cel puțin deocamdată, este nevoie de oameni și nu de algoritmi.
În ciuda dificultăților, majoritatea tinerilor își vor găsi, în cele din urmă, drumul. Însă procesul va fi mai lent decât era odinioară, mai nesigur și presărat cu compromisuri. Cei cu adevărat expuși riscurilor sunt tinerii care nu au unde sau la cine să se întoarcă. Le va fi în mod particular greu celor care nu își permit să aștepte acasă până apare o oportunitate.