Noua modă a deficitelor bugetare: goana globală după cheltuieli publice pune presiune pe sustenabilitatea fiscală

Guvernele din lumea dezvoltată cheltuie într-un ritm amețitor, ignorând avertismentele cu privire la dobânzile ridicate sau cu privire la datoria publică, dar, mai ales, ignorând o realitate detaliat descrisă în prognoze, respectiv îmbătrânirea populației. Ce s-ar putea întâmpla rău? Statele Unite, Franța, chiar și Germania, trăiesc pe datorie și își planifică, totodată, cheltuieli grandioase, unele parțial justificate, cum ar fi cele pentru apărare sau infrastructură, la care unii adaugă reduceri de taxe sau bugete destinate diverselor tipuri de stimulente sociale. Nu în ultimul rând, mulți aruncă în ultima vreme cu bani în stânga și în dreapta pentru a ține departe populiștii. Canada ar putea aluneca și ea pe teritoriul deficitului, se arată într-o analiză The Economist. Până și Elveția, care avea un excedent mare, acum are unul ceva mai mic, comentează sursa citată. În acest entuziasm general al cheltuielilor intervine și un factor demografic: babyboomerii încep să se pensioneze. Pe scurt, întâlnirea dintre o criză demografică previzibilă și politici fiscale fără frâu riscă să creeze un cocktail toxic. 

Anul trecut, Statele Unite au înregistrat un deficit bugetar de 7% din PIB. În curând, ar putea fi și mai mare. Noul proiect legislativ promovat de președintele Donald Trump – faimosul „One Big Beautiful Bill Act” – aflat în dezbatere în Congres, prevede prelungirea permanentă a reducerilor de taxe introduse în 2017, plus stimulente suplimentare pentru angajații din ospitalitate și pentru pensionari, dar și creșteri de beneficii pentru copiii din familile cu venituri mici. În total, proiectul ar însemna mii de miliarde de dolari în plus la datoria publică în următorul deceniu.

Show-ul lui Trump, se arată într-o analiză The Economist, atrage atenția și toate privirile, dar realitatea este că America nu este singura în această situație. În toată lumea dezvoltată, guvernele par decise să cheltuie fără frână. Franța va rula, în 2025, un deficit de 6% din PIB. Marea Britanie va fi puțin mai „austeră”. Germania, un bastion al disciplinei fiscale, va împrumuta echivalentul a 3% din PIB. Canada alunecă și ea pe teritoriul deficitelor. Dacă, în trecut, guvernele căutau să „jumulească gâsca cea mai blândă”, cum spunea Jean-Baptiste Colbert, azi o îndoapă temeinic, ca pentru foie gras.

Donald Trump anunță un tarif de 25% pentru importurile auto

18:35

Cele mai frumoase castele din lume: fortărețe care scriu istoria și aprind imaginația

17:58

Franța nu a mai avut un surplus bugetar din 1974

Sigur, deficitele nu sunt ceva nou. Franța nu a mai avut un surplus bugetar din 1974. Și, teoretic, o economie poate împrumuta și apoi poate reduce datoria, desigur, cu condiția să crească mai rapid decât datoria. Problema este că azi nu mai vorbim de recesiune. Dimpotrivă, economia mondială merge decent, șomajul este aproape la minime istorice, iar profiturile companiilor sunt solide, subliniază The Economist. În schimb, dobânzile au crescut brusc. În medie, guvernele din țările bogate se împrumută acum pe zece ani la 3,7% pe an – față de doar 1% în timpul pandemiei, comentează sursa citată.

Într-un astfel de context, manualele clasice de economie ar recomanda cel puțin o frână bugetară. Guvernele de azi fac exact opusul: continuă să cheltuie, comentează sursa citată. Cheltuielile cu apărarea cresc (parțial justificat), dar vin la pachet cu măsuri mai puțin urgente: în Japonia se promit reduceri de taxe și bani în mână înaintea alegerilor, britanicii au revenit asupra unor economii recente și au restaurat ajutoarele pentru plata energiei, Coreea de Sud taie taxa pe moștenire, iar Australia reduce impozitul pe venit.

Foto: Pixabay

Nici țările cunoscute pentru prudență nu mai rezistă

Germania vrea să împrumute 800 miliarde de euro pentru investiții în apărare și infrastructură. „Pentru Germania, asta chiar este o politică fiscală de tip ‘fie ce-o fi’”, comentează analiștii Deutsche Bank. Elveția, care avea excedent bugetar înainte de pandemie, are azi unul ceva mai mic – dar promite, totuși, o a 13-a pensie anuală. Cei care iau prânzul la soare pe malul Rinului nu par la limita sărăciei. Dar azi, toată lumea primește câte ceva.

Cum s-a ajuns aici?, se întreabă editorialiștii The Economist. Politicienii s-au obișnuit în pandemie să salveze companii și gospodării. Apoi, inflația a creat o „criză a costului vieții”, care a justificat noi transferuri. Acum, mulți lideri speră să țină departe populiștii, aruncând bani în stânga și-n dreapta. Orice tăiere de buget este rapid demonizată în bucla 24/7 a rețelelor sociale. A fi responsabil fiscal este mai toxic ca niciodată, comentează sursa citată.

Japonia putea reduce raportul datorie/PIB chiar și cu un deficit primar de 12%

În anii 2021–2023, era relativ ușor să ai politici fiscale relaxate: PIB-ul nominal creștea, inflația era ridicată, iar dobânzile mici. Puteai avea deficit primar (fără dobânzile datoriei) și, totuși, să scazi datoria. Japonia, de exemplu, putea reduce raportul datorie/PIB chiar și cu un deficit primar de 12%. Rezultatul: două treimi dintre economiile dezvoltate sunt azi mai puțin îndatorate decât în urmă cu cinci ani. Japonia a redus acest raport cu 24 de puncte procentuale, Grecia cu 68.

Dar vremurile s-au schimbat. Creșterea încetinește, inflația scade, dobânzile cresc. Ca să reducă datoria publică, țările bogate trebuie azi să-și echilibreze bugetul primar. Iar asta e greu de făcut. Italia, de exemplu, a trecut de la un deficit primar de 3,1% în 2023 la un surplus de 1,3% – o ajustare importantă, dar insuficientă. Alte guverne fac și mai puțin. O eventuală încetinire economică cauzată de un nou război comercial ar putea pune și mai multă presiune pe datorie.

Îmbătrânirea populației – o circumstanță agravantă

Toate acestea vin într-un moment prost. De ani de zile, demografii avertizează că în mijlocul anilor 2020 începe valul pensionărilor în masă ale baby-boomerilor. Asta înseamnă explozie a cererii pentru servicii medicale și pensii. În 2015, instituția de supraveghere bugetară din Marea Britanie arăta că, până și în condiții favorabile, guvernul ar fi în dificultate în această perioadă.

Pe scurt, întâlnirea dintre o criză demografică previzibilă și politici fiscale fără frâu riscă să creeze un cocktail toxic. Nimeni nu știe când (sau dacă) piețele vor spune „stop” și vor cere dobânzi prohibitive. Dar, ca orice iubitor de foie gras știe, nici cea mai docilă gâscă nu poate fi îndopată la nesfârșit: la un moment dat, ficatul cedează, mai scrie The Economist.