Un impuls radio neașteptat, detectat în iunie 2024, a venit de la Relay 2, un satelit NASA lansat în 1964 și considerat „mort” încă din 1967. Acest semnal scurt, de doar 30 de nanosecunde, dar extrem de puternic, a surprins astronomii și a readus în atenție misterele sateliților dezafectați care, uneori, mai pot „vorbi” din spațiu după zeci de ani de tăcere.
În iunie 2024, astronomii australieni au detectat un fenomen radio rar și extrem de intens, care părea să sfideze toate așteptările. Spre deosebire de majoritatea izbucnirilor radio detectate până acum, provenind din galaxii îndepărtate, cu surse exotice precum stele neutronice sau găuri negre, de această dată impulsul a venit chiar din Calea Lactee. Mai mult, a fost atât de aproape de Pământ încât radiotelescopul nu a reușit să focalizeze precis sursa.
Inițial, echipa de cercetători a crezut că ar fi descoperit o nouă stea pulsantă, un obiect necunoscut sau poate un fenomen atmosferic. Însă în urma localizării sursei, concluzia a fost una tulburătoare: semnalul a venit de la Relay 2, un satelit NASA lansat în 1964 și declarat „mort” în 1967.
Un impuls care a eclipsat cerul
„Acesta a fost un impuls radio incredibil de puternic, care a eclipsat cu mult tot ce era pe cer pentru o perioadă foarte scurtă de timp”, a declarat Clancy James, profesor asociat la Institutul de Radioastronomie al Universității Curtin din Australia, pentru New Scientist.
Durata semnalului: 30 de nanosecunde. Un eveniment infim în timp, dar masiv ca intensitate. Detectat cu ajutorul rețelei de antene ASKAP (Australian Square Kilometre Array Pathfinder), impulsul a fost atât de intens încât a depășit scurt toate celelalte surse de semnal din câmpul vizual al radiotelescopului.
Relay 2 a fost un pionier al telecomunicației, devenit fantomă spațială
Satelitul Relay 2 fusese lansat în cadrul unui program experimental NASA, menit să testeze comunicarea digitală globală prin satelit. A reușit să transmită imagini de televiziune și date științifice până la defectarea celor două transpondere, în 1967. De atunci, a fost considerat inactiv, transformat în simplă piesă de muzeu orbital.
Nimic din configurația sa cunoscută nu ar fi trebuit să permită o reaprindere, o emisie sau vreo formă de activitate reziduală. Iar echipa de cercetători a exclus complet posibilitatea unei transmisii controlate.
Două ipoteze posibile: micrometeorit sau descărcare electrostatică
Pentru a explica fenomenul, cercetătorii au avansat două scenarii tehnice.
Prima ipoteză: impactul cu un micrometeorit. Astfel de coliziuni pot genera nori de plasmă și câmpuri electrice care, în interacțiune cu suprafața metalică a satelitului, pot produce emisii radio intense și bruște.
Cea de-a doua ipoteză, considerată mai probabilă, implică o descărcare electrostatică (ESD). Acest fenomen apare când sarcinile electrice acumulate pe suprafețe diferite ale unui obiect se descarcă brusc, similar cu o scânteie electrică.
:format(webp):quality(80)/https://www.putereafinanciara.ro/wp-content/uploads/2025/06/Explozie-spatiala-FOTO-Shutterstock-300x149.jpg)
Spatiu FOTO: Shutterstock
Relay 2, fiind unul dintre primele vehicule spațiale construite, probabil folosea materiale care permiteau acumularea unor sarcini electrice mai mari, ceea ce ar fi putut genera descărcări electrostatice mai puternice, notează echipa în studiul publicat pe platforma arXiv.
Fenomen imposibil de replicat dar crucial pentru viitorul tehnologiei spațiale
Distincția dintre cele două scenarii rămâne dificilă. Semnăturile radio generate de un impact și cele produse de o ESD arată, din punct de vedere spectroscopic, aproape identic.
Karen Aplin, profesor de științe spațiale la University of Bristol și neimplicată în studiu, evidențiază dificultatea de a diferenția semnăturile radio: este aproape imposibil să distingem dacă acestea provin de la un impact cu un micrometeorit sau de la o descărcare electrostatică.
„Într-un Univers în care există mult gunoi spațial și tot mai mulți sateliți mici, ieftini, cu protecție limitată împotriva descărcărilor electrostatice, această detecție radio ar putea, în cele din urmă, să ofere o nouă metodă pentru evaluarea descărcărilor electrostatice în spațiu”, a spus Karen Aplin.
Moartea tehnologică este relativă: când obiectele „moarte” vorbesc
Reactivarea accidentală a lui Relay 2, chiar și pentru doar 30 de nanosecunde – nu doar că a contrazis estimările inginerești, ci a readus în atenție o întrebare fundamentală: ce se întâmplă cu obiectele lăsate în urmă de tehnologia umană, odată ce sunt abandonate în spațiu?
Într-o epocă în care constelațiile de sateliți low-cost se înmulțesc și pericolele interacțiunilor electromagnetice cresc, studiul acestor evenimente rare devine esențial.
Poate că Relay 2 a tăcut timp de 60 de ani. Dar impulsul său radio a fost suficient pentru a rescrie un capitol din istoria științei spațiale. Unele relicve nu dispar, ci doar așteaptă momentul – fie și microscopic, să fie din nou auzite.