Țările europene nu au de ales decât să crească vârsta de pensionare. Ce mai pot face ca să compenseze îmbătrânirea populației

La începutul lunii octombrie 2025, premierul francez Sébastien Lecornu, care își recăpătase recent funcția după demisie, a anunțat suspendarea până în 2027 reformelor controversate ale pensiilor, cu reglementări privind vârsta de pensionare. Decizia a fost interpretată de deputații socialiști ca o victorie. Totuși, mediul de afaceri din Franța a reacționat cu nemulțumire.

Agenția S&P a retrogradat ratingul de credit al țării invocând riscuri bugetare majore. În contextul în care Franța a amânat din nou reformele inevitabile, alte state europene se confruntă cu propriile crize ale sistemelor de pensii. Discuțiile despre cum pot fi concepute reforme sustenabile, echitabile și politice viabile revin în prim-plan.

Vârsta de pensionare, o problemă bine cunoscută, dar ignorată

Discuțiile despre reforma pensiilor nu pornesc din necunoscut. Europa are o populație tot mai îmbătrânită, o rată a natalității în scădere și o speranță de viață tot mai mare. Din ce în ce mai puțini angajați contribuie la sistemele publice, în timp ce numărul celor care beneficiază de pensii crește constant.

La COP30 se discută introducerea unei noi taxe pentru zboruri. Cine va fi afectat de propunere

09:43

Tinder vrea să inoveze datingul online cu „Chemistry” / Noua funcție AI promite potriviri mult mai relevante

08:52

În paralel, schimbările tehnologice reduc ponderea veniturilor din muncă în produsul intern brut. Majoritatea sistemelor europene de tip „plată pe măsură ce mergi” au fost create într-o perioadă cu structuri demografice complet diferite. Motiv pentru care trebuie ajustate la realitatea actuală. În alte domenii, precum educația, astfel de ajustări sunt firești – redesenăm districtele școlare sau reducem construcțiile noi când numărul copiilor scade. Totuși, orice discuție despre creșterea vârstei de pensionare provoacă proteste masive la Paris, Madrid sau Bruxelles.

Exemple europene contrastante

În Franța, reforma propusă prevedea majorarea vârstei de pensionare cu doar doi ani, până la 64. În schimb, Danemarca are un mecanism automat. Acesta prevede ajustarea vârstei de pensionare la fiecare cinci ani, în funcție de speranța de viață. Aceasta a decis deja creșterea vârstei de pensionare la 70 de ani până în 2040, față de 67 în prezent.

Când politica înfrânge economia

Reformele privind pensiile eșuează adesea. Aceasta se întâmplă pentru că logica electorală domină logica economică. Schimbările demografice sunt previzibile, costurile pot fi estimate, iar instrumentele de politică publică sunt cunoscute. Totuși, reformele se prăbușesc când se lovesc de interese politice și de neîncrederea publică.

Reforma pensiilor necesită o abordare complexă

Pentru a depăși aceste blocaje, specialiștii propun o abordare multidimensională. Aceasta să ia în calcul atât cheltuielile, cât și contribuțiile, oferind compensații celor afectați direct. Studiul de caz realizat în Spania arată că principiile sunt aplicabile în majoritatea țărilor europene, inclusiv în Franța.

Ajustări automate și compensații unice

O parte a soluției constă în introducerea unor mecanisme automate de ajustare. Aceste reguli ar modifica nivelul pensiilor în funcție de schimbările economice și demografice, reducând astfel nevoia unor reforme bruște și dificile politic. Cercetătorii mai propun compensarea lucrătorilor și pensionarilor afectați, printr-un transfer unic de active lichide de la stat către gospodării. Totuși, aceste plăți ar necesita emiterea de datorii publice noi. Experiența arată însă că reformele impuse fără compensații riscă să fie anulate ulterior. Votanții mai în vârstă, tot mai numeroși, se opun tăierilor de beneficii. Mai ales dacă nu primesc garanția că pierderile vor fi compensate.

Cum poate deveni reforma pensiilor viabilă

Pentru ca reforma pensiilor să reușească, specialiștii propun cinci direcții esențiale. Introducerea unui factor de sustenabilitate este crucială. Acesta să ajusteze pensiile inițiale în funcție de speranța de viață a generației respective. Implementarea unei reguli automate de actualizare a drepturilor la pensie să asigure echilibrul financiar al sistemului. Calcularea pensiilor pe baza contribuțiilor din întreaga viață profesională, nu doar pe ultimii ani. De asemenea, eliminarea plafonului pentru contribuțiile la asigurările sociale, menținând însă un nivel maxim al pensiilor. În final, acordarea de compensații unice finanțate prin datorie publică. Acestea să asigure tranziția echitabilă.

Consecințele inacțiunii

Aceste măsuri pot întări sustenabilitatea financiară a sistemelor de pensii, reducând cheltuielile viitoare, încurajând economisirea privată și prelungind viața activă a angajaților. Dacă reformele sunt anunțate din timp, costurile tranziției pot fi diminuate, deoarece gospodăriile pot ajusta treptat consumul și planurile de pensionare. Totuși, asemenea schimbări nu pot fi lipsite de opoziție publică. Guvernele trebuie să explice clar motivele reformelor și să avertizeze că, fără ele, creșterea taxelor va fi inevitabilă. În lipsa reformelor, calculele arată că Spania ar trebui să majoreze taxa pe valoarea adăugată cu 9 puncte procentuale, de la 16% la 25%, pentru a putea susține actualul sistem pe termen nelimitat. Politicienii care amână deciziile nepopulare privind pensiile riscă să se confrunte mai târziu cu măsuri fiscale și mai dure.