UE riscă un blocaj major în tranziția energetică: Curtea de Conturi Europeană avertizează asupra deficitului de materii prime critice până în 2030

Uniunea Europeană se confruntă cu riscul real de a nu-și putea asigura, până la finalul acestui deceniu, materiile prime critice necesare pentru tranziția energetică și atingerea obiectivelor climatice asumate, potrivit unui raport publicat luni de Curtea de Conturi Europeană (ECA). Documentul arată că măsurile adoptate până în prezent pentru diversificarea importurilor, dezvoltarea producției interne și stimularea reciclării nu oferă, în acest moment, garanții suficiente pentru o aprovizionare sigură și sustenabilă până în 2030, informează Agerpres.

Raportul scoate în evidență vulnerabilități structurale majore ale Uniunii Europene, într-un context în care cererea de materii prime critice este în creștere accelerată, pe fondul extinderii capacităților de producție pentru energie regenerabilă, electrificării transporturilor și digitalizării economiei.

Dependența externă, principalul punct slab al UE

Potrivit Curții de Conturi Europene, tranziția UE către energia din surse regenerabile depinde în mod esențial de echipamente precum bateriile, turbinele eoliene și panourile solare, care necesită cantități semnificative de litiu, nichel, cobalt, cupru și pământuri rare. În prezent, majoritatea acestor materii prime sunt importate dintr-un număr foarte limitat de țări terțe, în special China, Turcia și Chile.

România readuce la viață industria minieră strategică: resursele rare românești care pot schimba jocul în Europa

10:36

Apa minerală „Dacia”, marcă a statului: proiect guvernamental cu preț mic și fabrică deținută de Ministerul Economiei

08:54

Auditorii subliniază că această concentrare a surselor de aprovizionare creează o vulnerabilitate strategică ridicată, atât din punct de vedere economic, cât și geopolitic. Orice perturbare a lanțurilor de aprovizionare, fie din motive comerciale, politice sau logistice, ar putea afecta direct capacitatea UE de a-și implementa politicile energetice și industriale.

În acest context, Curtea de Conturi constată că măsurile adoptate de UE pentru a diversifica importurile de materii prime critice nu au produs, până în prezent, rezultate tangibile.

Regulamentul privind materiile prime critice, cu obiective neobligatorii

Pentru a răspunde acestor riscuri, Uniunea Europeană a adoptat, în 2024, Regulamentul privind materiile prime critice, un cadru legislativ menit să asigure o aprovizionare sigură pe termen lung cu 26 de minerale considerate esențiale pentru tranziția energetică. Dintre acestea, 17 sunt clasificate drept materii prime strategice, având o importanță economică majoră și un risc ridicat de deficit.

Raportul ECA arată însă că regulamentul stabilește, pentru anul 2030, doar obiective indicative, care nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic. În plus, aceste obiective se aplică doar unui număr limitat de materii prime, ceea ce reduce eficiența instrumentului.

„Nu este clar nici modul în care au fost definite nivelurile care trebuie atinse până în 2030”, se menționează în raport, auditorii subliniind că UE va trebui să depună eforturi considerabile pentru a-și asigura aprovizionarea cu materiile prime strategice de care are nevoie până la sfârșitul deceniului.

Parteneriate externe fără rezultate concrete

Un alt pilon al strategiei europene îl reprezintă încheierea de parteneriate strategice cu țări terțe bogate în resurse. În ultimii cinci ani, UE a semnat 14 astfel de acorduri privind materiile prime critice. Cu toate acestea, Curtea de Conturi constată că jumătate dintre aceste parteneriate au fost încheiate cu state a căror guvernanță este considerată slabă.

Mai mult, datele analizate arată că importurile din țările partenere au scăzut, între 2020 și 2024, pentru aproximativ jumătate dintre materiile prime acoperite de raport. Alte inițiative majore se află în impas, inclusiv negocierile cu Statele Unite, care au fost întrerupte în 2024, sau acordul UE–Mercosur cu Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay, care nu a fost încă ratificat de toate statele membre.

În aceste condiții, auditorii afirmă că eforturile UE de diversificare a importurilor nu au generat, până în prezent, un impact vizibil asupra securității aprovizionării.

Reciclarea, mult sub potențialul necesar

Reciclarea este identificată drept una dintre principalele soluții pentru reducerea dependenței de importuri. Regulamentul privind materiile prime critice stabilește ca, până în 2030, cel puțin 25% din consumul UE de materii prime strategice să provină din resurse reciclate.

Raportul Curții de Conturi arată însă că realitatea este departe de acest obiectiv. Șapte dintre cele 26 de materiale analizate au rate de reciclare cuprinse între 1% și 5%, în timp ce zece nu sunt reciclate deloc. În plus, aproape niciun obiectiv de reciclare nu este adaptat specific fiecărei materii prime, ceea ce limitează stimulentele pentru dezvoltarea unor tehnologii dedicate materialelor greu de recuperat, precum pământurile rare sau paladiul.

Auditorii mai semnalează că operatorii europeni de reciclare se confruntă cu costuri ridicate de procesare, cantități insuficiente de materii prime reciclabile și bariere tehnologice și de reglementare care le afectează competitivitatea.

Producția internă, frânată de realități economice și administrative

UE și-a propus, de asemenea, să acopere până în 2030 aproximativ 10% din consumul său de materii prime strategice din extracția internă și 40% din capacitățile de prelucrare. Curtea de Conturi arată însă că aceste obiective sunt dificil de atins.

Activitățile de explorare sunt insuficient dezvoltate, iar chiar și în cazul identificării unor noi zăcăminte, poate dura până la 20 de ani până când un proiect minier intră efectiv în exploatare. În paralel, capacitățile de prelucrare existente se închid, pe fondul costurilor ridicate ale energiei, care afectează grav competitivitatea industriei europene.

Auditorii avertizează asupra riscului formării unui cerc vicios: deficitul de aprovizionare descurajează investițiile în prelucrare, iar lipsa capacităților de prelucrare face și mai dificilă asigurarea aprovizionării.