Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, consideră președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a subliniat importanța dialogului dintre instituțiile statului, mediul economic și societatea civilă, în cadrul unei întâlniri organizate la Palatul Elisabeta.
Alexandru Petrescu a participat, în cursul acestei săptămâni, la reuniunea găzduită de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și de Alteța Sa Regală Principele Radu. Evenimentul a reunit reprezentanți ai mediului de afaceri, ai instituțiilor publice și ai societății civile, tema centrală fiind dialogul privind dezvoltarea economică a României.
Președintele ASF a apreciat contribuția Casei Regale la apropierea dintre instituții și mediul economic, considerând că astfel de inițiative pot susține o viziune asupra dezvoltării bazată pe responsabilitate, continuitate și orientare către viitor.
„Într-o societate care are nevoie de repere durabile, apreciez contribuția Casei Regale a României la apropierea dintre instituții și mediul economic, precum și la promovarea unei viziuni asupra dezvoltării întemeiate pe responsabilitate și continuitate. Această implicare exprimă respectul pentru tradiție și preocuparea constantă pentru viitorul României”, a declarat Alexandru Petrescu.
Potrivit comunicatului, întâlnirea de la Palatul Elisabeta face parte dintr-o tradiție a dialogului pe care Familia Regală o întreține cu reprezentanții mediului economic românesc. Aceste reuniuni urmăresc să încurajeze schimbul de idei și cooperarea între diferite categorii de actori implicați în dezvoltarea țării. În acest cadru sunt promovate valori precum profesionalismul, inovația și consolidarea relațiilor economice internaționale.
Participarea reprezentanților instituțiilor publice și ai societății civile oferă, totodată, un cadru de discuție asupra modului în care inițiativele individuale și colaborarea instituțională pot contribui la obiective economice comune.