Vânzarea bunurilor personale pe platformele online poate atrage taxe. Ce trebuie să știe persoanele fizice

Vânzarea ocazională a hainelor, mobilierului sau a altor obiecte personale de care proprietarii nu mai au nevoie este, în principiu, neimpozabilă în România. Situația se poate schimba însă atunci când tranzacțiile sunt realizate cu regularitate și continuitate, în scopul obținerii de venituri. În anumite condiții, acestea pot genera obligații privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale, avertizează consultanții EY România. Separat, regulile europene DAC7 permit autorităților fiscale să primească informații despre tranzacțiile desfășurate prin platformele digitale, fără ca raportarea să însemne automat că veniturile sunt impozabile.

Dezvoltarea platformelor online de vânzare a bunurilor second-hand a făcut mai ușoară valorificarea obiectelor pe care oamenii nu le mai folosesc. Din perspectivă fiscală, însă, simplul fapt că o persoană vinde produse pe internet nu stabilește automat regimul de impozitare. Potrivit unei analize semnate de Claudia Sofianu, partener, și Cătălina Butan, senior manager în cadrul EY România, contează natura bunurilor, modul în care sunt realizate tranzacțiile și scopul activității.

Când poate deveni vânzarea o activitate impozabilă

Codul fiscal prevede că anumite venituri obținute din vânzarea bunurilor din patrimoniul personal nu sunt impozabile. De exemplu, o persoană care vinde ocazional haine, mobilier sau obiecte pe care nu le mai utilizează se află, în principiu, în această situație.

Rectificarea bugetară întârziată ar putea costa economia până la 15 milioane de lei pe zi. Statul riscă penalități și dobânzi mai mari

14:28

Harghita, în topul mondial al poveștilor de turism sustenabil. Gastronomia și tradițiile locale, promovate internațional

10:28

Tratamentul fiscal poate fi diferit atunci când vânzările se repetă, au caracter de continuitate și urmăresc obținerea unor venituri. În asemenea cazuri, activitatea poate fi încadrată în categoria activităților independente, ceea ce poate atrage obligații privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale.

Totuși, lipsa continuității nu garantează automat neimpozitarea veniturilor. În anumite situații, acestea pot fi încadrate fiscal la categoria „venituri din alte surse”, explică specialiștii EY.

„În practică, această distincție nu este întotdeauna evidentă”, arată autoarele analizei, care subliniază că legislația privind impozitul pe veniturile persoanelor fizice nu stabilește reguli specifice pentru toate situațiile în care sunt vândute bunuri second-hand.

Prin urmare, nici natura second-hand a unui produs, nici utilizarea unei platforme digitale nu determină, separat, dacă venitul este impozabil. Încadrarea depinde de circumstanțele concrete ale fiecărei tranzacții și de modul în care se desfășoară activitatea.

DAC7: pragurile de raportare nu sunt praguri de impozitare

Pe lângă regulile privind impozitarea veniturilor, persoanele care vând bunuri prin platforme digitale trebuie să țină cont de normele europene de raportare fiscală cunoscute sub denumirea DAC7.

Acestea stabilesc obligații pentru operatorii anumitor platforme digitale, care trebuie să transmită autorităților fiscale informații despre activitățile relevante desfășurate prin intermediul serviciilor lor.

Consultanții EY atrag atenția că DAC7 nu introduce, prin ea însăși, impozite sau contribuții noi. Scopul său este să permită autorităților să obțină informații despre anumite tranzacții, pe care le pot utiliza ulterior pentru verificări.

Pentru vânzarea de bunuri, excluderea de la raportarea DAC7 se aplică dacă sunt îndeplinite simultan două condiții într-un an calendaristic, prin aceeași platformă:

• persoana a realizat mai puțin de 30 de tranzacții;
• contraprestația totală obținută nu a depășit 2.000 de euro.

Dacă sunt realizate cel puțin 30 de tranzacții sau dacă suma totală depășește 2.000 de euro, excluderea de la raportare nu mai este aplicabilă. Aceste praguri nu trebuie însă confundate cu limitele de la care apare obligația de plată a impozitului. Depășirea lor poate determina raportarea tranzacțiilor, dar nu înseamnă automat că veniturile respective sunt impozabile. În același timp, faptul că o persoană se încadrează sub aceste praguri nu garantează că toate veniturile sale sunt neimpozabile.

ANAF intensifică verificările asupra persoanelor fizice

Datele prezentate în analiză arată că autoritățile fiscale desfășoară verificări și în ceea ce privește situația patrimonială a persoanelor fizice.

În primul semestru al anului 2026, ANAF a analizat elementele patrimoniale pentru 1.214 persoane fizice considerate cu risc de neconformare, fiind identificate 104 cazuri care necesitau investigații suplimentare.

În aceeași perioadă, au fost finalizate 180 de verificări ale situației fiscale personale și 475 de verificări documentare. În urma acestora, au fost constatate suplimentar aproximativ 255 de milioane de lei.

Aceste cifre nu se referă în mod specific la persoanele care vând bunuri personale pe platforme online, precizează EY. Ele oferă însă o imagine asupra activității de control fiscal desfășurate în cazul persoanelor fizice.

Informațiile raportate prin DAC7 pot contribui la identificarea unor tranzacții care necesită clarificări suplimentare. Raportarea unei vânzări nu reprezintă, în sine, dovada unei nereguli fiscale, iar obligațiile concrete trebuie stabilite în funcție de situația fiecărui contribuabil.

Cum tratează alte state europene vânzarea bunurilor personale

Distincția dintre valorificarea bunurilor personale și activitatea comercială există și în alte state europene, însă regulile de impozitare diferă de la o țară la alta.

În Franța, vânzarea bunurilor personale de care proprietarul nu mai are nevoie este, în principiu, neimpozabilă, cu anumite excepții pentru categorii de bunuri sau tranzacții de valoare.

În Germania, bunurile de uz cotidian sunt excluse din regimul aplicabil anumitor vânzări private. Pentru alte bunuri, vânzarea într-un interval de cel mult un an de la achiziție poate avea consecințe fiscale.

În Țările de Jos, administrația fiscală face diferența între vânzarea bunurilor din sfera privată, de regulă neimpozabilă, și achiziționarea de produse în scopul revânzării cu profit, care poate genera venituri impozabile.

Deși raportarea prin platformele digitale urmează un cadru european comun, tratamentul fiscal al veniturilor este stabilit în continuare prin regulile naționale.

Ce documente ar trebui păstrate

Pentru a evita eventualele neclarități, consultanții recomandă persoanelor care vând bunuri personale să păstreze informațiile relevante privind obiectele comercializate, tranzacțiile realizate și prețurile de vânzare.

Aceste documente pot ajuta la explicarea provenienței bunurilor și a naturii veniturilor, dacă autoritățile fiscale solicită clarificări.

În practică, diferența esențială nu este platforma pe care se desfășoară vânzarea, ci natura activității. Valorificarea ocazională a obiectelor personale trebuie diferențiată de cumpărarea și revânzarea sistematică în scopul obținerii de profit.

Mesajul central al analizei EY este că raportarea fiscală și impozitarea sunt două chestiuni distincte. Persoanele fizice trebuie să analizeze atât caracteristicile tranzacțiilor, cât și regulile aplicabile veniturilor obținute, fără să considere pragurile DAC7 drept limite generale de neimpozitare.