Ce fac SUA cu cele 90.000 de tone de deșeuri nucleare. Stocarea acestora le dă adevărate bătăi de cap specialiștilor

Problema găsirii unui loc permanent pentru depozitarea deșeurilor nucleare în Statele Unite continuă să fie o provocare majoră, care se va prelungi probabil mulți ani de acum înainte. În prezent, aproximativ 90.000 de tone de deșeuri nucleare sunt depozitate în peste 100 de locații din 39 de state americane, folosind o varietate de structuri și recipiente.

Eforturi îndelungate pentru un depozit permanent

De zeci de ani, autoritățile americane încearcă să centralizeze aceste deșeuri într-un singur loc sigur. În 1987, o lege federală a desemnat muntele Yucca din Nevada ca sit permanent pentru depozitarea deșeurilor nucleare. Totuși, proiectul a fost blocat din cauza unor obstacole politice și juridice, iar  Congresul a tăiat finanțarea în 2011, oprind complet construcția.

În prezent, cele 94 de reactoare nucleare active în 54 de centrale continuă să genereze deșeuri radioactive. Interesul public și comercial pentru energia nucleară este în creștere, alimentat de preocupările legate de emisiile provenite de la centralele pe combustibili fosili și de potențialul noilor aplicații ale centralelor nucleare de dimensiuni mai mici, folosite pentru alimentarea centrelor de date sau a fabricilor. Această revigorare a interesului sporește urgența găsirii unui loc sigur pentru depozitarea deșeurilor, scrie Live Science.

UE redeschide disputa privind taxarea profiturilor companiilor din energie. Șase state europene cer o soluție la nivelul Uniunii

11:48

Activele mai multor companii occidentale, transferate unei firme rusești

10:02

În martie 2025, Curtea Supremă a SUA a audiat argumente legate de găsirea unui depozit temporar pentru deșeurile nucleare ale țării, iar o decizie este așteptată până la sfârșitul lunii iunie. Indiferent de rezultat, lupta pentru un depozit permanent va continua probabil mulți ani de acum înainte.

Tipuri de deșeuri nucleare și metodele actuale de depozitare

În SUA există în general două tipuri majore de deșeuri radioactive: cele provenite din producția de arme nucleare în timpul Războiului Rece și cele rezultate din producția de energie în centralele nucleare. Există și cantități mici de alte deșeuri radioactive, cum ar fi cele folosite în tratamente medicale.

Reziduurile chimice rezultate din procesarea materialelor radioactive necesare fabricării armelor nucleare urmează să fie topite împreună cu sticlă, iar materialul rezultat va fi turnat în recipiente din oțel inoxidabil, înalte de 3 metri și cu diametrul de aproximativ 60 cm, cântărind în jur de 2.300 kg când sunt pline.

Momentan, majoritatea acestor deșeuri sunt depozitate în rezervoare subterane din oțel, în special la Hanford, Washington, și Savannah River, Carolina de Sud, două dintre cele mai importante situri în dezvoltarea armelor nucleare americane. La Savannah River, o parte din deșeuri a fost deja procesată cu sticlă, însă mare parte rămâne netratată.

La ambele locații, unele deșeuri radioactive au pătruns deja în solul de sub rezervoare, deși autoritățile susțin că nu există pericol pentru sănătatea umană. Eforturile actuale se concentrează pe protejarea rezervoarelor împotriva coroziunii și crăpăturilor pentru a preveni scurgerile viitoare.

Deșeurile din centralele nucleare comerciale

Majoritatea deșeurilor nucleare din SUA provin din combustibilul nuclear uzat din centralele comerciale. Înainte de utilizare, combustibilul este sub formă de pelete de oxid de uraniu, sigilate în tuburi de zirconiu, care sunt grupate în pachete de 3,5 până la 4,8 metri lungime și 12-20 cm diametru. În reactor, reacțiile de fisiune generază căldură folosită pentru a produce abur care pune în mișcare turbinele generatoare de electricitate.

După 3-5 ani, reacțiile de fisiune încetinesc semnificativ, deși materialul rămâne extrem de radioactiv. Pachetele de combustibil uzat sunt scoase din reactor și mutate în bazine mari cu apă, unde se răcesc.

După aproximativ cinci ani, aceste pachete sunt scoase din apă, uscate și sigilate în recipiente sudate din oțel inoxidabil. Aceste recipiente încă emană radiații și căldură, astfel că sunt depozitate în camere din beton amplasate pe platforme betonate, tot pe proprietatea centralei. Aceste camere au ventilație pentru a asigura răcirea continuă a recipientelor.

Până în decembrie 2024, în SUA existau peste 315.000 de pachete de combustibil uzat și peste 3.800 de containere uscate depozitate în camerele de beton de la centralele active sau dezafectate. Chiar și centralele demolate au astfel de camere care trebuie întreținute și securizate de companiile care le dețin.

Pericolul coroziunii din cauza apei și a sării

Unul dintre principalele riscuri pentru aceste metode de depozitare este coroziunea. Deoarece centralele nucleare au nevoie de apă atât pentru a transfera energia nucleară în electricitate, cât și pentru răcirea reactorului, ele sunt amplasate în apropierea surselor de apă.

În SUA, nouă centrale se află la mai puțin de 3 kilometri de ocean, ceea ce reprezintă o amenințare suplimentară pentru recipientele de stocare. Valurile pulverizează particule de apă sărată în aer, iar când acestea se depun pe suprafețele metalice, pot provoca coroziune. De aceea, structurile metalice de pe coaste sunt adesea grav afectate de rugină.

La siturile nucleare de lângă ocean, aerul sărat poate afecta recipiente din oțel inoxidabil. Deși acest material este, în general, rezistent la coroziune (așa cum se poate observa la vasele de gătit din bucătării), în anumite condiții pot apărea crăpături și găuri localizate.

În ultimii ani, Departamentul de Energie al SUA a finanțat cercetări privind riscurile acestui tip de coroziune. Rezultatele arată că recipientele din oțel inoxidabil pot suferi deteriorări în apropierea coastelor, însă o scurgere radioactivă ar necesita coroziunea nu doar a containerului, ci și a tuburilor de zirconiu și a combustibilului din interior. Prin urmare, este puțin probabil ca acest tip de coroziune să ducă la eliberarea de radioactivitate.

Soluții permanente – un orizont îndepărtat

Găsirea unui sit permanent pentru depozitarea deșeurilor nucleare este o provocare ce va dura probabil ani sau chiar decenii. Un astfel de sit trebuie să fie nu doar geologic stabil pentru a păstra deșeurile timp de mii de ani, ci și acceptabil politic pentru populația americană.

În plus, există numeroase dificultăți legate de transportul deșeurilor în recipiente speciale, pe drumuri sau căi ferate, din centralele dispersate pe întreg teritoriul SUA până la locul final de depozitare.

Poate că va exista un sit temporar care să primească undă verde de la Curtea Supremă, însă, până atunci, deșeurile vor rămâne depozitate în locațiile actuale.

Astfel, problema gestionării deșeurilor nucleare în Statele Unite rămâne una complexă și presantă, ce necesită soluții tehnice riguroase, acceptare socială și voință politică pentru a asigura siguranța populației și a mediului pe termen lung.