Scutul aerian al NATO: detectarea amenințărilor
NATO operează 14 aeronave AEWC pentru supravegherea spațiului aerian estic și a activităților militare rusești. Aceste aeronave monitorizează avioane, drone și rachete din Ucraina și Belarus. Sunt completate de drone RQ-4D Phoenix, care zboară la altitudini mari și pornesc din Sicilia. Unele state folosesc metode neobișnuite, cum ar fi baloanele aerostatice cu radar din Polonia.
Forțele americane experimentează și senzori acustici pentru detectarea dronelor care se apropie de un anumit spațiu. Aceste sisteme adaugă un strat suplimentar de securitate și avertizare timpurie. Scutul aerian include și avioane de luptă care patrulează prin rotație în Europa de Est. Italia, Spania și Ungaria patrulează spațiul baltic, iar Italia și România colaborează pentru supraveghere.
Interceptarea și apărarea la sol
Statele est-europene au propriile radare și sisteme de apărare, completate de Patriot, comentează sursa citată. Germania a trimis baterii Patriot în Polonia pentru a intercepta incursiunile rusești. SUA și aliații operează distrugătoare echipate cu radare și interceptori de rază lungă. Radarul la sol american din România și Polonia completează capacitatea de apărare.
Toate aceste sisteme sunt integrate în ceea ce se numește Apărare Integrată Aeriană și Antirachetă (IAMD). Comanda este coordonată de Allied Air Command, cu cartierul general la Ramstein, condus de un general american cu patru stele. Centrele combinate de operațiuni aeriene acoperă spațiul NATO, unul în Germania și altul în Spania.
Limitările scutului și problemele politice
Scutul este, teoretic, puternic, dar, în practică, este imperfect, deoarece multe sisteme importante au fost trimise în Ucraina. Germania a redirecționat sisteme Patriot, iar America a suplinit unele comenzi europene. Acoperirea unui teritoriu atât de vast, precum Europa, rămâne o provocare majoră. Dronele mici și proiectilele rusești pot fi greu de detectat în haosul general de pe radare, comentează sursa citată.
Au existat multe incidente până acum. Rachete și drone au penetrat spațiul aerian polonez, românesc și leton. Unele arme au fost recuperate după luni de la prăbușire, cum a fost cazul unei rachete care a căzut lângă Bydgoszcz. Polonia a ignorat majoritatea dronelor pe 10 septembrie, considerându-le simple drone decoy. Interceptarea pe scară largă este adesea ineficientă și costisitoare.
Dronele Gerbera sunt „excesiv de ieftine” și concepute să fie capcane, afirmă IISS. NATO dezvoltă apărare antidrone pe distanțe scurte, folosind lasere, tunuri și rachete. Totuși, aceste sisteme nu au fost scalate la nivel european. Vulnerabilitățile la distanțe scurte lasă Europa slab pregătită pentru tipul de război văzut în Ucraina.
Problema voinței politice și implicarea americană
Apărarea aeriană depinde de Statele Unite, care poate fi mai reticentă sub conducerea lui Trump. Forțele aeriene europene patrulează zilnic frontul estic, dar se bazează pe expertiza americană. Trump a minimalizat incursiunile, considerând că unele ar putea fi greșeli. NATO nu poate intercepta proiectile peste Belarus sau Ucraina fără consensul tuturor membrilor.
Europa rămâne vulnerabilă și reactivă, scrie The Economist. Decizia Poloniei de a doborî dronele ruse, însă, marchează o schimbare de practică. Statele europene evită strategia Israelului, care a interceptat valuri masive de drone iraniene anul trecut. Într-un conflict major, regulile de angajare se vor schimba, dar Europa este în continuare pe picior defensiv, mai comnetează sursa citată.