Cine a decis traseul miliardelor din SAFE: disputa politică dintre premieri

Programul european de înzestrare militară SAFE a devenit epicentrul unei controverse politice majore, după ce premierul Ilie Bolojan a sugerat că responsabilitatea pentru arhitectura acestuia aparține fostului șef al Guvernului, Marcel Ciolacu. Analiza documentelor oficiale și a cadrului legislativ arată însă o realitate mai complexă, în care deciziile-cheie par să fi fost luate chiar în actualul mandat.

În centrul discuției se află modul în care România gestionează miliarde de euro destinate apărării și rolul real al instituțiilor implicate în acest proces.

Explicația premierului și limitele ei

Întrebat despre direcționarea fondurilor către compania germană Rheinmetall, Ilie Bolojan a respins acuzațiile, susținând că schema de gestionare a programului SAFE a fost stabilită anterior, în mandatul lui Marcel Ciolacu, arată stiripesurse.ro.

Brașovul și Clujul domină în continuare România urbană. Constanța urcă pe podium într-un context în care „orașul echilibru” câștigă teren

11:39

Cei șase aliați NATO aflați în pericol la reacția lui Trump privind cheltuielile pentru apărare

10:12

Premierul a argumentat că proiectele nu sunt decise arbitrar, ci derivă din planurile de înzestrare ale Armatei, aprobate în Consiliul Suprem de Apărare a Țării. De asemenea, a subliniat că ministerele implicate au formulat propunerile, iar acestea au fost validate inclusiv la nivel european. Această explicație conține elemente reale, însă nu clarifică întrebările esențiale legate de mecanismul intern de selecție și de traseul concret al deciziilor.

Actele normative arată o altă cronologie

Un punct central al controversei îl reprezintă adoptarea OUG 62/2025, actul normativ care stabilește modul de implementare a programului SAFE în România. Ordonanța a fost adoptată în noiembrie 2025, sub Guvernul condus de Ilie Bolojan.

Documentul prevede că gestionarea programului nu este coordonată direct de Ministerul Apărării Naționale, ci de Cancelaria Prim-Ministrului, care devine principalul actor în relația cu Comisia Europeană și în procesul de negociere a proiectelor.

Mai mult, deciziile operaționale sunt filtrate printr-un grup de lucru interinstituțional coordonat de șeful Cancelariei, ceea ce mută centrul real de putere din zona militară în cea administrativă și politică.

Cancelaria Guvernului, în centrul mecanismului

Structura stabilită prin actele normative arată că Cancelaria Prim-Ministrului are un rol decisiv în întregul proces. Aceasta gestionează comunicarea cu instituțiile europene, coordonează cooperarea internațională și stabilește parametrii proiectelor.

Deși decizia finală aparține CSAT, traseul până la această etapă – inclusiv selecția furnizorilor și definirea criteriilor – este controlat de mecanismul coordonat de Cancelarie. Această arhitectură explică de ce afirmația că „nu decide o persoană” poate fi corectă formal, dar insuficientă pentru a clarifica responsabilitatea politică.

Criterii de selecție limitate: preț și termen de livrare

Un alt punct critic îl reprezintă modul de evaluare a ofertelor. Conform cadrului stabilit, selecția furnizorilor se face pe baza a două criterii principale: prețul (60%) și termenul de livrare (40%).

Pentru un program evaluat la zeci de miliarde de euro, aceste criterii ridică semne de întrebare. Nu sunt evidențiate explicit alte elemente esențiale, precum transferul de tehnologie, autonomia industrială sau capacitatea de mentenanță în România.

Chiar dacă astfel de aspecte pot fi incluse în documentații tehnice, lipsa unei transparențe publice detaliate alimentează suspiciunile.

Promisiunea „50% producție în România”, între strategie și incertitudine

Premierul Ilie Bolojan a susținut că cel puțin jumătate din echipamentele achiziționate vor fi produse în România. Această promisiune este prezentată ca un argument major pentru susținerea programului.

În practică însă, noțiunea de „producție locală” poate include forme variate: de la asamblare și mentenanță până la producție completă sau integrare de componente. Procentele diferă semnificativ de la un program la altul, iar metodologia exactă nu este pe deplin clară public.

Fără criterii precise și verificabile, această țintă riscă să rămână mai degrabă un obiectiv politic decât o garanție contractuală.

Dominanța Rheinmetall în primul pachet SAFE

Datele disponibile arată că primul pachet SAFE, în valoare de 8,33 miliarde de euro, este puternic concentrat în jurul Rheinmetall. Aproximativ 5,69 miliarde de euro – adică peste două treimi – sunt alocate acestei companii pentru mai multe programe.

Printre acestea se numără inclusiv proiecte majore precum vehiculele de luptă Lynx, dar și sisteme de apărare și muniție. Deși unele componente ar urma să fie produse în România, furnizorul principal rămâne grupul german. Această concentrare ridică întrebări privind diversificarea partenerilor și dependența strategică pe termen lung.

Proceduri accelerate și negocieri directe

Implementarea SAFE permite utilizarea unor proceduri rapide, inclusiv negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț. Mai multe proiecte importante au fost incluse în această categorie.

Deși cadrul european permite astfel de proceduri în situații de urgență, ele implică un nivel mai scăzut de competiție și transparență, ceea ce amplifică dezbaterea publică.

În contextul unor contracte finanțate prin împrumuturi pe termen lung, aceste aspecte devin cu atât mai sensibile.

Nemulțumiri în industria românească de apărare

Reprezentanți ai industriei locale au semnalat că nu au fost implicați suficient în procesul de definire a proiectelor. Printre vocile critice se numără și Răzvan Pîrcălăbescu, care a susținut că sectorul nu a fost consultat în mod real.

De partea cealaltă, oficialii guvernamentali afirmă că industria națională a fost inclusă în discuții, dar subliniază că firmele trebuie să respecte cerințe stricte de calitate și termene.

Diferența de percepție evidențiază tensiunile existente între autorități și sectorul industrial.

Împrumuturi pe termen lung, nu fonduri gratuite

Un element esențial al programului SAFE este faptul că finanțarea se face prin împrumuturi, nu granturi. România va trebui să ramburseze aceste sume pe termen lung, în condiții considerate avantajoase, dar totuși costisitoare.

Perioada de grație este estimată la aproximativ 10 ani, iar rambursarea se poate întinde pe până la 45 de ani. Această perspectivă schimbă semnificativ miza deciziilor actuale, deoarece impactul lor se va resimți pe termen foarte lung.

O controversă deschisă: responsabilitate sau transfer de vină?

Explicațiile oferite de Ilie Bolojan conturează o parte din realitate, însă nu acoperă toate aspectele sensibile ale programului. Deși SAFE are rădăcini în decizii anterioare și în cadrul european, mecanismul concret de implementare a fost stabilit în actualul mandat. Această situație alimentează dezbaterea privind responsabilitatea politică și modul în care sunt gestionate investițiile strategice.

În lipsa unor clarificări suplimentare, întrebarea centrală rămâne: cine a decis, în mod real, traseul miliardelor pentru apărare și în ce măsură aceste decizii servesc intereselor pe termen lung ale României.