Concedierea. Diferențe între modelul american și cel european

Reguli de muncă din secolul XX, obstacol în economia secolului XXI, sunt de părere analiștii The Economist, care fac o insolită pledoarie pentru simplificarea sistemului de concediere în Europa. Firmele de succes nu ar trebui să se teamă de concedieri masive, comentează sursa citată, precizând că ezitările la acest capitol frânează inovația și fac Europa să parieze pe produse „demodate” în zona economică. 

„Îți urăm mult succes pe mai departe”

Există două moduri prin care companiile occidentale reușesc să concedieze un număr mare de angajați. Metoda americană presupune ca directorul să invite sute de salariați pe un apel video. Niciunul dintre ei nu are idee despre ce urmează să vorbească. Directorul urmează să le ofere câteva luni de salariu compensatoriu și să le ureze, discutabil cât de sincer, mult succes mai departe. Desigur, totul cu condiția să își golească biroul până la prânz.

Metoda europeană este mult mai complicată: consultări cu sindicatele, planuri sociale, greve inevitabile și presiunea politicienilor care conving angajatorul să reducă numărul concedierilor sau să plătească pentru recalificarea celor disponibilizați. De multe ori, nota de plată reală se vede abia după ani de procese în instanțele de muncă, se arată într-o analiză The Economist. Pe durata derulării proceselor, compania nu mai poate angaja, de teamă să fie obligată să-i reangajeze pe cei concediați.

Costuri ascunse și riscuri ratate

La prima vedere, sistemul european pare mai uman. În realitate, procesul greoi și costisitor de concediere blochează inovația și reduce competitivitatea, consideră sursa citată. Nu este vorba doar de cheltuieli punctuale, ci de faptul că imposibilitatea de a ajusta rapid numărul de angajați îi descurajează pe giganții europeni să investească în proiecte riscante și inovatoare. De la inteligența artificială până la mașini autonome, marile descoperiri necesită angajări masive. Dublată de capacitatea de a renunța, ulterior, la oameni, dacă proiectele eșuează. În Europa, costurile de restructurare fac imposibil acest model.

„Când concedierea este scumpă, cum se întâmplă în cea mai mare parte a Europei, angajatorii sunt reticenți să investească în inițiative riscante”, explică Olivier Coste, fost oficial european devenit antreprenor în tehnologie.

El și economistul Yann Coatanlem au calculat costurile reale: în America, o companie plătește echivalentul a șapte luni de salariu pentru fiecare angajat concediat. În Germania, costurile ajung la 31 de luni, iar în Franța la 38. Dincolo de compensații, companiile rămân blocate cu salariați neproductivi ani de zile, ceea ce întârzie noi investiții.

De ce Silicon Valley ia avans

Aceste costuri uriașe schimbă fundamental tipul de investiții, scrie The Economist. O firmă americană care finanțează zece proiecte riscante știe că, statistic, opt vor eșua și doar două vor reuși. Totuși, profiturile uriașe ale celor două pot acoperi toate pierderile. Dacă eșecul este ieftin, pariul merită. În Europa, unde eșecul costă enorm, jocul nu are sens. Rezultatul se vede în piață: marile companii europene vând versiuni îmbunătățite ale produselor din secolul trecut – turbine, șampoane, vaccinuri sau trenuri de mare viteză – în timp ce starurile americane lansează chatboți AI, cloud computing și rachete reutilizabile.

Decenii la rând, Europa s-a descurcat cu acest model incremental. Încă se fac bani dintr-un cauciuc mai rezistent sau un tren mai rapid. Însă, în ultimii ani, câștigurile companiilor care au pariat pe inovație disruptivă au explodat. Giganții tehnologici americani au devenit firme de trilioane de dolari. Niciuna dintre acestea nu este europeană. Nvidia, producător american de cipuri, valorează astăzi mai mult decât primele 20 de companii listate din Uniunea Europeană la un loc.

O problemă de competitivitate globală

Unii analiști spun că o parte din această bulă s-ar putea sparge. Absența Europei din sectoarele superstar este un motiv serios pentru care productivitatea pe oră a rămas în urmă față de SUA. Pe lângă energia scumpă, taxele ridicate și reglementările sufocante, legislația muncii adaugă un strat suplimentar de rigiditate. Mulți cred că firmele de succes nu ar trebui să se teamă de concedieri masive. Dar realitatea arată altceva: Microsoft, Google și Meta au renunțat, fiecare, la peste 10.000 de oameni într-o singură rundă, chiar și în perioade de profit record.

În Europa, asemenea mișcări durează ani. Bosch și Volkswagen, două simboluri industriale germane, și-au planificat restructurările până în 2030. În acest timp, companiile americane se repoziționează deja pe următorul val de oportunități.

Între protecție și stagnare

Europenii rămân atașați de capitalismul lor mai blând, comentează The Economist. Faptul că sunt ceva mai puțin bogați decât americanii, dar au mai mult timp liber și siguranță în muncă, face parte din contractul social continental. Totuși, un compromis este posibil, susține sursa citată. Țările nordice au arătat că se poate relaxa legislația concedierilor, asigurând totodată beneficii generoase pentru șomeri. Propunerea lui Coste și Coatanlem este ca angajații cu salarii mari, în special cei din tehnologie, care nu au nevoie de protecție suplimentară, să fie mai ușor de disponibilizat.

Provocarea este să găsești echilibrul: protecția socială trebuie menținută, dar rigiditatea excesivă sufocă inovația. Ceea ce a fost cândva o pătură de siguranță pentru Europa a devenit, astăzi, o adevărată cămașă de forță, mai scrie sursa citată.