Cum ar putea arăta noua ideologie a Americii și cine o scrie?

Următoarea paradigmă americană ar putea fi mai puțin despre piețe și mai mult despre statalitate strategică, disciplină industrială și demnitate a muncii. Într-o epocă în care promisiunea neoliberală își arată limitele, Julius Krein — fost finanțist, devenit editor — orchestrează, prin American Affairs, o fundamentare intelectuală a Americii contemporane, pornid de la tema centrală vechiculată de președintele Donald Trump, respectiv justificarea producției în detrimentul finanțării. SUA a acumulat niveluri nesustenabile de datorie, finanțând, în același timp, concentrarea excesivă a averii acasă și industrializarea competitorilor din străinătate, în special China. Pentru a câștiga competiția între marile puteri și pentru a-i sprijini pe muncitorii americani, SUA are nevoie de mai multe fabrici, de mai puțină inginerie financiară și de politici noi în toate domeniile, de la producția de cipuri și de inteligență artificială, până la construcția de nave de război și centrale nucleare. Revista funcționează ca un salon al heterodoxiei, unde conservatori disidenți, critici marxiști și antimonopoliști de stânga negociază un vocabular comun pentru o economie orientată spre capacități industriale, nu spre randamente speculative. Dincolo de febra partizană, firul roșu al acestui discurs ideologic este politica publică: de la cipuri, energie și șantiere navale, până la o arhitectură fiscală care descurajează acumularea sterilă și reconciliază securitatea națională cu mobilitatea socială. 

La fiecare trei luni, revista American Affairs ajunge în cutiile poștale ale unor persoane selectate din elita economică și intelectuală a Statelor Unite – un cerc mic de oameni cărora le place să se cufunde în cele 250 de pagini ale unei publicații cu coperta împodobită cu numele colaboratorilor. Originile revistei sunt, cel puțin aparent, în dreapta politică. Dar, în paginile ei semnează eseuri Slavoj Žižek, un gânditor marxist radical, alături de un administrator de fonduri, care cere încetarea „economiei acumulării”, a practicii în care bogații strâng averi și putere în detrimentul clasei de mijloc. Pe site-ul revistei, activistul progresist anti-monopol Matt Stoller analizează modul în care marile corporații îi umilesc pe americanii de rând într-o serie vastă de situații, de la timpii interminabili de așteptare la serviciul pentru clienți, până la clauzele de neconcurență impuse angajaților.

„Ideologic, aproape intenționat, nu vrem să fim clasificați în categoriile convenționale”, spune fondatorul, Julius Krein, pe care Bloomberg îl descrie ca pe un bărbat elegant de 39 de ani, cu ochelari cu rame ca o carapace de broască țestoasă, care arată mai degrabă ca un finanțist de pe Wall Street decât ca un editor prăfuit de tipografie. Krein spune că experiența în finanțe a fost o excelentă pregătire pentru conducerea unei reviste intelectuale provocatoare. „Încerci să găsești idei contra, care mâine vor avea succes”, spune el. „Cumperi ieftin și vinzi scump”.

Puterea de cumpărare a românilor se prăbușește. Cea mai mare scădere a consumului din ultimii 5 ani

08:20

JPMorgan menține ținta de preț pentru Bitcoin la 170.000 de dolari pentru 2026, în pofida turbulențelor actuale din piața cripto

19:59

ANALIZĂ

Foto: Unsplash

Semne că oamenii resping neoliberalismul

Reviste ca American Affairs pot influența semnificativ dezbaterea publică a unei perioade, dacă prind momentul potrivit, comentează Bloomberg. Să nu uităm că National Review este publicația care a definit conservatorismul postbelic, Commentary a trasat liniile politicii externe în timpul Războiului Rece, iar The New Republic și Washington Monthly au influențat administrațiile Carter și Clinton. Revista lui Krein poate oferi, la rândul ei, un cadru intelectual pentru realinierea actuală.

Deși American Affairs e o publicație heterodoxă, de la înființarea sa, în 2017, a avut o temă clară: sistemul piețelor libere și al comerțului global, cunoscut drept neoliberalism, nu funcționează. Deja e clar că alegătorii îl resping – semnele în acest sens deja sunt numeroase: de la Brexit – în Marea Britanie, la alegerea lui Donald Trump în 2016, până la succesul partidelor naționaliste din Italia și Germania și realegerea lui Trump anul trecut.

Construirea unei agende intelectuale în jurul acestor energii populiste nu e, însă, deloc simplă. În 2017, imediat după protestul violent al naționaliștilor albi din Charlottesville, Virginia, Krein a declarat că sprijinul său anterior pentru Trump a fost o greșeală. Anul acesta, pe site-ul American Affairs, a scris că politicile comerciale ale președintelui „par confuze” și că seria tarifelor anunțate în așa numita Ziua Eliberării au fost prost calculate.

Foto: Freepik

Cine este Julius Krein?

Originar din Dakota de Sud, Krein a absolvit Harvard în 2008. A făcut investiții tradiționale pe Wall Street și a lucrat pe piețele emergente din Africa și Orientul Mijlociu. A avut o perioadă la fondul de investiții Blackstone și ceva experiență în fonduri speculative, dar nu a fost încântat de acestea. „Oamenii jucau la noroc sau ghiceau, apoi găseau retroactiv motive pentru care să declare fie că au fost geniali, fie că a fost vina Fed-ului”, spune el.

În timpul alegerilor primare republicane din 2016, când aproape toți comentatorii de dreapta spuneau că Trump nu e un conservator și că nu trebuie să fie candidatul, Krein a început un blog anonim, cu câțiva prieteni din finanțe, susținând contrariul. L-au numit „The Journal of American Greatness” (JAG).

Krein și colaboratorii săi, inclusiv Michael Anton (acum în Departamentul de Stat al lui Trump), încercau să dezvolte un program politic „trumpist”, pentru a da greutate intelectuală unui candidat care părea dezinteresat de detalii de politică publică. Anton avea să devină cunoscut pentru eseul său semnat sub pseudonim, „The Flight 93 Election”, publicat în Claremont Review of Books, care denunța imigrația și afirma că Trump este ultima speranță a conservatorilor împotriva unui electorat „mai puțin tradițional american”.

A prăsit Wall Street înainte de victoria lui Trump

JAG a atras rapid atenția altor scriitori conservatori. Fosta colaboratoare pentru discursuri a lui Ronald Reagan, Peggy Noonan, a scris despre acest blog în Wall Street Journal, întrebându-se, printre altele, cum au pierdut republicanii din Washington legătura cu America de Mijloc. La scurt timp după, site-ul și-a luat oficial adio de la cititori. În ultimul său articol, nesemnat, echipa editorială anunța că blogul, început ca o glumă internă, devenise ceva mai serios, sugerând că autorii ar putea lansa un nou proiect.

Chiar înainte de victoria surpriză a lui Trump, Krein decisese să părăsească Wall Street și să lanseze o revistă adevărată. Politica, spune el, devenise motorul a tot ce se întâmpla interesant pe piețe. Și exista cerere pentru idei noi: triumful lui Trump în alegerile primare, alimentat de ostilitatea sa față de comerț și de linia dură privind imigrația, zguduise consensul republican asupra ordinii de piață liberă. Faptul că Hillary Clinton a pierdut, a declanșat introspecție în anumite cercuri de stânga. Așa a apărut American Affairs, în februarie 2017.

Krein produce revista dintr-un mic birou din Boston

Publicată de American Affairs Foundation, un ONG pe care tot el îl conduce, revista este finanțată din donații și din conferințe. Una dintre cele mai mari surse de finanțare a fost William and Flora Hewlett Foundation, creată în 1966 de co-fondatorul gigantului Hewlett-Packard și de soția sa. Fundația din Silicon Valley a oferit, potrivit site-ului său, zece granturi în valoare de circa 1,7 milioane de dolari din 2019 și până acum pentru organizația lui Krein, în cadrul unui efort de a răspândi idei despre „ce urmează pentru capitalism”. (A acordat bani și revistelor liberale și think-tank-urilor progresiste.)

Krein nu primește salariu direct de la fundație, dar în anul fiscal 2024 organizația a plătit 328.000 de dolari unei companii deținute integral de el pentru servicii profesionale, arată documentele fiscale. Abonații American Affairs reprezintă un public valoros, includ academicieni, stafferi din Washington, specialiști în politici publice și cititori curioși din Wall Street și din industria tech, spune Krein. În paralel, el conduce și New American Industrial Alliance, o asociație profesională care reunește capital de risc (Andreessen Horowitz, 8VC), contractori de apărare (Palantir, Booz Allen) și compania California Forever, care vrea să construiască un oraș lângă baza aeriană Travis din California, axat pe construcții navale și producție avansată.

„Dacă vom face politică industrială, trebuie să implicăm comunitatea de investiții”, spune Krein. În iulie, a moderat un panel la summitul Reindustrialize 2025 din Detroit, unde investitori de risc și oficiali militari discutau printre expozanți care prezentau orice din acest domeniu, de la roboți avansați la ambarcațiuni electrice zburătoare.

Vocea „dezvoltării naționale”?

Michael Lind, un intelectual dintr-o generație mai în vârstă, îl numește pe Krein o voce a „dezvoltării naționale”, o ideologie cu strămoși precum Alexander Hamilton și Henry Clay. Sistemul American al lui Clay, în secolul XIX, proteja industriile locale prin tarife și finanța mari proiecte de infrastructură, precum canale și căi ferate. Lind, care a scris pentru National Review dar și-a părăsit colegii conservatori din cauza opiniilor heterodoxe, s-a opus atât NAFTA, cât și Organizației Mondiale a Comerțului. „Am fost cam 30 de ani în pustiu”, spune el.

Dar lucrurile se schimbă: el laudă administrația Biden pentru că a combinat restricțiile comerciale împotriva Chinei cu o politică industrială inteligentă — semn al unei rupturi de trecut. „Va exista un consens intelectual care să succedă neoliberalismului, dar bătălia încă se poartă”, spune Lind.

Potrivit lui Krein, SUA suferă de o alocare greșită a capitalului, ce poate fi remediată doar printr-un program de reindustrializare. În viziunea lui, mai mulți factori — de la progrese tehnologice, la schimbări în compensația executivilor și dezvoltarea transportului intermodal — au permis investitorilor să caute randamente mari din proprietate intelectuală, externalizând, în același timp, părțile intensive în muncă și capital ale producției. SUA și-a pierdut mare parte din baza industrială, iar inegalitatea a crescut odată cu profiturile financiare ale celor bogați, punând în pericol securitatea națională și stabilitatea socială.