Cum tratează guvernele lumii munca sexuală? Noi reglementări pentru comerțul digital

Vreme de decenii, Suedia a fost văzută ca un simbol al libertății sexuale. S-a identificat atât de mult cu acest ideal liberal, încât, în 1960, președintele american Dwight Eisenhower chiar a ajuns să denunțe națiunea scandinavă pentru „păcat, nuditate și beție”. În 1971, Suedia a devenit a doua țară din lume, după Danemarca, care legaliza toate formele de pornografie. Însă, în privința prostituției, abordarea a fost mult mai conservatoare de-a lungul vremii. De altfel, de la Suedia pornește ceea ce știm astăzi drept modelul nordic din 1999. Prin lege, țara a penalizat cumpărarea de sex, dar nu și vânzarea acestuia — o strategie menită să reducă cererea și să protejeze femeile vulnerabile. Acest model a fost adoptat ulterior de mai multe țări, precum Franța, Irlanda, Israel și statul american Maine, în timp ce Scoția îl are în analiză, se arată într-un material publicat de The Economist. Belgia a fost prima țară europeană care a dezincriminat complet munca sexuală (și a doua la nivel global, după Noua Zeelandă). În decembrie anul trecut, Belgia a adoptat legi prin care le acordă lucrătorilor sexuali drepturi de muncă formale, precum concediu medical, indemnizație de maternitate și pensie.

Acum, Suedia încearcă să transpună „modelul nordic” și în lumea digitală. Începând cu 1 iulie, va intra în vigoare o nouă lege, care va incrimina plata pentru pornografie live pe platforme precum OnlyFans, fără a-i viza, însă, pe cei care prestează munca respectivă online. Persoanele care încalcă noua reglementare riscă până la un an de închisoare. Legea apare într-un moment în care munca sexuală migrează tot mai mult în online. Totodată, vânzarea de sex virtual a luat amploare în ultimii ani, precizează sursa citată.

O afacere care explodează în lumea digitală

Achiziționarea de conținut sexual a devenit mai facilă și mai acceptată social ca oricând. Nu mai puțin de 14% dintre tinerii americani spun că ar lua în calcul să vândă conținut pe OnlyFans; 16% spun că ar fi dispuși să devină „sugar baby”, adică să le ofere companie bărbaților mai în vârstă. La rândul ei, cererea se mărește: în mai 2024, unul din zece adulți britanici conectați la Internet a accesat Chaturbate, un site de videochat erotic.

Rolls-Royce își apără strategia de prețuri după criticile venite din partea companiilor aeriene

22:32

Tesla, între declin și revenire: ce arată datele din Europa

21:32

Granițele între ce este considerat muncă sexuală devin tot mai vagi, observă Teela Sanders, de la Universitatea din Leicester. În Suedia, 8% dintre fetele cu vârste între 15 și 19 ani declară că au trimis conținut sexual sau s-au întâlnit cu cineva pentru sex în schimbul unor bani, adesea prin aplicația Snapchat. Pe aplicația de dating gay Grindr, sexul este frecvent tranzacționat pentru cadouri sau droguri. Într-o eră în care sexul și relațiile sunt tot mai des tratate ca tranzacții, mulți tineri din generația Z nu consideră că ceea ce fac este „muncă sexuală” (spre deosebire, de exemplu, de activitatea în bordeluri, percepută ca fiind mai exploatatoare). Doar 56% dintre britanicii cu vârste între 18 și 25 de ani consideră că „sugaring”-ul este muncă sexuală, față de 70% dintre cei de peste 65 de ani.

Foto: Shutterstock

„Anormale mintal” și provenind din „medii proaste, cu ereditate deficitară”

Aceste schimbări ridică două întrebări-cheie: Funcționează modelul suedez în lumea reală? Și ar trebui extins și asupra serviciilor în mediul virtual? Susținătorii modelului nordic în forma sa clasică argumentează că achiziția de sex este întotdeauna exploatatoare și că sunt necesare restricții, atât pentru protejarea celor vulnerabili, cât și pentru descurajarea cererii. Editorii The Economist consideră, însă, că această poziționare amintește de viziunile aboliționiste ale anilor 1920, când Liga Națiunilor trimitea agenți sub acoperire în bordeluri și descoperea femei străine aflate în sclavie, pentru că aveau datorii. Negând una dintre ideile moderne, anume faptul că lucrătorii sexuali ar fi complet stăpâni pe propriul corp, autoritățile de atunci le descriau pe aceste femei drept „anormale mintal” și provenind din „medii proaste, cu ereditate deficitară”. Deși atitudinile s-au nuanțat de-a lungul timpului, o parte din stigmat și din lipsa recunoașterii autonomiei personale persistă în modelul nordic, care presupune că majoritatea femeilor ajung în prostituție din cauza abuzurilor din copilărie sau a sărăciei și că trebuie „reabilitate”.

Trebuie reabilitați acești lucrători?

Este adevărat că mulți muncitori sexuali au intrat în acest sector ocupațional după ce au suferit agresiuni în copilărie sau pentru că au avut nevoie de bani pentru droguri, scrie sursa citată. Mulți poate că au crezut, în acel moment, că este o decizie limpede, cu consimțământul lor, dar mulți au mărturisit, ulterior, că se disociau în timpul actelor sexuale. „Mă uram pe mine însumi”, spunea unul dintre cei intervievați de The Economist.

Tendințe similare sunt identificate și în rândul celor care intră pe piața sexului virtual. Meghan Donevan, cercetătoare în cadrul organizației suedeze Talita, a intervievat 120 de persoane care au încercat diverse forme de pornografie comercială online. Dintre acestea, 88% fuseseră abuzate sexual în copilărie și 69% încercaseră să se sinucidă. Munca sexuală virtuală generează alte riscuri: în mii de studiouri de videochat din Columbia, femeile lucrează câte 12 ore în cabine insalubre, păstrând doar o mică parte din venituri. „Doxxing-ul” — publicarea informațiilor personale pe Internet — este frecvent. „Știu multe persoane care preferă prostituția clasică pentru că este mai sigură”, spune o muncitoare sexuală italiană.

Foto: Unsplash

„Prostituția digitală” poate fi o „poartă de intrare” către cea fizică

Guvernul suedez argumentează că, întrucât și sexul virtual implică riscuri, el ar trebui tratat, din perspectivă legală, la fel ca vânzarea de sex fizic. Mai mult, afirmă Nina Larsson, ministrul pentru egalitate de gen, „prostituția digitală” poate fi o „poartă de intrare” către prostituția fizică. Dar este valid acest argument?

Adepții modelului nordic indică unele beneficii ale acestui model, cum ar fi o scădere a proporției bărbaților suedezi care declară că au plătit vreodată pentru sex: de la 14% în 1996 la 9% în 2017. De asemenea, invocă scăderea fenomenului prostituției stradale. Totuși, aceste cifre pot reflecta mai degrabă migrarea muncii sexuale în subteran sau în afara granițelor. Guvernul estimează că 80% dintre bărbații suedezi care plătesc pentru sex o fac în străinătate. Janna Davidson, raportor național pentru traficul de persoane și prostituție, susține că cel mai important efect al modelului nordic a fost cel normativ: suedezii sunt mult mai înclinați decât restul europenilor să declare că prostituția „nu poate fi niciodată justificată”.

Totuși, există puține dovezi concrete că modelul nordic își atinge obiectivele majore: protejarea celor vulnerabili și reducerea durabilă a cererii — mai ales că proporția bărbaților sub 30 de ani suspectați de cumpărarea de sex este în creștere.

În 2024 nu a existat nicio condamnare pentru trafic de persoane în Suedia

Politicile acestea, aplicate din 1999, ar putea distrage atenția autorităților de la aspectele cu adevărat nocive ale industriei. Poliția găsește că ar fi mai ușor să aresteze clienții decât să investigheze proxeneții sau traficanții. Deși numărul condamnărilor pentru cumpărarea acestui tip de serviciu a crescut în ultima vreme, în 2024 nu a existat nicio condamnare pentru trafic de persoane în Suedia, precizează sursa citată.

Departe de a proteja persoanele vulnerabile, actualele legi le expun și mai mult. Stigmatizarea sexului plătit îi descurajează atât pe lucrătorii sexuali, cât și pe clienții acestora să se adreseze clinicilor și să solicite tratamente pentru boli cu transmitere sexuală. Migranții — care pot reprezenta 70–80% dintre persoanele care vând sex — sunt deosebit de vulnerabili: deși vânzarea de sex nu este incriminată, ea poate constitui un motiv de deportare. Paulina Bolton, coordonatoare pentru investigații privind prostituția în cadrul Agenției pentru Egalitate de Gen, admite că sprijinul pentru victime este deficitar.

Sindicatele breslei racționează

Alianța Europeană pentru Drepturile Lucrătorilor Sexuali afirmă că noua lege suedeză îi „va izola și mai mult pe lucrătorii sexuali, în special pe cei migranți și trans”. De asemenea, aplicarea ei va fi dificilă. În loc să extindă modelul nordic în online, Suedia ar trebui să ia în calcul alternative mai eficiente, atât pentru lumea fizică, cât și pentru cea digitală.

În 2022, Belgia a devenit prima țară europeană care a dezincriminat complet munca sexuală (și a doua la nivel global, după Noua Zeelandă). În decembrie anul trecut, a acordat lucrătorilor sexuali drepturi de muncă formale, precum concediu medical, indemnizație de maternitate și pensie. Organizațiile care se ocupă cu acest tip de muncă în mediul fizic trebuie să obțină autorizații și să respecte standarde de sănătate și siguranță. În ultimii ani, statele australiene Victoria și Queensland au dezincriminat, la rândul lor, munca sexuală, iar Africa de Sud și Thailanda au propus legi similare. Spre deosebire de modelul nordic, această abordare este susținută de numeroși cercetători, care consideră că dezincriminarea completă reduce stigma, descurajează hărțuirea din partea poliției și ajută la distingerea între munca voluntară și cea forțată.

Organizațiile cer o reglementare inteligentă

Prostituția rămâne o profesie cu puține drepturi sau protecții. Acest lucru a fost evident în timpul primului lockdown din pandemie, când multe persoane au fost nevoite să supraviețuiască din pachete alimentare, subliniază sursa citată. Când guvernul a impus obligativitatea de a purta măști și de a avea cearceafuri de unică folosință și aparate de măsurare a CO₂ în casele specializate, a fost un prim pas spre recunoașterea oficială a acestui tip de muncă. În Africa de Sud, o atitudine mai empatică față de muncitorii sexuali a permis introducerea unui proiect de lege pentru dezincriminarea prostituției în 2022. În 2023, Costa Rica a recunoscut munca sexuală ca activitate legală, oferindu-le lucrătorilor cod fiscal și încărcându-i cu obligația de a plăti TVA.

În ciuda oficializării profesiei, în Belgia, au fost eliberate doar câteva autorizații, situație care este pusă, de regulă, pe seama  birocrației și a taxelor. Deși legalizarea muncii sexuale aduce beneficii clare, scrie The Economist, — de la reducerea violenței până la acces sporit la servicii medicale — este necesară și o reglementare inteligentă, afirmă José Estrada Castro, avocat care a susținut reforma din Costa Rica. Un proiect finanțat de UE contribuie la elaborarea unei legi care să garanteze drepturi muncitorești, inclusiv limitarea profiturilor terților și dreptul de a refuza clienți sau anumite tipuri de servicii.

Extinderea acestor protecții și în zona online este mai dificilă. Totuși, orice reglementare ar trebui să se bazeze pe dovezi — chiar dacă incomplete — care sugerează că munca sexuală virtuală poate fi mai sigură și poate oferi mai multă autonomie decât cea fizică.