După Bulgaria, zona euro se extinde mai greu: România rămâne prinsă între deficit, inflație și calcule electorale

Intrarea Bulgariei în zona euro reduce lista statelor UE din afara monedei unice, însă pentru România și alte țări din est și nord, adoptarea euro pare tot mai îndepărtată. Obstacolele sunt mai degrabă politice și bugetare decât tehnice.

România se află într-o poziție sensibilă

Adoptarea monedei euro de către Bulgaria, la 1 ianuarie 2026, marchează un nou pas în procesul de integrare monetară a Uniunii Europene. Cu toate acestea, extinderea zonei euro se lovește de rezistență politică, dezechilibre bugetare și lipsă de consens public în statele rămase în afara uniunii monetare. Din cele 27 de țări membre ale UE, doar câteva mai folosesc monede naționale, iar pentru unele dintre ele, inclusiv România, perspectiva aderării rămâne incertă pe termen mediu, arată Reuters.

Deși sprijinul populației pentru euro este relativ ridicat în anumite state, dinamica politică internă și situația finanțelor publice frânează procesul. În acest context, România se află într-o poziție sensibilă, fiind statul cu cel mai mare deficit bugetar din Uniune și cu o agendă publică dominată de inflație, măsuri de austeritate și presiuni electorale.

CFA România: Economia României ar putea scădea cu până la 1% în 2026. Riscul de recesiune persistă și anul viitor

19:34

ARB: România se confruntă cu o criză de creditare. „Măsurile în relația cu creditorii sunt punitive și ostile”

18:54

Ungaria, sprijin public mare, blocaj constituțional

Ungaria înregistrează cel mai ridicat nivel de susținere publică pentru moneda euro dintre statele UE din afara zonei euro. Potrivit datelor Eurobarometru, aproximativ 72% dintre maghiari ar susține adoptarea monedei unice. Acest sprijin contrastează puternic cu poziția premierului Viktor Orbán, cunoscut pentru euroscepticismul său și opoziția față de o integrare mai profundă în structurile UE.

Liderul opoziției, Peter Magyar, a anunțat că va orienta Ungaria spre euro dacă va câștiga alegerile viitoare. Chiar și în acest scenariu, obstacolele rămân semnificative. Ungaria are una dintre cele mai mari datorii publice din afara zonei euro, raportată la PIB, iar eforturile de reducere a deficitului bugetar au stagnat după pandemia de COVID-19, pe fondul cheltuielilor electorale.

Un alt blocaj major este de natură constituțională. Forintul este consacrat ca monedă națională în Constituția Ungariei, iar schimbarea acestui statut ar necesita o supermajoritate parlamentară, greu de obținut în actualul context politic.

România, deficitul bugetar și tăcerea politică

Pentru România, adoptarea euro rămâne un obiectiv declarat, dar tot mai puțin prezent în discursul public. Țara se confruntă cu cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, ceea ce complică îndeplinirea criteriilor de la Maastricht și reduce credibilitatea unui calendar realist de aderare.

Conform aceluiași sondaj Eurobarometru, 59% dintre români susțin adoptarea monedei euro, un nivel considerabil, dar insuficient pentru a genera presiune politică într-un context dominat de alte urgențe. Inflația ridicată, măsurile de austeritate și ajustările fiscale au mutat atenția publică de la obiectivele strategice pe termen lung către problemele imediate ale costului vieții.

În plus, ascensiunea unei extreme drepte vocale, cu ochii pe alegerile din 2028, a contribuit la dispariția subiectului euro din dezbaterea politică majoră. În lipsa unui consens transpartinic și a unui efort susținut de consolidare fiscală, România riscă să rămână, alături de alte state din regiune, într-o zonă de așteptare prelungită.

Polonia, economia care nu se grăbește

Polonia, cea mai mare economie din UE aflată în afara zonei euro, nu manifestă intenții clare de a adopta moneda unică. Sprijinul public este de 45%, sub pragul simbolic al majorității, iar mesajele oficiale sunt prudente. Ministrul de finanțe, Andrzej Domański, a declarat că Varșovia nu lucrează la adoptarea euro și că Polonia este „fericită să aibă propria monedă”.

Retorica politică este și mai dură în zona opoziției. Jarosław Kaczyński, liderul partidului Lege și Justiție, a catalogat orice tentativă de introducere a euro drept o amenințare directă la adresa intereselor naționale. În acest context, adoptarea monedei unice nu pare să fie o prioritate strategică pentru Varșovia.

Republica Cehă, prudență și naționalism monetar

În Republica Cehă, sprijinul public pentru euro este de doar 30%, unul dintre cele mai scăzute din Uniune. Guvernul nu are planuri concrete pentru adoptare, iar argumentele invocate țin de nivelul relativ scăzut al datoriei publice și de teama asumării responsabilității pentru statele mai îndatorate din zona euro.

Premierul Andrej Babiš, inițial favorabil euro în primii ani de carieră politică, și-a reorientat partidul spre poziții național-conservatoare și eurosceptice. În prezent, acesta propune chiar înscrierea coroanei cehe în Constituție, după modelul Ungariei, ceea ce ar complica și mai mult orice demers viitor de aderare.

Suedia și Danemarca, euroscepticism stabil

În nordul Europei, situația este diferită, dar la fel de clară. În Suedia, doar un partid minor susține deschis aderarea la zona euro. Democrații Suedezi, partid populist și al doilea ca mărime din parlament, se opun ferm, iar sprijinul lor este esențial pentru guvernul minoritar de dreapta.

Un referendum organizat în 2003 a respins adoptarea euro, iar deși opoziția publică a scăzut față de perioada crizei datoriilor din 2012–2013, sprijinul actual este de doar 39%. Dezbaterea rămâne una teoretică, fără implicații politice imediate.

Danemarca este un caz aparte. Țara are un drept oficial de neparticipare la zona euro, negociat la aderarea la UE. Chiar dacă ar îndeplini toate criteriile, Copenhaga poate rămâne în afara uniunii monetare. Sprijinul public pentru euro este de 33%, confirmând o opțiune stabilă pentru moneda națională.

O fază de stagnare

După aderarea Bulgariei, extinderea zonei euro pare să intre într-o fază de stagnare. În majoritatea statelor rămase, obstacolele nu țin de criterii tehnice, ci de voință politică, temeri legate de suveranitate și constrângeri bugetare.

Pentru România, provocarea este dublă: stabilizarea finanțelor publice și readucerea subiectului euro într-o dezbatere publică coerentă, într-un context politic tot mai fragmentat.