Prima pagină » În Statele Unite trăiesc 24 de milioane de … milionari! Elveția – pe primul loc în topul mondial al averii medii la nivel de țară

În Statele Unite trăiesc 24 de milioane de … milionari! Elveția – pe primul loc în topul mondial al averii medii la nivel de țară

În Statele Unite trăiesc 24 de milioane de ... milionari! Elveția - pe primul loc în topul mondial al averii medii la nivel de țară
În Statele Unite trăiesc 24 de milioane de ... milionari! Elveția - pe primul loc în clasamentul mondial al averii medii pe adult la nivel de țară/ Foto: Shutterstock

Aproape 400.000 de americani au devenit milionari anul trecut – peste 1.000 în fiecare zi – ajungând la un total de 24 de milioane de… milionari care trăiesc în Statele Unite. Aceștia reprezintă aproximativ 40% din cei 60 de milioane de milionari la nivel mondial. În statele Unite trăiesc mai mulți milionari decât în China și Europa de Vest la un loc, potrivit prestigiosului Raport Global al Averilor, UBS 2025.

Într-un an marcat de transformări economice semnificative, peisajul global al averilor a continuat să evolueze ascendent. Ediția din 2025 a UBS Global Wealth Report relevă nu doar o creștere de 4,6% a averii globale, ci oferă și perspective mai profunde asupra celor care dețin această avere și a modului în care le dezvoltă. De la apariția conceptului de EMILLI (adică miliardarii „neînsemnați”, „miliardarii de zi cu zi”), până la diferențele generaționale privind averea în Statele Unite, concluziile de anul acesta pun în lumină caracterul dinamic și nuanțat al procesului de creare a averii în lumea contemporană.

„Într-o eră a schimbărilor economice rapide, a volatilității crescute și a evoluțiilor fără precedent ale piețelor, înțelegerea tendințelor și a factorilor care determină crearea averii este mai importantă ca niciodată. Raportul Global al Averii, ajuns la ediția a șaisprezecea, oferă o imagine clară și detaliată a generării și distribuției averii în peste 50 de piețe cheie din întreaga lume, oferind, totodată, perspective valoroase pentru anii următori”, a declarat Iqbal Khan, Co-Președinte UBS Global Wealth Management.

UBS este un lider global în managementul averii și principala bancă universală din Elveția. UBS este, de asemenea, specializată în soluții diversificate de administrare a activelor și servicii specializate de investment banking. UBS gestionează active investite în valoare de 6,1 trilioane USD (la finalul trimestrului 4 din 2024) și oferă consiliere personalizată, soluții și produse pentru a sprijini clienții în atingerea obiectivelor financiare. Cu sediul central în Zurich, UBS operează în peste 50 de piețe globale. Acțiunile UBS Group sunt listate pe bursele SIX Swiss Exchange și New York Stock Exchange (NYSE).

Politica disperării naționale / Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Încă 5,34 de milionari până în 2029

Raportul pe care îl publică anual această companie s-a impus ca un barometru al unei lumi în dinamică. Potrivit ediției de anul acesta, peste 680.000 de oameni au devenit milionari în 2024, o creștere de 1,2% față de 2023, în timp ce numărul miliardarilor a crescut doar ușor, ajungând la 2,9 milioane. După Statele Unite, China continentală are al doilea cel mai mare număr de milionari – 6,3 milioane în total – iar numărul lor a crescut cu aproximativ 380 de persoane pe zi, sau 2,3% față de 2023. Categoria milionarilor „de zi cu zi” (EMILLIs – Everyday Millionaires), adică persoane cu averi între 1 și 5 milioane de dolari, a ajuns la 52 de milioane la nivel global, în creștere cu peste 18% față de 2019. EMILLI dețin aproximativ 107 trilioane de dolari în avere totală, nu cu mult sub cele 119 trilioane deținute de cei cu peste 5 milioane în avere.

Potrivit acestui raport, încă 5,34 milioane de persoane vor deveni milionari până în 2029, ceea ce înseamnă o creștere de 9% față de 2024.

Regiunea Americilor conduce creșterea averilor personale, cu un avans de peste 11% anul trecut, față de mai puțin de 3% în regiunea Asia-Pacific și o stagnare în zona EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa). La sfârșitul lui 2024, Statele Unite dețineau circa 35% din averea globală, iar China continentală – datorită populației numeroase – în jur de 20%. Restul lumii cumulează 46%.

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Câteva date demografice din cea de-a 16-a ediție a acestui raport:

  • În 2024, adulții din America de Nord au fost, în medie, cei mai bogați cetățeni ai lumii (593.347 USD), urmați de cei din Oceania (496.696 USD) și Europa de Vest (287.688 USD).

  • Totuși, în termeni reali, peste jumătate din cele 56 de piețe analizate nu doar că nu au beneficiat de creșterea globală, dar au înregistrat, de fapt, o scădere a averii medii pe adult.

  • Elveția a rămas pe primul loc în clasamentul averii medii pe adult la nivel de țară, urmată de Statele Unite, regiunea administrativă specială Hong Kong și Luxemburg.

  • Danemarca, Coreea de Sud, Suedia, Irlanda, Polonia și Croația au înregistrat cele mai mari creșteri ale averii medii, toate cu rate de creștere de două cifre (calculate în monede locale).

  • Numărul milionarilor în dolari a crescut cu 1,2% în 2024, adică cu peste 684.000 de persoane față de anul anterior. SUA a adăugat peste 379.000 de milionari noi – mai mult de 1.000 în fiecare zi.

  • Statele Unite, China continentală și Franța au avut cel mai mare număr de milionari în dolari, SUA reprezentând aproape 40% din totalul milionarilor la nivel global.

  • În ultimii 25 de ani, averea globală a crescut constant și semnificativ, cu o rată medie anuală compusă de 3,4%, începând din anul 2000.

  • Proiecțiile pentru următorii cinci ani indică o continuare a creșterii averii medii pe adult, condusă de SUA, China extinsă, America Latină și Oceania.

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Alocarea activelor, perspective generaționale și transferul averii

În acest al 16-lea raport anual „Global Wealth Report” al UBS, averea este definită ca suma tuturor activelor financiare și tangibile, precum imobiliarele, deținute de persoane fizice, din care se scad datoriile acestora. Raportul evidențiază și diferențele în distribuția averii între generații în Statele Unite. Milenialii (născuți după 1981) au cea mai mare proporție a activelor în bunuri de folosință îndelungată și imobiliare și investesc mai mult în afaceri private. Generația Baby Boom (1946–1964) deține peste 83 de trilioane USD în avere netă, depășindu-i semnificativ pe cei din Generația X (1965–1980), Generația Tăcută (născuți înainte de 1945) și Mileniali.

„Averea nu este doar o măsură economică – este o forță socială și politică. În contextul celei de-a patra revoluții industriale și al creșterii datoriei publice, modul în care averea este distribuită și transferată va modela oportunitățile, politicile și progresul. Raportul de anul acesta subliniază schimbările evolutive în deținerea averii, în special influența tot mai mare a femeilor și importanța de durată a proprietății și a activelor pe termen lung”, spune Paul Donovan, Economist-șef UBS Global Wealth Management:

La nivel global, alocarea averii variază de asemenea: SUA se remarcă prin ponderea ridicată a investițiilor financiare, Australia prin investițiile imobiliare, iar Singapore – prin alocări semnificative în asigurări și pensii.

În următorii 20–25 de ani, se estimează că peste 83 de trilioane USD vor fi transferate, dintre care 9 trilioane între soți și 74 de trilioane între generații. Cele mai mari volume de transferuri sunt anticipate în SUA (peste 29 trilioane USD), Brazilia (aproape 9 trilioane) și China continentală (peste 5 trilioane).

Averile cresc, brandurile de lux trec prin crize

În ciuda creșterii averilor și a unei piețe în expansiune pentru brandurile de lux, în special în SUA, compania Bain & Company estimează că piața globală a bunurilor de lux va scădea cu până la 5% anul acesta – cea mai mare contracție de după criza din 2009, exceptând anul pandemic 2020.

În 2024, Americile au reprezentat circa 28% din piața globală de lux – echivalentul a 115 miliarde dolari din totalul de 418 miliarde – după un declin de 1% al vânzărilor în regiune. Toate acestea confirmă un adevăr universal: oamenii nu se îmbogățesc prin cheltuieli, ci prin economisire și investiții disciplinate. De aceea, cartea clasică din 1996 „The Millionaire Next Door”, scrisă de Thomas Stanley și William Danko, rămâne la fel de relevantă și azi.

Alte articole importante
Codirlașu (CFA România): Raportul Fitch indică o deteriorare a perspectivelor economiei românești
Codirlașu (CFA România): Raportul Fitch indică o deteriorare a perspectivelor economiei românești
Președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu, consideră că decizia Fitch de a menține ratingul suveran al României la „BBB minus”, cu perspectivă negativă, ascunde de fapt o înrăutățire a evaluării privind economia țării. În opinia sa, agenția de rating ar fi luat inițial în calcul o retrogradare, însă a decis în cele din urmă să […]
UE lansează un program de până la 30 de miliarde de euro pentru șapte centre de date dedicate inteligenței artificiale
Tehnologie
UE lansează un program de până la 30 de miliarde de euro pentru șapte centre de date dedicate inteligenței artificiale
Uniunea Europeană a lansat oficial procesul de selecție pentru construirea a șapte centre de date de mari dimensiuni dedicate dezvoltării inteligenței artificiale, într-un proiect care ar putea mobiliza investiții totale de până la 30 de miliarde de euro. Inițiativa face parte din strategia Comisiei Europene de a consolida capacitatea de calcul a Europei și de […]
Regulile UE privind subvențiile externe descurajează firmele chineze. Cu ce preț?
Economie mondială
Regulile UE privind subvențiile externe descurajează firmele chineze. Cu ce preț?
La trei ani de la intrarea în vigoare, Regulamentul UE privind Subvențiile Externe (FSR) și-a atins unul dintre principalele obiective: descurajarea companiilor care beneficiază de sprijin financiar din afara Uniunii Europene și care ar putea denatura concurența pe piața comunitară. Instrumentul este folosit pentru a verifica dacă subvențiile acordate de state terțe influențează licitațiile publice, […]
Franța reduce participația statului la Orange printr-o ofertă accelerată de acțiuni. Tranzacția este estimată la 1,1 miliarde de euro
Companii
Franța reduce participația statului la Orange printr-o ofertă accelerată de acțiuni. Tranzacția este estimată la 1,1 miliarde de euro
Statul francez intenționează să vândă o parte din participația deținută la Orange, cel mai mare operator de telecomunicații din Franța, printr-o ofertă secundară accelerată de acțiuni. Potrivit unor surse citate de Reuters, tranzacția ar putea aduce aproximativ 1,1 miliarde de euro. Oferta este derulată prin Agenția pentru Participațiile Statului (APE) și banca publică de investiții […]
Fitch a menținut ratingul suveran al României la ‘BBB minus’, cu perspectivă negativă. Agenția avertizează asupra riscurilor fiscale și politice
Macroeconomie
Fitch a menținut ratingul suveran al României la ‘BBB minus’, cu perspectivă negativă. Agenția avertizează asupra riscurilor fiscale și politice
Agenția de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat vineri ratingul suveran al României la nivelul „BBB minus”, menținând totodată perspectiva negativă. Potrivit raportului, calificativul este susținut de apartenența României la Uniunea Europeană, care facilitează accesul la finanțare externă și atragerea de capital, precum și de un nivel al PIB-ului pe locuitor și al calității guvernanței […]
România ratează termenul pentru aplicarea dreptului european la reparație. Noile reguli intră în vigoare în UE, dar lipsesc din legislația națională
Tehnologie
România ratează termenul pentru aplicarea dreptului european la reparație. Noile reguli intră în vigoare în UE, dar lipsesc din legislația națională
Românii ar fi trebuit să beneficieze, începând cu 31 iulie, de noile drepturi prevăzute de Directiva europeană privind promovarea reparării bunurilor. Printre acestea se numără posibilitatea de a solicita producătorului repararea unor produse chiar și după expirarea garanției legale, la un preț rezonabil și într-un termen rezonabil. Cu toate acestea, România nu a adoptat încă […]