Înfruntarea marilor puteri într-un orășel cu 300 de locuitori din Arctica

Drumurile din Longyearbyen, cea mai nordică așezare de pe planetă, sunt de obicei blocate doar de câte o cireadă reni. Pe 14 august însă, câteva străzi din mica capitală a Svalbardului au fost aglomerate de o mulțime de vizitatori oficiali. Prim-ministrul Norvegiei, Jonas Store, împreună cu prințul moștenitor și alți oficiali, au participat la o ceremonie pentru a marca 100 de ani de suveranitate norvegiană în regiune. Norvegia, membră NATO, ține să sublinieze astfel importanța Tratatului Svalbard, vechi de un secol, care stabilește autoritatea sa în această parte a extremului nord, scrie The Economist. Orice reuniune într-un orășel atât de mic, cu doar câteva sute de locuitori, probabil că ar fi fost ignorată complet de presa lumii. În acest caz, însă, est voba de o imensă încărcătură simbolică. Rusia – care acuză NATO că vrea să militarrizeze regiuna – are, la rândul ei, cea mai mare prezență militară și civilă în Arctica, inclusiv o flotă mare de nave spargătoare de gheață. Cooperează în regiune și cu China, care s-a autoproclamat „putere aproape arctică” și are ambiții de a dezvolta o ruta maritimă pentru exportul de petrol și gaze către Asia.

Un conflict direct în Svalbard rămâne foarte puțin probabil, chiar dacă competiția pentru influență în regiune este în creștere. Însă, pentru așezarea liniștită din Longyearbyen, uitată până acum la marginea extremă a hărții lumii, vizitele oficialilor militari, politici și de informații vor fi, probabil, tot mai frecvente. Interesul Rusiei vecine va continua, de asemenea, să crească, comentează sursa citată.

Foto: Hurtigruten Svalbard

Creșterea competiției geopolitice

Competiția geopolitică în regiune este în creștere. Pe 15 august, Donald Trump și Vladimir Putin s-au întâlnit în Alaska pentru a discuta despre încheierea războiului din Ucraina, primul summit bilateral din ultimii ani între cei doi lideri. Ambii președinți și-au exprimat, cu diverse ocazii, interesul mai larg pentru extinderea influenței lor în Arctica.

Svalbard, ca avanpost european în Arctica, a atras puțină atenție geopolitică în ultimele decenii. Dar șefii de informații, militari și politicieni sunt din nou preocupați de această regiune. Guvernatorul Svalbardului, Lars Fause, spune că „interesul pentru această regiune a crescut enorm” după ce Rusia a invadat Ucraina, în 2022, și după ce NATO s-a extins, pentru a include Suedia și Finlanda. De asemenea, după ce Trump a sugerat că America ar putea prelua controlul asupra Groenlandei – o mai veche amenințare care tensionează Danemarca -, atenția a fost amplificată. Mai ales europenii sunt dornici să-și afirme prezența arctică mai eficient. Prima strategie națională de securitate a Norvegiei, publicată în primăvara aceasta, subliniază clar că, într-un interval nespecificat de timp, „controlul național asupra Svalbardului trebuie consolidat”.

Barentsburg: un colț de NATO este prezidat de Lenin / Foto: Mario Heller

Rusia, un factor de îngrijorare pentru Europa

Îngrijorarea europeană se concentrează în special asupra Rusiei, scrie sursa citată. Secretarul britanic de externe, David Lammy, a vizitat Svalbard în luna mai, promovând cooperarea în domeniul apărării și al informațiilor cu Norvegia și eforturile comune de monitorizare a „activităților ostile” în Arctica – o referire evidentă la Rusia. Acum doi ani, Rusia a invoca sprijinul pentru Ucrana pentru a desemna Norvegia drept stat neprietenos, limitând relațiile diplomatice. Șeful serviciilor secrete norvegiene, Nils Andreas Stensones, numește țara sa „ochii și urechile” NATO în extremul nord și a vorbit, recent, la Londra despre politica externă tot mai agresivă a Rusiei.

Rusia acuză NATO că „vrea să militarizeze Arctica”, iar Putin a afirmat acest lucru în martie, la un eveniment din Murmansk, pe coasta Arctică. De asemenea, Moscova susține că Norvegia folosește Svalbardul în scopuri militare, contrar tratatului. Norvegia neagă acest lucru. În același timp, Rusia redeschide sau înființează noi baze civile și militare în Arctica extinsă, inclusiv în apropierea relativă a insulei Franz Josef. Rusia are cea mai mare prezență militară și civilă, inclusiv o flotă mare de nave spargătoare de gheață. Ea cooperează în regiune și cu China, care s-a autoproclamat „putere aproape arctică” și are ambiții de a dezvolta ruta maritimă pentru exportul de petrol și gaze către Asia.

Foto: Hurtigruten Svalbard

Svalbard – punct strategic și sensibil

Poziția Svalbardului, la jumătatea distanței dintre Groenlanda, Norvegia continentală și Rusia, capătă o semnificație geopolitică crescândă. Tratatul Svalbard interzice orice construcții militare, dar Norvegia este tot mai hotărâtă să-și afirme suveranitatea. Rusia și NATO au cele mai extinse rețele de baze militare și civile în Arctica. Rusia este mai ales preocupată să protejeze portul său de la Murmansk (de bază pentru flota navală cu arme nucleare), aflată pe peninsula Kola, și vrea să dezvolte baze care să susțină navele care transportă petrol și gaze pe Ruta Maritimă de Nord. Alte rute maritime ar putea deveni viabile pe viitor, deschizând regiunea atât pentru comerț civil, cât și pentru activitate navală sporită. Totul depinde, însă, de ritmul de retragere a gheții marine, ca urmare a schimbărilor climatice, care – în ultimele patru decenii – a scăzut dramatic.

Șeful serviciilor secrete norvegiene sugerează că eforturile Rusiei în Arctica sunt influențate și de războiul din Ucraina. Extinderea NATO limitează acțiunile militare ale Rusiei în Marea Baltică, așa că Moscova pare să caute mai multe oportunități în Arctica. Proximitatea relativă a Svalbardului față de un port important pentru flota sa nucleară de pe peninsula Kola reprezintă, de asemenea, un motiv de îngrijorare, comentează The Economist.

Foto: Hurtigruten Svalbard

Posibile acțiuni ostile

Un alt motiv de îngrijorare al Rusiei este că Svalbard oferă puterilor occidentale un avantaj în informații. Numeroase antene și receptoare Starlink de pe munții din apropierea Longyearbyenului sunt folosite pentru descărcarea datelor de la sateliți transpolari, în scopuri civile. NATO sugerează că tensiunile ar putea duce chiar la acțiuni ostile. Există dovezi de sabotaj rusesc: în 2022, pescăriile rusești au fost urmărite în timp ce traversau un cablu subacvatic de comunicații care leagă Norvegia continentală de Svalbard. Cablul, spun sursee deschis intrernaționale, a fost tăiat aproape de Svalbard, după ce, cu un an în urmă, se înregistrase un incident similar lângă continent.

Provocări pentru Norvegia

Poziția Svalbardului este atât avantajoasă, cât și complicată pentru Norvegia. Rusia recunoaște tratatul care acordă Norvegiei proprietatea asupra insulei, deși în anii ’40 Uniunea Sovietică a încercat să constrângă Norvegia să-l abandoneze în favoarea unui acord bilateral. Tratatul permite, însă, cetățenilor altor țări să se stabilească și să exploateze teritoriul, inclusiv rușilor. Compania minieră rusă Arktikugol gestionează de decenii orașul Barentsburg, la doar 40 km de Longyearbyen, iar alte câteva așezări miniere rusești mici au existat în regiune.

Foto: Hurtigruten Svalbard

Viitorul economic și științific al Svalbardului

Una dintre provocările Norvegiei este să păstreze Longyearbyen ca avanpost economic viabil și să mențină o populație permanentă. Toți locuitorii Svalbardului sunt temporari, deoarece facilitățile medicale sunt limitate, iar foarte tinerii și vârstnicii sunt descurajați să locuiască acolo. Pentru majoritatea secolului trecut, teritoriul a fost folosit în principal pentru mineritul cărbunelui. Pe 30 iunie a fost închisă ultima mină norvegiană de cărbune. Minerul norvegian Svein Jonny Albrigsten, care locuiește pe insulă de 50 de ani, remarcă faptul că Rusia nu își va închide mina de la Barentsburg. Pe măsură ce Rusia și China arată un interes crescut pentru resursele naturale arctice, acest lucru ar putea stimula, în cele din urmă, și țările occidentale să reia mineritul în Svalbard.

Mai probabil, Norvegia va consolida rolul Svalbardului ca centru pentru cercetare și turism. Longyearbyen găzduiește deja oameni de știință norvegieni și internaționali într-un centru de cercetare. Unii mineri ar putea fi reangajați în construcții, pe măsură ce se dezvoltă structuri rezidențiale mai bune, pentru a face față efectelor dezghețului permafrostului. Pe termen lung, retragerea gheții marine ar putea aduce și o creștere a traficului maritim în Arctica, inclusiv în zona Svalbardului.