Jumătate dintre fermierii români sunt îngrijorați de fenomenele meteo și de constrângerile de mediu. UE se îndreaptă într-o direcție greșită în agricultură

Mai mult de jumătate dintre fermierii europeni sunt pesimiști cu privire la viitorul afacerilor lor, în principal din motive economice: aproximativ 40% au invocat creșterea costurilor de producție și prețurile insuficiente de piață ca principale provocări. La rândul lor, jumătate dintre fermierii români își pun eșecurile pe seama fenomenelor meteo, care sunt menționate ca o amenințare principală pentru supraviețuirea afacerilor. Constrângerile de mediu sunt, de asemenea, motivul pentru care 44% dintre agricultorii români ar renunța la această ocupație. O analiză finanțată de UE și publicată în luna mai a arătat că fenomenele meteorologice extreme generează pierderi medii anuale de 28,3 miliarde de euro în sectorul agricol. Majoritatea acestor pierderi nu sunt asigurate – și nici nu pot fi. La nivel macro, eforturile de reformă ale politicii agricole europene par, mai degrabă, concentrate pe demantelarea încercărilor industriei de a deveni mai ecologică. UE se îndreaptă într-o direcție greșită în privința agriculturii – una care riscă să îi lase pe fermieri și mai nemulțumiți, să amenințe securitatea alimentară și a apei, și să compromită obiectivele ecologice ale continentului, se arată într-o analiză Bloomberg. 

Nu e deloc ușor să fii fermier, nici măcar în Uniunea Europeană, unde agricultura beneficiază de cea mai mare parte din bugetul comunitar, sub forma subvențiilor. După luni de proteste și după o deplasare spre dreapta în noul Parlament European, UE dezbate acum viitorul sectorului agricol. Din păcate, direcția în care se îndreaptă pare să nu reflecte interesele reale ale fermierilor.

Un sondaj Ipsos, realizat în aprilie, a arătat că mai mult de jumătate dintre fermierii europeni sunt pesimiști cu privire la viitorul afacerilor lor, în principal din motive economice: aproximativ 40% au invocat creșterea costurilor de producție și prețurile insuficiente de piață ca principale provocări. Agricultura este, totodată, unul dintre cele mai vulnerabile sectoare în fața crizei climatice și a pierderii biodiversității. Jumătate dintre fermierii români chestionați au menționat fenomenele meteo sau climatice ca principală sursă de îngrijorare, iar 44% au indicat constrângerile de mediu ca principal motiv pentru care ar putea renunța la activitate. Deși doar 26% dintre respondenții europeni au nominalizat explicit schimbările climatice ca o dificultate, realitatea este că agricultura devine o activitate tot mai dificilă – fie că vorbim de uleiul de măsline, cartofi, șampanie sau brânzeturi.

„Simplificarea” PAC riscă să elimine tocmai criteriile ecologice

Ca răspuns la nemulțumirea crescândă a fermierilor, UE analizează, pentru a doua oară în doi ani, „simplificarea” Politicii Agricole Comune (PAC) și pregătește un nou pachet legislativ, așteptat spre sfârșitul anului, care va viza reglementările de mediu și siguranță alimentară. Bugetul multianual al blocului urmează, de asemenea, să fie anunțat luna aceasta, iar discuțiile privind PAC de după 2027 sunt deja în desfășurare.

Această perioadă ar putea fi una de transformare reală: reducerea poverii birocratice și redistribuirea subvențiilor într-un mod mai echitabil (în prezent, 80% din plățile directe merg către doar 20% dintre exploatații). Dar în loc să abordeze practicile și sistemele inechitabile care dezavantajează micii agricultori, agenda de „simplificare” pare concentrată pe eliminarea cerințelor ecologice.

Unul dintre punctele critice, potrivit lui Faustine Bas-Defossez, director pentru natură, sănătate și mediu la Biroul European de Mediu (EEB) – o rețea de ONG-uri –, este propunerea ca planurile naționale de implementare a PAC să nu mai fie obligate să respecte legislația europeană mai amplă privind mediul și clima. Bas-Defossez consideră această schimbare drept „periculoasă”, întrucât ar submina obiectivele UE în domenii precum sănătatea solului sau protejarea biodiversității.

În plus, statele membre ar primi o marjă mai largă de manevră în definirea unor termeni esențiali – de pildă, „cursuri de apă” –, ceea ce înseamnă că beneficiarii reali ai dereglementării vor fi administrațiile naționale, nu fermierii. Consecințele asupra poluării apei și asupra ecosistemelor protejate, precum turbăriile, vor depinde de interpretarea fiecărui stat. Așa se pierde ideea unei politici cu adevărat „comune”.

Reformele vin fără consultări publice și fără evaluări de impact

Niciuna dintre modificările propuse nu este însoțită de evaluări de impact sau consultări publice. Prin urmare, afirmațiile conform cărora aceste reforme le-ar putea aduce fermierilor economii de până la 1,58 miliarde de euro anual nu sunt susținute de date concrete. Potrivit lui Bas-Defossez, graba cu care sunt implementate aceste schimbări face imposibilă o analiză riguroasă a pachetelor legislative, crescând riscul adoptării unor politici dăunătoare.

De fapt, aici stă problema centrală: fermierii nu pot produce fără sol sănătos, apă curată, biodiversitate suficientă și condiții climatice favorabile. Orice schimbare care compromite aceste elemente esențiale pentru agricultură nu servește intereselor reale ale fermierilor.

În loc să relaxeze cerințele ecologice, UE ar trebui să crească proporția plăților alocate așa-numitelor „eco-scheme” – programe prin care fermierii sunt recompensați pentru adoptarea de practici agricole benefice pentru natură, comentează sursa citată. Pentru a reduce povara administrativă, soluția ar fi armonizarea proceselor de raportare și clarificarea regulilor, nu modificarea lor repetată.

Dereglementarea ecologică și incertitudinile post-2027

Perspectivele nu sunt încurajatoare. Deși oficialii UE au încercat să păstreze structura PAC, publicația Politico a relatat că Comisia Europeană intenționează să propună reduceri semnificative ale bugetului alocat agriculturii. Dacă blocul încearcă să introducă dereglementarea înainte de încheierea actualei perioade de finanțare, e puțin probabil ca PAC-ul post-2027 să aibă un caracter realmente ecologic.

În paralel, UE a lansat luna aceasta o foaie de parcurs privind utilizarea „creditelor pentru natură”, un concept asemănător certificatelor de carbon, dar axat pe acțiuni de restaurare a biodiversității – cum ar fi refacerea zonelor umede sau menținerea gardurilor vii.

Comisia Europeană prezintă aceste credite drept un mod de a atrage finanțare privată în sprijinul fermierilor și al gestionarilor de terenuri rurale. Însă, în contextul general al dereglementării ecologice, pare că UE mută practicile durabile din zona obligațiilor în cea a „extra-opționalelor”.

Poți măsura biodiversitatea?

Există dificultăți inerente în cuantificarea naturii. Dacă activitățile de eliminare a carbonului, cum ar fi utilizarea biocharului, pot fi măsurate relativ simplu în tone de CO₂, biodiversitatea nu poate fi exprimată ușor în unități standardizate. Dacă aceste credite ar reflecta varietatea speciilor dintr-o zonă sau abundența unei anumite plante sau animale-indicator, ar fi nevoie de multiple studii de teren. Dacă se includ și alte metrici – cum ar fi calitatea apei sau sănătatea solului –, atunci cum se asigură comparabilitatea și convertibilitatea acestor date?

Aceste obstacole pot fi depășite, cu siguranță, dar în realitate ele adaugă o povară birocratică suplimentară fermierilor care vor să adopte practici durabile și să fie remunerați corect pentru eforturile lor. Iar cum cererea pentru aceste „credite naturale” este deocamdată strict voluntară în UE, veniturile rezultate ar putea fi insuficiente pentru a acoperi deficitul global de finanțare pentru biodiversitate, estimat la 700 de miliarde de dolari anual, sau pentru a compensa în mod real fermierii.