Liderii G7, paralizați de frică să nu-l enerveze pe Donald Trump: „Nu există un G7, ci doar un G1 și niște clienți”

Nu există un document de fondare sau un proces formal de admitere în grupul „marilor puteri economice”, respectiv G7. Începând din 1997 și până în martie 2014, grupul se numea G8 – dar Rusia a anexat Crimeea, ceea ce a atras suspendarea sa, consfințind astfel o regulă esențială: națiunile membre nu au voie să-și anexeze vecinii, se arată într-un editorial The Guardian. Tăcerea celorlalți lideri este mascată în poleiala realpolitik-ului. „Frica de a-l provoca pe Trump îi împiedică pe liderii democrați să spună adevărul, necosmetizat, despre regimul său”, scrie The Guardian, într-o critică extrem de caustică la adresa administrației americane, după ce președintele a părăsit, intempestiv, reuniunea G7 organizată în stațiunea Kananaskis, Alberta.

Duminica trecută, la scurt timp după sosirea sa la reuniunea G7 din stațiunea Kananaskis, Alberta, Donald Trump i-a spus gazdei sale, premierul canadian Mark Carney, că excluderea lui Vladimir Putin din grupul marilor puteri economice a fost o „mare greșeală”.

După doar 24 de ore, Trump era deja înapoi la Washington. Nu e prima dată când se comportă atât de impredictibil: în iunie 2018, în timpul primului său mandat, a părăsit un summit G7 pentru a se întâlni cu liderul suprem al Coreei de Nord, Kim Jong-un. De data aceasta, a invocat escaladarea conflictului dintre Israel și Iran. Desigur, comentează sursa citată, conflictul în sine e suficient de grav încât să justifice reconfigurarea agendei, dar cei mai apropiați aliați ai SUA consideră că ar mai fi ceva.

Industria României intră în a doua treaptă a recesiunii: declinul s-a dublat ca ritm, iar comenzile arată că urmează mai rău

15:57

Grâul depășește 230 euro/tonă pe fondul secetei și al tensiunilor din Marea Neagră

14:40

Unilateralismul arogant nu este ceva nou în politica externă americană, mai ales când vine vorba de Orientul Mijlociu, comentează sursa citată. A fi superputere înseamnă că ți-ai putea permite să ignori părerile aliaților strategici. „Însă afrontul lui Trump față de G7 nu este doar o exagerare grosolană a stilului american tradițional, ci e e expresia unui mod de guvernare profund disprețuitor”, scrie The Guardian.

Foto: Shutterstock

Doctrina „America First” nu concepe ideea de obligații mutuale între state

În viziunea lui Trump, scrie The Guardian, nu există un G7, ci doar un G1 și niște clienți. „Liderii care se raportează la lege și instituții independente sunt slabi și demni de dispreț; cei care își confundă interesele naționale cu propriul cult al personalității sunt vrednici de admirație”, comentează sursa citată stilul în forță al președintelui american.

„A spune că Trump îl „tolerează” pe Putin e o formulare greșită. SUA este cu mult mai puternică decât Rusia, dar președinția americană – constrânsă de un sistem de echilibre constituționale – nu are „libertatea” despotismului de la Kremlin. Trump nu doar că îl admiră pe Putin. Probabil că îl invidiază”, adaugă sursa citată.

Pretinde că vrea doar „înțelegeri” cu dictatorii, dar pare că își dorește și să-i valideze. Iar pentru el, a sta la o masă rotundă cu cancelarul german sau cu premierul Canadei – o țară pe care nici nu o consideră „pe bune” – este umilitor. Ideea de coordonare a politicilor externe și comerciale pe baza respectului comun pentru pluralismul politic și statul de drept i se pare absurdă. Poate nici n-o înțelege.

Adevărata agendă a lui Trump este dezmembrarea Occidentului – scrie The Guardian

Foștii „aliați” ai lui Trump trebuie să recunoască amploarea acestei ambiții. Dar, chiar și atunci când este acceptată, natura amenințării paralizează. Legăturile economice și militare nu se pot rupe ușor – cu atât mai puțin pentru Marea Britanie, care timp de decenii a făcut din relația transatlantică un pilon al strategiei sale. Iar Brexitul a îngreunat orice reconfigurare spre o apropiere de Europa continentală.

Veteranii politicii de la Washington avertizează că a-l contrazice pe Trump în public este o formă de sinucidere diplomatică. Arta este să maschezi dezacordul într-o strategie care pare să-i servească interesele. În fața lui, franchețea este riscantă – iar supunerea devine pragmatism.

Metoda lui Starmer nu este lipsită de rezultate. Trump și-a făcut timp, chiar și în călătoria sa trunchiată în Canada, să semneze un ordin executiv prin care impune Marii Britanii un regim de tarife punitive mai blând decât cel aplicat altor state. „Îmi place de ei”, a spus, justificându-și indulgența. (Complimentul a fost umbrit de confuzia lui: credea că a semnat un acord cu UE, sugerează The Guardian).

Dar, a fi pe placul lui Trump este o situație trecătoare

În ciuda acestei victorii simbolice, The Guardian amintește că acordurile semnate cu Canada și China în primul mandat au fost ulterior abandonate. Pe termen scurt, pot exista câștiguri comerciale jucând acest joc capricios. Dar costul este recunoașterea faptului că vechile reguli nu se mai aplică.

„Iar asta e devastator pentru comerțul liber și catastrofal pentru democrație și pentru dreptul internațional. Cu timpul, reticența de a spune cu voce tare că Trump este o amenințare autoritară la adresa republicii constituționale americane devine complicitate”, mai scrie sursa citată.