Litiul, folosit de zeci de ani pentru tratarea tulburărilor psihice, ar putea fi cheia pentru prevenirea Alzheimerului. Cercetătorii de la Harvard au studiat mai bine de 10 ani acest element misterios, iar acum, rezultatele sunt impresionante.
Litiul, cunoscut până acum ca tratament pentru tulburările bipolare, ar putea avea un rol crucial în protejarea creierului în fața bolii Alzheimer. Cercetătorii de la Harvard Medical School și Universitatea Rush au publicat un studiu în revista Nature în care demonstrează că lipsa acestui mineral din alimentație accelerează procesele de învechire cerebrală la șoareci și favorizează apariția proteinelor toxice asociate cu Alzheimerul.
Mai mult, menținerea unui nivel normal de litiu în organism a protejat creierele animalelor de modificările degenerative, iar administrarea unei forme speciale de litiu a redus considerabil acumulările de beta-amiloid și proteina tau – markerii principali ai bolii Alzheimer, scrie CNN.
Ce este șocant pentru comunitatea științifică e faptul că studiul arată, pentru prima dată, că litiul este prezent în mod natural în organism și esențial pentru funcționarea celulelor, la fel ca fierul sau vitamina C.
Cercetările făcute pe șoarecii normali au relevat că un regim alimentar cu conținut scăzut de litiu a dus la inflamații cerebrale, modificări genetice și degenerare neuronală accelerată. Iar la șoarecii programați genetic să dezvolte Alzheimer, lipsa litiului a dus la o acumulare rapidă a proteinelor dăunătoare.
„Este foarte posibil ca litiul să fie o verigă esențială între factorii care duc la deteriorarea progresivă a creierului”, spune dr. Bruce Yankner, conducătorul studiului de la Harvard.
Descoperirea cheie a fost că proteina beta-amiloid, vinovată de apariția plăcilor cerebrale în Alzheimer, se leagă de litiu și îl absoarbe, reducând disponibilitatea lui pentru celulele cerebrale. Astfel, celulele microgliale, responsabile cu curățarea deșeurilor din creier, devin ineficiente, iar proteinele nocive se acumulează tot mai mult.
Yankner și echipa sa au testat diverse forme de litiu și au descoperit că litiul orotat nu se leagă de beta-amiloid. Administrarea acestuia șoarecilor bolnavi a dus la o scădere vizibilă a plăcilor și în îmbunătățirea funcțiilor cognitive: animalele au reușit din nou să navigheze prin labirinturi și să recunoască obiecte noi.
Cercetătorii au măsurat nivelurile de 27 de metale în creierul pacienților cu și fără Alzheimer. Doar litiul a arătat diferențe clare: pacienții cu Alzheimer sau cu deficiențe cognitive ușoare aveau niveluri semnificativ mai mici de litiu comparativ cu cei cu funcții cognitive normale.
Aceste rezultate au fost replicate și confirmate de probe provenite de la spitale renumite precum Massachusetts General Hospital, Duke și Universitatea Washington.