Prima pagină » Proiect de normă ASF pentru extinderea timpului de raportare de către fondurile de pensii private

Proiect de normă ASF pentru extinderea timpului de raportare de către fondurile de pensii private

Proiect de normă ASF pentru extinderea timpului de raportare de către fondurile de pensii private

ASF vrea o întârziere de trei luni în raportarea lunară a investiţiilor fondurilor de pensii private, faţă de una cât este în prezent.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) intenţionează să implementeze o măsură de întârziere cu trei luni, în raportarea lunară a situaţiei investiţiilor fondurilor de pensii private Pilon II şi Pilon III, faţă de doar o lună în pre­zent, potrivit unui proiect de normă, pus în consultare publică de ASF.

Situaţia detaliată a porto­fo­liilor fondu­rilor de pensii, care poate fi acum analizată pe site-ul fie­că­rui administrator, nu va mai conţine portofoliul din lu­na precedentă, ci cel din urmă cu trei luni, reiese din actul normativ pus în consultare până pe 10 ianuarie 2025. Măsura urmărește o creștere a transparenţei în raportările fon­durilor de pensii, dată fiind valoarea activelor – de 150 miliarde lei – la care au ajuns aceste fonduri şi faptul că 8,2 milioane de români sunt participanţi.

Alte articole importante
Ministrul Finanțelor: Bugetul României pe 2027 va fi dificil de construit. Se pierd finanțări din PNRR de 1,5% din PIB
Macroeconomie
Ministrul Finanțelor: Bugetul României pe 2027 va fi dificil de construit. Se pierd finanțări din PNRR de 1,5% din PIB
Bugetul României pentru 2027 va fi dificil de construit, în condițiile în care finanțările care nu vor mai putea fi atrase prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezintă echivalentul a 1,5% din PIB, iar cheltuielile pentru apărare și programele europene de înzestrare trebuie incluse în planificarea bugetară, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. […]
Eurostat: România a înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la electricitate și gaze din UE în primul semestru
Macroeconomie
Eurostat: România a înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la electricitate și gaze din UE în primul semestru
România a consemnat cele mai mari creșteri ale prețurilor la electricitate și gaze naturale pentru consumatorii casnici din Uniunea Europeană în prima jumătate a anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă din 2025. În timp ce prețurile medii la nivelul UE au scăzut pentru ambele categorii de energie, în România electricitatea s-a scumpit cu 51,6%, iar […]
Cine sunt favoriții pentru a-i succeda Christinei Lagarde la conducerea BCE
Bănci-Asigurări-IFN
Cine sunt favoriții pentru a-i succeda Christinei Lagarde la conducerea BCE
Pablo Hernández de Cos și Klaas Knot sunt principalii candidați la președinția Băncii Centrale Europene (BCE), după ce Christine Lagarde și-a anunțat intenția de a părăsi funcția în februarie anul viitor. Cei doi au experiență îndelungată în băncile centrale, dar și viziuni diferite asupra politicii monetare, conturate inclusiv în perioada în care Mario Draghi conducea […]
Fitch schimbă perspectiva ratingului Franței în „negativă”, pe fondul creșterii datoriei și al blocajului politic
Economie mondială
Fitch schimbă perspectiva ratingului Franței în „negativă”, pe fondul creșterii datoriei și al blocajului politic
Agenția de rating Fitch a revizuit perspectiva ratingului Franței de la „stabilă” la „negativă”, avertizând că deteriorarea finanțelor publice și fragmentarea politică îngreunează stabilizarea datoriei. Deși ratingul suveran a fost menținut la „A+”, decizia indică un risc mai ridicat de retrogradare în perioada următoare, în contextul creșterii costurilor de finanțare și al dificultăților guvernului de […]
ANAF derulează un program de conformare voluntară pentru contribuabilii cu risc fiscal în domeniul TVA
Companii
ANAF derulează un program de conformare voluntară pentru contribuabilii cu risc fiscal în domeniul TVA
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a lansat un program național de conformare voluntară prin care contribuabilii identificați cu posibile riscuri fiscale în domeniul taxei pe valoarea adăugată (TVA) sunt informați și îndrumați să verifice și să corecteze eventualele neconcordanțe înainte de inițierea unui control fiscal. Potrivit instituției, inițiativa urmărește prevenirea erorilor și creșterea conformării […]
Inteligența artificială în firmele din România: 62% o folosesc, dar numai 3,3% au integrat-o în procesele de lucru
Tehnologie
Inteligența artificială în firmele din România: 62% o folosesc, dar numai 3,3% au integrat-o în procesele de lucru
Inteligența artificială este deja utilizată de numeroase firme din România, însă în majoritatea cazurilor rămâne un instrument folosit ocazional, fără integrare în procesele interne și fără reguli clare de utilizare. Un studiu realizat pe 1.003 companii arată că 61,7% dintre firmele cu cel puțin zece angajați folosesc IA într-o formă sau alta, dar numai 13,5% […]