Revoluția energetică din China devine un concept greu de imaginat

China produce energie curată într-un ritm fără precedent, transformând economia globală și redefinind, în termeni contemporani, ideea de superputere mondială.

O nouă formă de putere globală

Dimensiunea revoluției energetice din China începe să fie din ce în ce mai greu de cuprins pentru lumea tradițională. La finalul anului trecut, țara instalase 887 de gigawați de energie solară, aproape dublul capacității Europei și a Americii luate împreună. Cele 22 de milioane de tone de oțel pe care China le folosea, în 2024, pentru turbine și panouri solare ar fi fost de ajuns pentru a construi câte un Pod Golden Gate în fiecare zi lucrătoare a anului.

De asemenea, China a generat 1.826 de terawați-oră de electricitate din surse eoliene și solare, de cinci ori mai multă energie decât conțin toate cele 600 de arme nucleare ale sale, se arată într-o analiză The Economist.

Energia curată devine noul arsenal strategic

În vremea Războiul Rece, o super-putere era definită prin armament nuclear și prin întinderea ei continentală. China redefinește acum acest concept, într-un mod care devine greu de explicat. Capacitatea uriașă de producție a Chinei, combinată cu nevoia internă de energie ieftină, creează un nou tip de superputere, scrie sursa citată.

Beijingul folosește electricitatea verde la scară planetară, iar consecințele sunt economice și geopolitice. Țările care nu au reușit să-și decarbonizeze economiile o pot face acum datorită Chinei, care furnizează energie curată la prețuri mai mici decât cărbunele sau gazul.

O spirală economică a eficienței energetice

China poate produce aproape un terawatt de energie regenerabilă într-un singur an, adică echivalentul a peste 300 de reactoare nucleare. Cererea internă, care reprezintă o treime din consumul global, este alimentată de o producție tot mai eficientă, care reduce constant costurile.

Acest cerc creează și mai multă cerere, fără a mai depinde de subvenții, multe dintre ele fiind deja eliminate. Țara depășește majoritatea angajamentelor climatice asumate după Acordul de la Paris, iar noile obiective — dublarea capacității regenerabile și reducerea emisiilor până în 2035 – par realizabile pentru China cu mult înainte de termen.

Exportul unei revoluții industriale verzi

China exportă acum această transformare. În timp ce America pare mai tentată să respingă politicile verzi, iar Europa își pierde competitivitatea industrială, țările în curs de dezvoltare adoptă masiv tehnologia chineză.

Beijingul câștigă mai mult din exportul de tehnologii verzi decât câștigă America din exportul de combustibili fosili. Panourile solare chineze se extind pe acoperișurile caselor și instituțiilor din Pakistan. Expertiza în stocare, în linii de transmisie și pe piețele de electricitate devine în sine un nou produs de export. Se înțelege, deci, că interesele economice ale țării se aliniază perfect cu obiectivele sale climatice, ceea ce reduce riscurile globale pentru China.

Puterea verde adâncește dilemele dependenței globale

O lume care ar începe să se bazeze pe infrastructura energetică a Chinei, produce, totuși, temeri. Țara nu renunță rapid la cărbune, iar rețeaua sa energetică rămâne, deocamdată, dezechilibrată, comentează sursa citată. Sub conducerea autoritară a lui Xi Jinping, China folosește resursele strategice – de la pământuri rare, la tehnologie – pentru avantaje politice.

Dependenta lumii de un singur furnizor poate deveni o vulnerabilitate. Totuși, odată instalate, tehnologiile verzi nu pot fi „închise”, așa cum am face cu conductele de gaz. Panourile solare produc energie indiferent de intențiile celor care le-au fabricat.

Soarele este noua monedă a puterii globale

Chiar dacă obiectivele generale climatice, respectiv limitarea încălzirii la 1,5°C, par, în acest moment, o cauză pierdută, energia solară și eoliană oferă cea mai bună șansă de a evita un dezastru climatic.

Ppentru țările sărace, promisiunea energiei curate, ieftine și abundente ar putea transforma miliarde de vieți. Lumea are, de fapt, mare nevoie de ceea ce produce China. De această dată, interesul propriu al Beijingului poate deveni motorul unui bine comun la nivel global, comentează The Economist.