Durerea cronică distruge viețile a peste 600 de milioane de oameni din întreaga lume. Un adult din cinci se confruntă cu cu astfel de simptome, care au tot felul de consecințe, de la disconfort în toate activitățile zilnice, la afectare psihologică. Totuși, cauzele sunt adesea un mister. Ipoteza dominantă este că, după o accidentare, ceva nu mai funcționează corect în receptorii durerii ai organismului, iar sistemul de alarmă care transmite creierului semnale despre rănire continuă să rămână alertat mult după ce corpul s-a vindecat. Chiar și atunci când există o cauză evidentă, precum artrita sau leziunile nervoase, nu se știe exact cum aceste afecțiuni produc durere. De aceea, tratamentele aduc deseori doar o ușurare limitată.
Într-un studiu publicat în Nature pe 20 august, oamenii de știință raportează o descoperire care ar putea schimba situația. Echipa de cercetare a identificat o proteină implicată în transportul moleculelor asociate durerii între celulele nervoase, despre care se crede că ar putea fi responsabilă pentru persistența durerii. Medicamentele care vizează această proteină — sau chiar eliminarea unor alimente care interacționează cu funcția sa — ar putea oferi tratamente eficiente.
Echipa de cercetători, condusă de David Bennett de la Universitatea Oxford, a început prin analizarea datelor genomice din UK Biobank, o bază de date cu informații medicale și probe biologice de la peste 500.000 de persoane, scrie The Economist. Se știa deja, din studii pe gemeni, că genetica pare să joace un rol în aproximativ o treime dintre cazurile de durere cronică. Prin urmare, oamenii de știință au presupus că ar putea exista o variantă genetică prezentă mai frecvent la cei care suferă de durere cronică decât în populația generală.
Celule FOTO: Shutterstock
Unul dintre ele provenea de la o variantă a genei SLC45A4. Această genă a atras atenția cercetătorilor, pentru că secvența sa de ADN sugera că reglează activitatea unei molecule „transportor” — proteine care mută ioni, molecule mici și medicamente între celule și între compartimentele din interiorul unei celule. Pentru oamenii de știință care caută o cale biologică, descoperirea unui astfel de transportor este adesea primul indiciu crucial.
Și mai promițător a fost faptul că transportorul reglat de această genă s-a dovedit a fi implicat în mobilizarea poliaminelor, un grup de molecule suspectate că ar controla durerea. (Suspiciunea se bazează pe faptul că persoanele cu artrită au niveluri mai ridicate de poliamine în sânge și țesuturi.) Pentru a-și testa ipoteza că această genă ar putea influența transportul poliaminelor și, implicit, durerea, cercetătorii au crescut șoareci la care au dezactivat complet gena SLC45A4. Rezultatul a confirmat că au descoperit o nouă cale de reglare a durerii: animalele erau mai puțin sensibile la durere decât cele cu gene intacte.
Celule FOTO: Shutterstock
Este nevoie, însă, de mult mai multe cercetări, spune dr. Bennett. Varianta genetică evidențiată de studiu este comună; ea se găsește la 45% dintre britanici. Din acest motiv, este puțin probabil să fie singurul factor care influențează durerea cronică și s-ar putea dovedi mai importantă la unele persoane decât la altele.
Cu toate acestea, descoperirea oferă o țintă promițătoare, și nu doar pentru medicamente. Multe lucruri pot influența nivelul de poliamine al unei persoane, spune dr. Bennett. Unele alimente au concentrații mai mari de poliamine; microbii intestinali le produc și ei. Deși nu este clar încă modul exact în care nivelurile de poliamine din organism afectează durerea cronică, este posibil ca eliminarea anumitor alimente să devină, într-o zi, baza unui tratament. Cu puțin noroc, viitorul ar putea fi mai confortabil.