Schimbările climatice lovesc România: barajele revin în prim-planul investițiilor urgente

Schimbările climatice aduc în prim-plan o temă tot mai apăsătoare pentru România: necesitatea unor investiții masive în infrastructura hidrotehnică. Deși discursul public oscilează între minimalizarea acestor proiecte și declararea lor drept „prioritate”, datele privind impactul fenomenelor extreme arată o realitate dificil de ignorat.

Într-o analiză intitulată „Apa, energia și adevărul. Testul maturității administrative!”, semnată de Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, se susține că adaptarea la noile condiții climatice nu mai poate fi amânată. Potrivit autorului, România se confruntă tot mai frecvent cu episoade severe de caniculă extremă, inundații majore, perioade prelungite de secetă, alunecări de teren și riscuri de blackout energetic în Europa.

Costurile dezastrelor naturale: miliarde de euro și pierderi de vieți omenești

Datele invocate în analiză conturează un tablou economic și social consistent. Inundațiile generează anual pagube estimate între 100 și 200 de milioane de euro, iar episoadele severe din 2005, 2010 și 2024 au produs pierderi cuprinse între 0,065 și 1,5 miliarde de euro și zeci de decese. Seceta afectează agricultura și sectorul energetic, cu pierderi estimate între 0,8 și 1,5 miliarde de euro și zeci sau sute de mii de familii afectate. Alunecările de teren provoacă, la rândul lor, daune evaluate la aproximativ 0,3 miliarde de euro.

ASF: Activele pensiilor private au crescut cu 39%, la 246,2 miliarde de lei. Fondurile gestionează echivalentul a 12,35% din PIB

10:15, 09 Oct 2026

Bursa de Valori București încheie ședința cu scăderi pe toți indicii. Tranzacțiile au coborât sub 60 de milioane de lei

08:50, 09 Oct 2026

„Realitatea climatică arată că urgenţa nu mai poate fi amânată. Dincolo de declaraţii, datele ultimilor 20 de ani sunt greu de ignorat”, se arată în analiză. Autorul subliniază că investițiile în amenajări hidrotehnice nu reprezintă „un lux sau o ambiţie industrială”, ci o necesitate pentru protecția vieții, a proprietății, a securității energetice și alimentare.

Adaptare imediată versus obiective climatice pe termen lung

Potrivit lui Chisăliță, încă din 2024 a fost semnalată ideea că prioritatea imediată pentru România nu este exclusiv reducerea emisiilor de carbon, ci implementarea rapidă a unor planuri de amenajare hidrotehnică. Printre obiectivele enumerate se regăsesc prevenirea inundațiilor și a alunecărilor de teren, acumularea apei în perioadele ploioase pentru utilizare în secetă, asigurarea apei pentru populație și agricultură și producerea de energie electrică stabilă și curată.

„Green Deal este o strategie de transformare structurală pe termen lung. România, însă, are nevoie simultan de măsuri de adaptare imediată. Adaptarea nu poate fi amânată până la finalizarea tranziţiei energetice”, susține președintele AEI.

Mesaje contradictorii și lipsa unui cadru strategic coerent

Analiza evidențiază o succesiune de declarații publice considerate contradictorii. La 11 septembrie 2025, ministrul Mediului afirma că „aceeaşi capacitate de producţie a unor hidrocentrale ar putea fi realizată prin parcuri solare, cu costuri de opt ori mai mici”, sugerând o posibilă ineficiență a investițiilor hidroenergetice aflate în curs. În aceeași zi, se menționa că, în cazul amenajărilor nefinalizate, Hidroelectrica „nu a făcut nimic greşit”, dar că „totul se va face doar legal”.

Pe 19 februarie 2026, discursul public s-a schimbat, fiind invocate afirmații precum „avem nevoie de amenajări hidrotehnice” și „este o prioritate să construim baraje”, chiar dacă „nu avem încă scenarii pregătite”. În paralel, a fost anunțată intenția majorării prețului apei industriale, cu asigurări că populația nu va resimți creșterea deoarece „marjele de profit ale operatorilor ar trebui coborâte”.

„Avem sau nu avem nevoie de baraje? Nu există nimic pregătit, dar trebuie să crească preţurile?”, se întreabă retoric Chisăliță.

Dezbaterea despre costuri, profit și responsabilitate publică

Autorul analizei avertizează că justificarea majorării costurilor prin reducerea marjelor de profit ale companiilor poate conduce la populism economic. Este invocată Legea 31/1990, care precizează că o societate comercială are drept scop generarea de profit. În opinia sa, a sugera ajustarea administrativă a marjelor pentru a finanța investiții publice echivalează cu transferarea responsabilității statului către mediul privat, fără o dezbatere clară privind costurile și beneficiile.

Calculele prezentate arată că ponderea apei industriale în prețul final este relativ redusă: 3,5% în hidroenergie, 0,01% în energia nucleară, 0,01%-0,04% în prețul pâinii, 0,004%-0,011% în carne și 0,7%-1,4% în apa menajeră. Chiar și în scenariul dublării prețului apei industriale, impactul estimat pentru o familie de patru persoane ar fi de aproximativ 124 de lei pe an, echivalentul unei creșteri agregate de circa 0,01% din coșul minim anual de consum.

„Dacă investiţiile sunt necesare, iar datele privind dezastrele naturale arată că sunt, atunci societatea trebuie să ştie clar: costul real, cine îl suportă, care este intervalul de timp de finalizare, care sunt beneficiile cuantificabile şi ce garanţii există că proiectele vor fi finalizate”, se mai arată în analiză.

Proiecte începute și abandonate, un test al maturității administrative

Un alt punct critic evidențiat este istoricul proiectelor începute și abandonate. România are amenajări hidroenergetice demarate în urmă cu decenii, unele ajunse la 80%-90% grad de realizare, care nu au fost finalizate. Aceste situații au generat costuri fără beneficii economice sau energetice concrete.

Potrivit autorului, provocarea reală nu mai este dacă există nevoie de baraje, ci dacă există capacitatea administrativă și politică de a duce investițiile până la capăt. Sunt invocate necesitatea unor scenarii fundamentate științific, respectarea mediului fără blocarea dezvoltării, asigurarea finanțării transparente și respectarea termenelor de execuție.