„Soiuz” și vidul: Rusia, tot mai aproape de un eșec spațial major

Industria spațială a Federației Ruse se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa recentă, iar racheta Soiuz-5, cunoscută și sub numele de Irtysh, a devenit simbolul acestui declin. Anunțată drept un proiect strategic, capabil să concureze cu Falcon 9 al companiei SpaceX, noua rachetă rusească ratează din nou termenele de testare și ridică semne serioase de întrebare privind viitorul Roscosmos pe piața globală a lansărilor spațiale.

În loc să marcheze o revenire spectaculoasă, Soiuz-5 riscă să devină încă o rachetă de unică folosință, costisitoare și greoaie, cu un decalaj tehnologic de câteva decenii față de liderii industriei.

Teste amânate și promisiuni repetate

Primul test de zbor al rachetei Soiuz-5 era programat pentru finalul anului 2025, de la noul complex Baiterek din cadrul Cosmodromului Baikonur, din Kazahstan. Lansarea nu a avut însă loc. Oficial, autoritățile ruse au vorbit despre o „corecție de calendar”, pusă pe seama partenerilor kazahi. Neoficial, amânarea se înscrie într-un lung șir de întârzieri care au transformat proiectul într-o sursă de ironii chiar și în interiorul Rusiei.

Veniturile gospodăriilor din România au crescut în 2025, dar cheltuielile rămân la nivel ridicat, arată datele INS

18:04

România primește vestea pe care nu voia să o audă: Comisia Europeană spune că nu suntem pregătiți pentru euro

15:37

În prezent, prima lansare este mutată în 2026, fără garanții clare că acest termen va fi respectat. Specialiștii din domeniu subliniază că testele Soiuz-5 au devenit mai degrabă o formalitate amânată constant, decât un program coerent de dezvoltare.

Radiografia unui declin sistemic

Cazul Soiuz-5 reflectă o problemă mult mai profundă a industriei spațiale ruse. Dacă în perioada sovietică domeniul cosmic era prezentat drept un simbol al progresului tehnologic, astăzi Roscosmos este tot mai des asociat cu stagnarea, lipsa de inovație și utilizarea ineficientă a fondurilor publice.

Cifrele vorbesc de la sine. În 2025, Rusia a realizat doar 17 lansări orbitale, potrivit datelor publicate de presa economică rusă. Deși acest rezultat plasează formal Federația Rusă pe locul al treilea la nivel global, diferența față de lideri este uriașă. Statele Unite au efectuat 176 de lansări orbitale reușite, iar China aproximativ 90.

În termeni practici, Rusia a ajuns la un nivel comparabil cu Noua Zeelandă, unde compania Rocket Lab lansează rachete ultraușoare. Diferența este că Rocket Lab operează într-un ecosistem comercial dinamic, în timp ce Roscosmos rămâne blocat într-un model învechit.

Lipsa sateliților și rachetele fără piață

Unul dintre motivele principale ale acestui recul este incapacitatea Rusiei de a produce sateliți în cantități relevante. Simplu spus, nu prea mai există ce să fie lansat. Al doilea motiv ține de portofoliul de rachete: scumpe, poluante și dificil de fabricat, acestea nu mai corespund cerințelor pieței comerciale.

Vehicule precum Proton provin direct din moștenirea URSS, iar Angara, deși dezvoltată după destrămarea Uniunii Sovietice, nu a reușit să se impună ca soluție competitivă. În acest context, Soiuz-5 ar fi trebuit să umple un gol strategic. În realitate, el riscă să devină redundant încă dinainte de a intra în exploatare.

Soiuz-5, o copie cu rădăcini ucrainene

În pofida denumirii, Soiuz-5 nu este o evoluție a rachetelor din familia clasică Soiuz, bazate pe celebra rachetă balistică R-7. Noua rachetă reprezintă, de fapt, o reinterpretare a vehiculului de lansare Zenit, proiectat și produs în perioada sovietică la uzina Pivdenmaș din Ucraina.

Experți din domeniu susțin că Soiuz-5 preia soluții tehnice direct din proiectul Zenit, inclusiv în ceea ce privește motorul principal și sistemele de control, modernizate la nivel limitat. Deși Zenit includea un procent semnificativ de componente rusești, adaptarea acestuia într-un nou context tehnologic s-a dovedit mult mai dificilă decât anticipau autoritățile de la Moscova.

O rachetă mai grea, fără avantaje clare

Din punct de vedere tehnic, Soiuz-5 este un vehicul de lansare de clasă medie, cu două trepte, capabil să plaseze aproximativ 17 tone pe orbita joasă a Pământului. Această performanță o poziționează între Soiuz-2 și Angara-A5. Problema este că ambele rachete existente pot acoperi deja acest segment de piață.

Mai mult, Soiuz-5 este semnificativ mai grea decât Zenit. Dacă masa la lansare a Zenit-2 era de aproximativ 450–460 de tone, Soiuz-5 ajunge la circa 535 de tone. Diferența nu aduce un salt tehnologic, ci doar costuri suplimentare

„Motorul-țar” și mitul puterii brute

Pentru a susține imaginea proiectului, propaganda oficială a pus accent pe motorul RD-171MV, supranumit neoficial „Motorul-țar”. Cu o tracțiune impresionantă, acesta este însă o modernizare a vechiului RD-170, dezvoltat în anii ’80.

Deși puternic, motorul nu oferă răspunsuri la provocările actuale ale industriei spațiale, unde reutilizabilitatea, eficiența și impactul ecologic au devenit criterii esențiale. În timp ce Rusia continuă să mizeze pe kerosen și soluții clasice, companii precum SpaceX dezvoltă motoare pe bază de metan, precum Raptor, concepute pentru utilizare repetată.

Reutilizabilitatea, marea absență

Soiuz-5 este o rachetă de unică folosință, într-o epocă în care reutilizabilitatea a devenit standardul de facto. Falcon 9, principalul său competitor teoretic, este deja parțial reutilizabil, iar viitorul Starship promite un sistem complet reutilizabil, cu costuri de lansare estimate la niveluri fără precedent.

Chiar dacă aceste estimări sunt considerate optimiste, direcția este clară. În acest context, Soiuz-5 apare ca o soluție din trecut, lansată într-un prezent care a trecut deja mai departe.

Sancțiuni, izolare și piață pierdută

Dincolo de limitările tehnice, Soiuz-5 se lovește de un obstacol major: contextul geopolitic. Industria spațială rusă este afectată direct de sancțiuni internaționale, care limitează accesul la componente occidentale esențiale pentru sateliți și sisteme complexe.

Experții subliniază că Rusia nu se poate baza nici pe sprijinul Chinei, care își dezvoltă propriul sector comercial de lansări și investește masiv în companii private capabile să concureze global. În lipsa cooperării internaționale și a unei piețe deschise, șansele de succes comercial pentru Soiuz-5 rămân extrem de reduse.