Prima pagină » Sondaj AKH România: Perspectivele afacerilor s-au deteriorat

Sondaj AKH România: Perspectivele afacerilor s-au deteriorat

Sondaj AKH România: Perspectivele afacerilor s-au deteriorat

Un număr de 60 de companii, majoritatea din industrie şi construcţii, şi-au exprimat opiniile cu privire la situaţia actuală a afacerilor lor, la evoluţia economică din România, la intenţiile de investiţii şi la competitivitate.

De asemenea, sondajul evaluează principalii factori ce definesc România ca amplasament investiţional.

Situaţia actuală rămâne neschimbată | Perspectivele s-au deteriorat | Investiţiile şi ocuparea forţei de muncă, afectate

Pentru majoritatea respondenţilor, situaţia actuală a propriilor afacerilor rămâne neschimbată, iar 43,1% privesc optimist către următoarele 12 luni. Totuşi, aşteptările economice s-au deteriorat. Doar 12% dintre companiile intervievate consideră că situaţia economică se va îmbunătăţi în următorul an, în timp ce 44,8% cred că va rămâne neschimbată, iar 43,1% estimează că situaţia economică se va înrăutăţi.

Disponibilitatea pentru investiţii s-a redus în comparaţie cu sondajul din primăvară. Multe companii intenţionează să-şi reducă cheltuielile (24,1%), iar peste 10% declară că nu vor face investiţii deloc. Intenţiile de angajare s-au redus vizibil, un sfert dintre respondenţi anticipând o scădere a numărului de angajaţi în următoarele 12 luni.

Creşterea costurilor şi cererea scăzută afectează companiile | Necesitatea unor politici economice proactive

Principalele riscuri pentru evoluţia economică, identificate de companiile germane din România sunt: creşterea costurilor cu forţa de muncă (32%), condiţiile-cadru politico-economice (31%) şi cererea scăzută pentru produse şi servicii (31%).

Sondajul arată că majorarea costurilor reprezintă o provocare majoră pentru companii. Creşterea semnificativă a costurilor cu forţa de muncă şi a preţurilor la materii prime pune presiune pe competitivitate. „Epoca în care România era considerată o locaţie low-cost a apus demult. Companiile se confruntă acum cu creşteri semnificative ale costurilor salariale – salariul minim brut a crescut de la 2.230 RON în 2021 la 3.700 RON în 2024 – şi cu preţuri mai mari la materii prime , ceea ce le afectează considerabil competitivitatea. Companiile trebuie să dezvolte noi strategii pentru a avea succes pe o piaţă tot mai exigentă”, explică Sebastian Metz, director general al AHK România.

Cererea scăzută este o altă problemă majoră: diminuarea cererii clienţilor, în special în Europa de Vest, reduce aşteptările de creştere economică şi venituri. La aceasta se adaugă incertitudinea privind politicile economice viitoare. „Un cadru economic previzibil este esenţial pentru ca firmele să investească şi să poată planifica pe termen lung”, subliniază Metz, mai ales în contextul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare din România. „După alegeri, este crucial să se recâştige încrederea companiilor în condiţii stabile de afaceri.”

Competitivitate: programele de sprijin guvernamental ajută | Cerinţele de sustenabilitate, impact mixt | Costurile afectează competitivitatea

Aproape o treime (29%) dintre companiile intervievate îşi evaluează competitivitatea ca fiind „negativă”, 21% o consideră „pozitivă”, iar 50% o percep „neutră”.

Principalii factori care influenţează competitivitatea, conform companiilor, sunt programele guvernamentale de sprijin, cerinţele de sustenabilitate şi structura costurilor. Programele de sprijin sunt percepute ca având un impact pozitiv asupra competitivităţii. În schimb, cerinţele de sustenabilitate (ESG) generează un impact mixt. Acestea pot oferi avantaje competitive pentru companiile care le implementează eficient, dar devin o povară pentru cele care sunt copleşite de cerinţele birocratice şi de costuri, mai ales IMM-urile. Creşterea costurilor este un factor decisiv care afectează negativ competitivitatea. „Salutăm politica de sprijin guvernamental din România, deoarece companiile au nevoie, mai ales în aceste vremuri dificile, de măsuri ţintite pentru a-şi îmbunătăţi competitivitatea. În contextul ajustării costisitoare la cerinţele de sustenabilitate, IMM-urile, în special, au nevoie de sprijin,” concluzionează Metz.

Rezultatele complete ale chestionarului economic de toamnă 2024 sunt disponibile pe site-ul AHK România: www.ahkrumaenien.ro.

 

Alte articole importante
Ministrul Finanțelor: Bugetul României pe 2027 va fi dificil de construit. Se pierd finanțări din PNRR de 1,5% din PIB
Macroeconomie
Ministrul Finanțelor: Bugetul României pe 2027 va fi dificil de construit. Se pierd finanțări din PNRR de 1,5% din PIB
Bugetul României pentru 2027 va fi dificil de construit, în condițiile în care finanțările care nu vor mai putea fi atrase prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezintă echivalentul a 1,5% din PIB, iar cheltuielile pentru apărare și programele europene de înzestrare trebuie incluse în planificarea bugetară, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. […]
Eurostat: România a înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la electricitate și gaze din UE în primul semestru
Macroeconomie
Eurostat: România a înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la electricitate și gaze din UE în primul semestru
România a consemnat cele mai mari creșteri ale prețurilor la electricitate și gaze naturale pentru consumatorii casnici din Uniunea Europeană în prima jumătate a anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă din 2025. În timp ce prețurile medii la nivelul UE au scăzut pentru ambele categorii de energie, în România electricitatea s-a scumpit cu 51,6%, iar […]
Cine sunt favoriții pentru a-i succeda Christinei Lagarde la conducerea BCE
Bănci-Asigurări-IFN
Cine sunt favoriții pentru a-i succeda Christinei Lagarde la conducerea BCE
Pablo Hernández de Cos și Klaas Knot sunt principalii candidați la președinția Băncii Centrale Europene (BCE), după ce Christine Lagarde și-a anunțat intenția de a părăsi funcția în februarie anul viitor. Cei doi au experiență îndelungată în băncile centrale, dar și viziuni diferite asupra politicii monetare, conturate inclusiv în perioada în care Mario Draghi conducea […]
Fitch schimbă perspectiva ratingului Franței în „negativă”, pe fondul creșterii datoriei și al blocajului politic
Economie mondială
Fitch schimbă perspectiva ratingului Franței în „negativă”, pe fondul creșterii datoriei și al blocajului politic
Agenția de rating Fitch a revizuit perspectiva ratingului Franței de la „stabilă” la „negativă”, avertizând că deteriorarea finanțelor publice și fragmentarea politică îngreunează stabilizarea datoriei. Deși ratingul suveran a fost menținut la „A+”, decizia indică un risc mai ridicat de retrogradare în perioada următoare, în contextul creșterii costurilor de finanțare și al dificultăților guvernului de […]
Bursa de Valori București a încheiat săptămâna pe plus. BET a urcat cu 0,88%
Piață de Capital - Fonduri
Bursa de Valori București a încheiat săptămâna pe plus. BET a urcat cu 0,88%
Bursa de Valori București (BVB) a încheiat în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii, de vineri, 30 octombrie, în condițiile unor tranzacții totale de 102,76 milioane de lei, echivalentul a 19,23 milioane de euro. Principalul indice al pieței, BET, a avansat cu 0,88%, până la 35.129,76 puncte. Evoluția pozitivă a BVB s-a reflectat în […]
ANAF derulează un program de conformare voluntară pentru contribuabilii cu risc fiscal în domeniul TVA
Companii
ANAF derulează un program de conformare voluntară pentru contribuabilii cu risc fiscal în domeniul TVA
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a lansat un program național de conformare voluntară prin care contribuabilii identificați cu posibile riscuri fiscale în domeniul taxei pe valoarea adăugată (TVA) sunt informați și îndrumați să verifice și să corecteze eventualele neconcordanțe înainte de inițierea unui control fiscal. Potrivit instituției, inițiativa urmărește prevenirea erorilor și creșterea conformării […]