Studiul care ar putea revoluționa viitorul AI: două evoluții neuronale independente remarcabile care rescriu ceea ce știm despre cogniție

Cercetătorii confirmă că inteligența nu a urmat un singur drum evolutiv. Păsările și mamiferele au atins performanțe cognitive similare prin mecanisme complet diferite. O revelație care obligă știința să-și regândească teoriile fundamentale despre minte, viață și chiar inteligența artificială.

O echipă internațională de cercetători a ajuns la o concluzie care are potențialul de a rescrie biologia modernă: inteligența a evoluat de cel puțin două ori pe Pământ, în mod complet independent, la păsări și la mamifere. Această dublă apariție a cogniției avansate reprezintă un exemplu remarcabil de evoluție convergentă, conform quantamagazine.org.

Mai exact, păsările și mamiferele au dezvoltat funcții cognitive complexe folosind circuite cerebrale și structuri biologice diferite, dar echivalente din punct de vedere al performanței. Această descoperire provoacă întrebări fundamentale: Ce este cu adevărat inteligența? Este neocortexul uman o condiție indispensabilă pentru gândirea complexă? Și, dacă natura poate crea minți diferite care funcționează la fel, ce alte forme de inteligență ar putea exista în univers?

Un „armistițiu” cu Harvard? Trump: „Este foarte posibil să anunțăm un acord. Sau, cam așa ceva”.

14:00

Pericolul tăcut: Sunetele de avertizare ale mașinilor electrice sunt greu de localizat

13:30

O serie de studii publicate în revista Science (aici) în februarie 2025 oferă cele mai convingătoare dovezi că păsările și mamiferele nu au moștenit căile neuronale responsabile pentru inteligență de la un strămoș comun, ci le-au evoluat independent. Aceasta sugerează că inteligența vertebratelor a apărut nu o singură dată, ci de mai multe ori. Cu toate acestea, complexitatea neurală a creierelor aviare și mamifere nu a evoluat în direcții complet diferite: studiile au arătat că aceste creiere prezintă circuite surprinzător de asemănătoare.

În cursa pentru supraviețuire de pe Terra, sisteme biologice cu inteligență ridicată au apărut doar în câteva rânduri. Printre vertebrate, mamiferele și păsările se remarcă prin capacitatea de a rezolva probleme complexe, de a utiliza unelte și de a se angaja în comportamente sociale elaborate. Aceste descoperiri deschid noi perspective în înțelegerea evoluției inteligenței și a potențialelor forme ale acesteia în cosmos.

Păsările: subestimate zeci de ani, dar capabile de raționament, planificare și soluționare de probleme

Inteligența păsărilor a intrat cu adevărat sub lupă în urma unei descoperiri din anii ’60 care avea să răstoarne convingerile științifice despre evoluția creierului și despre ce înseamnă, de fapt, cogniția complexă. Timp de decenii, în prima jumătate a secolului XX, păsările au fost privite drept ființe limitate cognitiv. Lipsa neocortexului – regiunea cerebrală responsabilă la mamifere pentru procese superioare precum gândirea abstractă, planificarea sau luarea deciziilor – era interpretată ca dovadă a unei inteligențe primare. În această viziune, creierul aviar părea redus la un ansamblu de reacții reflexe, fără profunzime intelectuală.

Această percepție a început să se erodeze în anii 1960, odată cu cercetările inovatoare ale neuroanatomistului Harvey Karten. Deși păsările nu posedă un neocortex în sensul clasic, cu cele șase straturi neuronale întâlnite la mamifere, Karten a identificat în structura denumită dorsal ventricular ridge (DVR) un sistem neuronal funcțional echivalent. Cu alte cuvinte, în ciuda diferențelor fundamentale de organizare cerebrală, păsările demonstrează capacități cognitive sofisticate, comparabile cu cele ale mamiferelor.

Această descoperire a forțat comunitatea științifică să regândească modul în care definește complexitatea cerebrală. La un moment dat, chiar a fost avansată ideea că păsările și mamiferele ar putea împărți o arhitectură neurală moștenită de la un strămoș comun din arborele evolutiv al vertebratelor.

Însă ipoteza originii comune a fost ulterior contestată de anatomistul Luis Puelles, care a abordat problema din perspectiva dezvoltării embrionare. Studiind evoluția creierului în stadiile timpurii la mai multe specii, Puelles a argumentat că asemănările dintre DVR și neocortex nu sunt rezultatul unei moșteniri comune, ci expresia unei evoluții convergente. Astfel, cele două structuri ar fi apărut independent, ca răspunsuri biologice diferite la cerințe cognitive similare.

Această dezbatere, încă deschisă în cercetarea de specialitate, relevă nu doar complexitatea drumurilor evolutive spre inteligență, ci și limitele modelelor biologice clasice. Natura, departe de a urma un singur plan, dovedește o remarcabilă versatilitate: poate ajunge la funcții cognitive comparabile prin arhitecturi complet diferite. O lecție esențială despre ingeniozitatea adaptativă a vieții.

Evoluția convergentă: când natura găsește aceeași soluție prin mijloace diferite

Descoperiri recente susțin ideea că inteligența a apărut pe căi separate la păsări și mamifere, prin mecanisme distincte, dar ajungând la performanțe cognitive comparabile. Prin utilizarea unor tehnologii de vârf, precum secvențierea ARN-ului la nivel de celulă individuală, cercetătorii au urmărit dezvoltarea creierului de la stadiul embrionar până la maturitate în mai multe specii, inclusiv la găini, șoareci și gecoși.

Rezultatele obținute au fost neașteptate. Chiar dacă circuitele neuronale ale creierului matur în aceste grupuri prezintă funcții asemănătoare, structura lor internă diferă fundamental. Ele s-au format prin trasee biologice separate, ceea ce oferă susținere ipotezei formulate de Luis Puelles: asemănările funcționale nu indică neapărat o origine comună, ci pot fi produse ale evoluției independente.

„O pasăre cu un creier de 10 grame face cam același lucru ca o cimpanzeu cu un creier de 400 de grame,” a spus Onur Güntürkün, care studiază structurile cerebrale la Universitatea Ruhr din Bochum, Germania, scrie wired.com.

Studiile au evidențiat și o plasticitate remarcabilă în organizarea cerebrală a păsărilor. Neuroni proveniți din regiuni embrionare diferite ajung să îndeplinească aceleași roluri funcționale, ceea ce sugerează o adaptabilitate structurală surprinzătoare. Această versatilitate biologică arată că inteligența poate apărea în moduri diverse, în funcție de contextul evolutiv și de resursele genetice disponibile.

Aceste concluzii se înscriu într-un fenomen mai amplu, cunoscut sub numele de evoluție convergentă, prin care trăsături similare se dezvoltă independent în linii evolutive distincte. Nu este un caz izolat. Natura a produs ochi de tip cameră atât la cefalopode, cât și la vertebrate, deși nu există o linie ancestrală comună pentru această structură. În mod similar, inteligența pare să fi apărut de mai multe ori în istoria vieții, urmând drumuri biologice diferite, dar conducând la rezultate comparabile.

ADN comun cu avantaje și restrângeri, dar rezultate divergente

Deși studiile recente susțin clar ideea evoluției independente a inteligenței în rândul păsărilor și mamiferelor, ele relevă și existența unui nucleu genetic comun. Prin utilizarea rețelelor neuronale artificiale și a tehnologiilor avansate de învățare automată, cercetătorii au identificat secvențe ADN similare la șoareci, găini și oameni, implicate în dezvoltarea sistemului nervos. Aceste descoperiri indică faptul că, dincolo de diferențele arhitecturale, există un set de „unelte genetice” partajate, moștenite de la un strămoș vertebrat comun.

Cu toate acestea, traseele evolutive către inteligență s-au dovedit a fi multiple și surprinzător de flexibile. Fiecare linie evolutivă pare să fi exploatat aceleași resurse de bază într-un mod unic, adaptat presiunilor și nevoilor specifice de mediu.

Această diversitate demontează ideea unui model unic, universal valabil, pentru apariția inteligenței. Inovațiile cognitive pot apărea atât prin emergența unor gene noi, cât și prin reorganizarea unor rețele neuronale existente. Ceea ce contează nu este doar structura, ci și modul în care ea este pusă în slujba adaptării.

Faptul că organisme atât de diferite au ajuns la abilități cognitive comparabile, în ciuda unor arhitecturi cerebrale radical distincte, evidențiază ingeniozitatea naturii și plasticitatea sa remarcabilă. Inteligența, mai degrabă decât un produs al unei rețete precise, pare a fi rezultatul unor soluții multiple, fiecare eficientă în propriul context evolutiv.

Inteligență non-umană, inspirație pentru viitorul AI

Studiul evoluției independente a inteligenței oferă perspective profunde asupra naturii cogniției. Înțelegerea acestor trasee diverse poate influența dezvoltarea inteligenței artificiale, încurajând o depășire a modelelor centrate exclusiv pe omul modern. Explorarea arhitecturilor cognitive alternative, precum cele ale păsărilor, deschide noi căi inovatoare pentru conceperea sistemelor inteligente, inspirate din varietatea formelor biologice.

Creier FOTO: Shutterstock

Mai mult decât atât, investigarea modului în care inteligența evoluează în diferite specii poate dezvălui elementele fundamentale care stau la baza gândirii. Aceste cunoștințe pot avea implicații importante, de la aprofundarea înțelegerii vieții pe Pământ până la ghidarea căutărilor pentru inteligență extraterestră. În cele din urmă, aceste explorări ne provoacă să regândim paradigmele inteligenței și numeroasele moduri în care aceasta se poate manifesta în lumea naturală.

Analiza evoluției inteligenței la păsări și mamifere ilustrează complexitatea dezvoltării cognitive. Pe măsură ce cercetătorii continuă să dezlege acest mister, ei deschid drumuri către perspective noi privind inteligența, atât în formele ei naturale, cât și în cele artificiale. Rămâne deschisă întrebarea ce alte forme surprinzătoare de inteligență așteaptă să fie descoperite în vasta diversitate a vieții.

Ce ne spune această descoperire despre viața inteligentă din Univers

Descoperirea că inteligența a evoluat independent de două ori pe aceeași planetă schimbă radical modul în care înțelegem viața și cogniția. Aceasta crește semnificativ șansele ca inteligența să existe și în alte părți ale universului.

Cercetările recente impun o reevaluare a paradigmelor inteligenței, evidențiind diversitatea formelor prin care aceasta se poate manifesta.

Inteligența nu este unică, ci rezultatul unor căi evolutive diferite, iar modelul uman nu este un standard absolut, ci doar una dintre multiplele posibilități. Natura ne învață astfel o lecție de modestie: gândirea este un fenomen emergent, capabil să ia forme surprinzătoare.

Întrebarea rămâne deschisă: ce alte tipuri de inteligență există pe Pământ sau în cosmos? Este vital să fim pregătiți să le recunoaștem, chiar dacă sunt radical diferite de propria noastră experiență.

Pe măsură ce studiile progresează, ele extind orizonturile biologiei și tehnologiei, influențând totodată modul în care ne percepem pe noi înșine și conștiința. În imensitatea vieții, pe Terra sau în univers, pot exista încă forme neexplorate și surprinzătoare de inteligență, care așteaptă să fie descoperite.