Autismul dincolo de cuvinte, pașii care vorbesc despre diversitatea neurologică

Autismul nu înseamnă doar o altă perspectivă asupra lumii, ci și o altă amprentă lăsată cu fiecare pas. Dincolo de dificultățile de comunicare, modul în care pășesc persoanele cu autism deschide o fereastră subtilă către complexitatea creierului uman. Fiecare mișcare, fiecare ezitare sau siguranță, devine o expresie a diversității neurologice – o invitație la empatie și la o înțelegere mai profundă. Să privești autismul în față nu înseamnă să cauți ce este diferit, ci să recunoști frumusețea variației umane, chiar și atunci când aceasta se manifestă în pași aparent neobișnuiți.

Autismul nu înseamnă doar diferențe de gândire sau provocări sociale – ci și subtilități ale corpului pe care adesea le trecem cu vederea. Printre cele mai discrete, dar revelatoare, se numără modul în care o persoană cu autism pășește. Cercetările recente aduc tot mai mult în prim-plan ideea că mersul atipic poate oferi indicii timpurii despre această condiție, transformând fiecare pas într-o „semnătură” neurologică unică. Dincolo de stereotipurile legate de comunicare și relaționare, descoperim că felul în care mergem reflectă nu doar coordonarea mușchilor, ci și modul profund în care creierul procesează lumea. A privi mersul cu alți ochi înseamnă, de fapt, a recunoaște diversitatea autistă dintr-o perspectivă mai amplă și mai empatică.

Autismul, văzut dincolo de dificultățile sociale

Autismul, denumit oficial Tulburare de Spectru Autist (TSA), este o condiție neurodezvoltată care modelează experiențele unei persoane, de la modul în care procesează informația la felul în care reacționează la stimuli. Dincolo de dificultățile de comunicare și interacțiune, specialiștii atrag tot mai mult atenția asupra particularităților motrice – inclusiv postură, echilibru și mers, scrie WHO.int.

Emiratele Arabe Unite sprijină AI-ul din Africa cu un miliard de dolari

14:55

Topul celor mai muncitoare țări din lume în 2025

14:16

Manualul de diagnostic al tulburărilor mintale (DSM-5) include în prezent „mersul atipic” (sau „gait oddity”) ca un posibil indiciu atunci când se evaluează autismul. Desigur, nu orice persoană care merge diferit este autistă, însă specialiștii susțin că patternurile motorii, în special modul în care cineva pășește, pot oferi informații esențiale pentru stabilirea unui diagnostic corect.

Cum arată „mersul autist”

Deși mersul pare un gest banal, el implică un complex mecanism între creier, mușchi și simțuri. La unele persoane cu autism, acest dans biomecanic arată ușor diferit. Printre cele mai frecvente tipare observate se numără:

• Mersul pe vârfuri (toe-walking): Persoana pășește cu călcâiele rar sau deloc pe sol; frecvent întâlnit la copii mici cu TSA, dar uneori persistă la adolescență sau maturitate.
• Mers cu vârfurile spre interior (in-toeing): Picioarele sau genunchii se rotesc ușor spre interior la mers.
• Mers cu vârfurile spre exterior (out-toeing): Picioarele sunt orientate spre exterior, ca la poziția „de balerină”.

La acestea se adaugă și alte diferențe, mai subtile:

• Mers mai lent decât media
• Pași mai largi și mai lungi
• Faza de sprijin (timpul când un picior e pe sol) prelungită
• Variații de la o zi la alta în viteză, ritm sau lungimea pasului

Aceste diferențe nu sunt uniforme – chiar și aceeași persoană poate avea variații semnificative în mers, de la o zi la alta, în funcție de starea emoțională sau de mediu.

Creier FOTO: Shutterstock

De ce apar aceste diferențe

Răspunsul se află, parțial, în modul unic în care creierul autist funcționează. Două structuri cheie sunt implicate:

1. Ganglionii bazali – coordonează secvențele de mișcare, facilitând tranziția lină între pași sau schimbarea direcției fără ezitare.
2. Cerebelul – reglează echilibrul, timpul și precizia mișcărilor.

La persoanele cu TSA, aceste regiuni pot avea o structură ușor diferită sau pot comunica altfel cu restul creierului. Nu e vorba de un „defect”, ci mai degrabă de un alt fel de a procesa mișcarea.

Pe lângă aspectele neurologice, contează și factorii cognitivi și senzoriali:

• Un copil autist cu dificultăți de comunicare poate manifesta mai pronunțat un mers atipic.
• Suprasolicitarea senzorială poate duce la mișcări agitate, balans sau mers dezechilibrat.

Specialiștii subliniază că schimbările bruște de mers sau episoadele frecvente de dezechilibru nu indică mereu „stângăcie”, ci pot semnala stres sau suprastimulare senzorială.

Trebuie „corectate” aceste diferențe

Aici, abordarea s-a schimbat radical în ultimii ani. Multe persoane cu autism prezintă diferențe minore de mers, fără impact asupra vieții de zi cu zi. Scopul nu este „normalizarea” mersului, ci sprijinirea acolo unde există riscuri reale:

• Căderi frecvente sau risc de accidentare
• Dureri musculare sau rigiditate
• Dificultatea de a participa la activități dorite

Intervenția optimă este una adaptată, bazată pe joc și integrare socială, nu pe presiune sau standardizare. Programele educaționale care includ activități fizice (ex. dans, arte marțiale, yoga) ajută copiii să-și dezvolte coordonarea și încrederea în sine, fără a-i forța să se conformeze unui model strict.

Un viitor în care acceptarea contează mai mult decât „medicalizarea”

Tot mai multe voci din domeniul sănătății și educației susțin mutarea accentului dinspre intervențiile clinice spre abordări comunitare, incluzive. Inițiative precum „Joy of Moving” din Australia arată că mișcarea, integrată natural în programul școlar sau comunitar, poate îmbunătăți nu doar motricitatea, ci și abilitățile sociale și reglarea emoțională.

Mersul fiecăruia dintre noi este un act de auto-exprimare, „reglat” subtil de creierul nostru unic. Pentru persoanele cu autism, pașii atipici nu sunt o eroare, ci o reflexie a diversității neurologice. Poate e timpul să privim aceste diferențe ca pe niște variante legitime, nu ca pe „probleme” de corectat.

Așadar, data viitoare când vezi pe cineva mergând diferit, amintește-ți: asculți, de fapt, o altă melodie, poate chiar simfonia tăcută a unei minți extraordinare.