Autismul nu înseamnă doar o altă perspectivă asupra lumii, ci și o altă amprentă lăsată cu fiecare pas. Dincolo de dificultățile de comunicare, modul în care pășesc persoanele cu autism deschide o fereastră subtilă către complexitatea creierului uman. Fiecare mișcare, fiecare ezitare sau siguranță, devine o expresie a diversității neurologice – o invitație la empatie și la o înțelegere mai profundă. Să privești autismul în față nu înseamnă să cauți ce este diferit, ci să recunoști frumusețea variației umane, chiar și atunci când aceasta se manifestă în pași aparent neobișnuiți.
Autismul nu înseamnă doar diferențe de gândire sau provocări sociale – ci și subtilități ale corpului pe care adesea le trecem cu vederea. Printre cele mai discrete, dar revelatoare, se numără modul în care o persoană cu autism pășește. Cercetările recente aduc tot mai mult în prim-plan ideea că mersul atipic poate oferi indicii timpurii despre această condiție, transformând fiecare pas într-o „semnătură” neurologică unică. Dincolo de stereotipurile legate de comunicare și relaționare, descoperim că felul în care mergem reflectă nu doar coordonarea mușchilor, ci și modul profund în care creierul procesează lumea. A privi mersul cu alți ochi înseamnă, de fapt, a recunoaște diversitatea autistă dintr-o perspectivă mai amplă și mai empatică.
Autismul, denumit oficial Tulburare de Spectru Autist (TSA), este o condiție neurodezvoltată care modelează experiențele unei persoane, de la modul în care procesează informația la felul în care reacționează la stimuli. Dincolo de dificultățile de comunicare și interacțiune, specialiștii atrag tot mai mult atenția asupra particularităților motrice – inclusiv postură, echilibru și mers, scrie WHO.int.
Manualul de diagnostic al tulburărilor mintale (DSM-5) include în prezent „mersul atipic” (sau „gait oddity”) ca un posibil indiciu atunci când se evaluează autismul. Desigur, nu orice persoană care merge diferit este autistă, însă specialiștii susțin că patternurile motorii, în special modul în care cineva pășește, pot oferi informații esențiale pentru stabilirea unui diagnostic corect.
Deși mersul pare un gest banal, el implică un complex mecanism între creier, mușchi și simțuri. La unele persoane cu autism, acest dans biomecanic arată ușor diferit. Printre cele mai frecvente tipare observate se numără:
La acestea se adaugă și alte diferențe, mai subtile:
Aceste diferențe nu sunt uniforme – chiar și aceeași persoană poate avea variații semnificative în mers, de la o zi la alta, în funcție de starea emoțională sau de mediu.
Creier FOTO: Shutterstock
Răspunsul se află, parțial, în modul unic în care creierul autist funcționează. Două structuri cheie sunt implicate:
La persoanele cu TSA, aceste regiuni pot avea o structură ușor diferită sau pot comunica altfel cu restul creierului. Nu e vorba de un „defect”, ci mai degrabă de un alt fel de a procesa mișcarea.
Pe lângă aspectele neurologice, contează și factorii cognitivi și senzoriali:
Specialiștii subliniază că schimbările bruște de mers sau episoadele frecvente de dezechilibru nu indică mereu „stângăcie”, ci pot semnala stres sau suprastimulare senzorială.
Aici, abordarea s-a schimbat radical în ultimii ani. Multe persoane cu autism prezintă diferențe minore de mers, fără impact asupra vieții de zi cu zi. Scopul nu este „normalizarea” mersului, ci sprijinirea acolo unde există riscuri reale:
Intervenția optimă este una adaptată, bazată pe joc și integrare socială, nu pe presiune sau standardizare. Programele educaționale care includ activități fizice (ex. dans, arte marțiale, yoga) ajută copiii să-și dezvolte coordonarea și încrederea în sine, fără a-i forța să se conformeze unui model strict.
Tot mai multe voci din domeniul sănătății și educației susțin mutarea accentului dinspre intervențiile clinice spre abordări comunitare, incluzive. Inițiative precum „Joy of Moving” din Australia arată că mișcarea, integrată natural în programul școlar sau comunitar, poate îmbunătăți nu doar motricitatea, ci și abilitățile sociale și reglarea emoțională.
Mersul fiecăruia dintre noi este un act de auto-exprimare, „reglat” subtil de creierul nostru unic. Pentru persoanele cu autism, pașii atipici nu sunt o eroare, ci o reflexie a diversității neurologice. Poate e timpul să privim aceste diferențe ca pe niște variante legitime, nu ca pe „probleme” de corectat.
Așadar, data viitoare când vezi pe cineva mergând diferit, amintește-ți: asculți, de fapt, o altă melodie, poate chiar simfonia tăcută a unei minți extraordinare.