Bogații și săracii folosesc telefoanele în mod diferit

Modul în care oamenii folosesc telefoanele mobile oferă indicii clare despre situația lor economică. Astfel, cei mai vulnerabili tind să își reîncarce creditul cu sume mici, însă frecvent, în timp ce persoanele mai înstărite accesează date mobile și comunică cu rețele complexe de interlocutori. Operatorii de telefonie pot valorifica aceste tipare prin algoritmi de inteligență artificială, aplicându-i întregii baze de abonați, pentru a genera hărți detaliate ale „sărăciei estimate”, de care guvernele pot profita pentru a direcționa eficient resursele către zonele care au cea mai mare nevoie de ajutor. Această metodă nu este doar un concept teoretic — a fost deja aplicată cu succes într-o serie de țări africane și s-a dovedit utilă în diverse situații limită. În Togo, în timpul pandemiei, un astfel de sistem a fost integrat în programul de transferuri sociale și a redus erorile de excludere între 4% și 21%, comparativ cu metode tradiționale, bazate pe criterii geografice, conform unuia dintre studiile publicate în Nature. 

Date invizibile din rețelele mobile — cum ar fi frecvența reîncărcărilor, consumul de date și rețeaua socială digitală — pot deveni indicii sociale extrem de relevante. Aceste date, analizate prin algoritmi de machine-learning, permit estimarea distribuției sărăciei în timp real și la costuri reduse, ceea ce reprezintă un pas major spre ajutoare mai eficiente, rapide și nediscriminatorii.

În cuvinte mai simple, un algoritm analizează cât de des și cu ce sume își reîncarcă oamenii creditul pe telefon – cei mai săraci tind să încarce puțin și des, iar cei mai bogați, mai rar și cu sume mari. Apoi se uită la tiparele de consum: câți MB de internet folosesc, cât de lungi sunt apelurile și cât de mare este rețeaua lor de contacte. Punând cap la cap toate aceste date, modelul poate estima cu o precizie ridicată nivelul de sărăcie al fiecărui utilizator și apoi poate genera o hartă a zonelor vulnerabile.

Acordul SUA-Iran aduce calm pe piețe, dar nu rezolvă criza energetică a Europei. Problemele reale abia încep

16:58

Binance va pierde permisiunea de a opera în UE, spun surse Reuters

13:26

Iar aceste informții sunt deosebit de relevante, mai ales în zonele izolate, pe care, de fapt, nu le evaluează nimeni în mod corect. La sfârșitul anului 2021, la aproximativ un an după ce primele vaccinuri anti-Covid-19 au ajuns pe piață, ratele de vaccinare rămâneau alarmant de scăzute în multe țări africane, scrie Financial Times, pentru a da un exemplu cu privire la acest tip de utilizare. Pe măsură ce lunile treceau, decalajul se adâncea. Întrebați de ce Africa nu primește vaccinuri, în timp ce America de Nord și Europa erau saturate cu doze în exces, unii directori ai companiilor farmaceutice au dat vina pe reticența regionaă față de vaccin. Nu lipsa dozelor era constrângerea, argumentau ei, ci ezitarea localnicilor făcea ca dozele livrate să nu fie folosite înainte de expirare.

Foto: Unsplash

Izolarea subminează furnizarea serviciilor publice

Sondaje coordonate privind reticența la vaccinare, desfășurate în 10 țări din sudul global, plus SUA și Rusia, au arătat că locuitorii din aproape toate națiunile din eșantionul african erau, de fapt, mai dispuși să se vaccineze decât americanii sau rușii. Explicația pentru acoperirea vaccinală scăzută în aceste țări era, de fapt, mult mai banală: un simplu deficit de acces.

Pentru o persoană dintr-o zonă rurală din Sierra Leone, a ajunge la cel mai apropiat centru de vaccinare presupunea o călătorie dus-întors de șapte ore și un cost echivalent cu 10-12 zile de muncă. Problema fundamentală aici este, de fapt, izolarea geografică. Oamenii trăiesc în zone greu accesibile, unde este costisitor să livrezi servicii publice, de la clinici, la școli sau bănci. Aproximativ 15-20% dintre vest-africani locuiesc la cel puțin o oră distanță de orașe cu 20.000 de locuitori sau mai mult — și asta presupunând că au acces la transport.

Această izolare subminează furnizarea serviciilor publice și este un predictor pentru rezultate mai slabe la nivel educațional, economic și de sănătate. Chiar și atunci când guvernele construiesc școli și clinici în zone îndepărtate, personalul calificat, care preferă să locuiască lângă orașe, nu se prezintă la post; ratele de absență ale profesorilor și a cadrelor medicale sunt ridicate. Băncile evită astfel de locuri, pentru că depozitele mici colectate nu justifică costurile întreținerii unei sucursale. Lucrătorii agricoli nu petrec suficient timp în satele izolate pentru a le preda fermierilor tehnologii noi, iar productivitatea rămâne scăzută.

Educație pe telefonul mobil?

Pandemia ne-a transformat pe toți, brusc, în niște „izolați”, ceea ce a accelerat unele trenduri deja existente, în special inovarea în zona serviciilor furnizate către astfel de „insule”. Atunci când oamenii locuiesc în zone greu accesibile fizic, tehnologia poate oferi alternative eficiente, mai ales din perspectiva costurilor. Un grup de la Oxford a experimentat livrarea unor servicii de educație, meditații unu-la-unu, pentru elevii de școală primară din cinci țări în curs de dezvoltare – prin intermediul telefoanelor mobile. Ședințele au îmbunătățit constant și semnificativ rezultatele învățării.

În timpul pandemiei, trimiterea ajutoarelor financiare către oamenii care depindeau de veniturile curente pentru a-și hrăni familiile a fost o sarcină relativ simplă în SUA; guvernul a trimis cecuri, pe baza datelor din declarațiile de taxe. Dar cum identifici săracii în Togo sau Bangladesh, unde aproape nimeni nu depune declarații fiscale? Nu doar că aceste locuri sunt greu accesibile, dar știm și mult mai puține despre ele, ceea ce împiedică statele să furnizeze eficient servicii.

Foto: Unsplash

Modul de utilizare al telefonului lasă indicii despre nivelul economic al persoanei

Factorii de decizie pot folosi o perspectivă esențială pentru a direcționa serviciile către cei care au cea mai mare nevoie: bogații și săracii folosesc telefoanele în mod diferit, iar modelele lor de utilizare lasă indicii cu privire la nivelul de sărăcie. De exemplu, persoanele sărace tind să își reîncarce creditul mai des, dar în sume mici, iar persoanele mai înstărite folosesc mai mult date mobile și au rețele de contacte telefonice mai vaste. Operatorii de telefonie mobilă ar putea folosi algoritmi de învățare automată pentru a prezice nivelul de sărăcie pe baza acestor modele și apoi să ruleze modelul pe întreaga bază de abonați, oferind guvernului rate de „sărăcie prezisă”.

Togo a implementat cu succes această metodă în timpul pandemiei, iar în Bangladesh a fost testată acuratețea procedurii, în raport cu alte paradigme populare de țintire a sărăciei. Deși nu a fost mai precisă decât testele proxy de mijloace (proxy means test), abordarea bazată pe telefonul mobil este mult mai ieftină când vine vorba de studii la scară largă, pentru că ține loc de sondaje costisitoare. ONG-ul GiveDirectly a folosit algoritmul bazat pe telefonie pentru a livra transferuri direcționate către cele mai sărace gospodării din comunitățile care găzduiesc refugiați Rohingya în Bangladesh.

Telefoanele: un indicator pentru reducerea sărăciei?

Telefoanele mobile nu ar fi rezolvat problema accesului Africii la vaccinuri, deoarece această operațiune necesita livrare fizică. Dar au inspirat alte inovații post-pandemice, precum livrarea pachetelor de servicii medicale necesare prin clinici mobile. Astfel de servicii pot, de asemenea, să adapteze sfaturile oferite fermierilor în funcție de condițiile meteorologice și de dăunători locali.

Atunci când un loc este greu accesibil, calitatea serviciilor tinde să fie scăzută, iar livrarea lor costisitoare. China i-a încurajat pe oameni să se mute în zone unde serviciile pot fi oferite mai ușor. Așadar, o altă modalitate de a aborda sărăcia rurală este să elimini, pur și simplu, locurile sărace și izolate. Dar, în lipsa plăților compensatorii care i-ar putea motiva pe oameni să se mute, direcționarea bazată pe telefoane mobile reprezintă o cale promițătoare pentru reducerea sărăciei.