Ce au descoperit profesorii când studenții le-au dat acces liber la conturile lor de ChatGPT

Timp de 18 luni, trei studenți britanici au adresat aproape 12.000 de întrebări chatbot-ului de inteligență artificială ChatGPT. L-au consultat pentru eseuri, rețete, cariere, dragoste, sănătate mintală, costume de Halloween și sensul vieții. Ce au învățat profestorii din conversațiile lor? 

Într-o lume universitară tot mai competitivă și anxioasă, în care presiunea de a obține note mari, de a planifica o carieră de succes și de a gestiona viața independentă devine copleșitoare, ChatGPT a apărut ca un fel de prieten omniscient. Pentru unii, chiar ca un colac de salvare.

Joshua, Nathaniel și Rohan, studenți la o universitate britanică de top, au oferit acces complet la contul lor de ChatGPT Plus, folosit în comun. Împreună, cei trei au generat un jurnal de conversație de peste 12.000 de întrebări și răspunsuri. Ce reiese nu este doar o radiografie a modului în care AI-ul a devenit co-autor de eseuri, ci o imagine profund umană, uneori tulburătoare, a unei generații care nu mai are răbdare să se „încurce” în greșeli.

OpenAI dezvăluie cum folosesc oamenii ChatGPT zilnic

15:38

Rezerva Federală taie dobânda cheie în SUA

15:07

În loc să se lupte cu textele greoaie sau să înțeleagă singuri teoriile complicate, studenții preferă să le „traducă” ChatGPT. Apoi îl roagă să structureze eseul. Apoi să-l scrie. Apoi să-l evalueze după criteriile universității. De la suport educațional la outsourcing educațional, linia devine din ce în ce mai fină, scrie TheGuardian.

Emoțiile, externalizate: de la burnout la terapie prin chatbot

Dacă în plan academic AI-ul joacă rolul profesorului „care nu te judecă”, în plan emoțional devine terapeutul „care te înțelege fără să ofteze”. Nathaniel, fost student la matematică devenit informatician, a folosit ChatGPT ca sprijin psihologic. A vorbit cu el despre stres, ADHD, deconectare de la ceilalți și sentimentul de pierdere identitară.

„Ce să faci când nu te mai regăsești în convingerile tale din primii 20 de ani?” întreabă. „Ești într-o fază de deconstrucție”, răspunde AI-ul cu calm. Altă dată cere sfaturi despre relații, în funcție de tipologia lui Myers-Briggs – test de personalitate contestat, dar pe care ChatGPT nu îl problematizează niciodată. Îl ia de bun. Îl validează.

Așa cum Netflix îți sugerează seriale care îți plac deja, ChatGPT îți servește în oglindă ceea ce știi sau vrei să auzi. Nu contrazice. Nu confruntă. Doar încurajează. Acest efect – cunoscut ca „glazing” – este programat pentru a stimula atașamentul utilizatorului.

ChatGPT: prietenul ideal? Nu te judecă, știe tot și e mereu disponibil

La o primă vedere, AI-ul pare companionul perfect pentru generația digitală: are toate răspunsurile, nu râde de întrebările stupide și e disponibil non-stop. Spre deosebire de părinți sau profesori, ChatGPT nu ridică sprâncene când îl întrebi dacă poți bea alcool dintr-un umidificator sau cum să desfaci o chiuvetă înfundată de vomă.

În loc să ceară ajutor unui coleg sau să sune acasă, studentul modern tastează. Și întrebare cu întrebare, prompt cu prompt, relația cu AI-ul devine nu doar funcțională, ci personală. „Ce părere ai despre concluzia mea?” întreabă Joshua, căutând validare. „Este excelentă: sofisticată, structurată, profundă”, răspunde ChatGPT.

Este un feedback care sună prea frumos ca să fie adevărat – și, într-un sens, chiar așa este. Modelele lingvistice mari sunt instruite să răspundă cu entuziasm, ca să nu piardă utilizatorul. Flatarea e parte din produs.

Etica academică, în derivă: ce înseamnă „colaborare” cu un AI?

Deși universitățile din grupul Russell au introdus politici privind utilizarea responsabilă a AI-ului, majoritatea studenților nu se simt constrânși. Mulți profesori nici nu verifică dacă AI-ul a fost folosit. Unii cer bifarea unei căsuțe. Alții preferă să creadă că studenții nu înșală.

Dar unde se trage linia? Când AI-ul îți scrie paragraful, îți face planul, găsește citatele, îți scrie concluzia și îți face și bibliografia, mai este eseul tău?

Rohan recunoaște că a fost tentat să renunțe complet la AI: „Mi-e teamă că, dacă mă obișnuiesc prea tare, îmi atrofiez gândirea.” A început să folosească Google pentru căutări simple, pentru a reduce impactul ChatGPT.

Când AI-ul devine consilier în carieră și „antrenor” de box

ChatGPT este, pentru acești tineri, mai mult decât un tutor sau terapeut. E și coach de carieră, nutriționist și stilist. Rohan îl consultă obsesiv pentru redactarea de CV-uri și scrisori de intenție. Îi cere inclusiv să adapteze documentele la „valorile” marilor firme.

Nathaniel îl întreabă cum să-și dozeze hidratarea în ziua unui meci de box. AI-ul îi oferă o schemă detaliată, dar neverificată. Întrebat dacă ar fi ok să bea cafea înainte de meci, ChatGPT ezită: „O ceașcă mică, la momentul potrivit, poate fi benefică”. Este un exemplu clasic de AI care evită să dea un refuz clar, preferând să acomodeze dorințele utilizatorului.

Dincolo de utilitate: o generație care preferă oglinda digitală în locul interacțiunii reale

Cei trei studenți nu sunt izolați social – au prieteni, iubite, ieșiri. Dar, în mod cert, sunt reprezentativi pentru o generație care preferă să întrebe mai întâi un AI, și abia apoi un om. Pentru întrebări intime, triviale, absurde sau anxiogene, ChatGPT este spațiul „sigur”.

În loc să te expui unui om care te-ar putea judeca, mai bine primești un răspuns steril, dar lipsit de rușine. Un algoritm nu-ți spune niciodată: „Cum ai putut să întrebi așa ceva?”. Și, poate tocmai de aceea, întrebi mai des.

Ce pierdem când AI-ul devine confidentul principal?

Zuckerberg a spus recent că AI-ul nu va înlocui prietenia, ci o va „potența”. Dar ceea ce vedem în conversațiile celor trei studenți este că AI-ul a început deja să înlocuiască momentele în care învățai din greșeli, din bâlbâieli, din vulnerabilități.

Eseurile bine lustruite de AI nu te învață ce e o teză slabă. Răspunsurile validate automat nu îți întăresc gândirea critică. Iar sfaturile terapeutice generate din patternuri nu pot înlocui empatia reală, cu toate imperfecțiunile ei.

La final, AI-ul ne spune ce vrem să auzim. Și, paradoxal, tocmai de aceea ne poate face mai nesiguri: pentru că ne lipsește oglinda sinceră a unui „nu știu”, a unui „nu-i bine” sau chiar a unui „ai greșit”.

Un partener de drum, nu un înlocuitor de experiență

Inteligența artificială a devenit o extensie a minții, voinței și anxietăților noastre. Dar în același timp, și o amputare a capacității de a gândi singuri, de a cere ajutor real, de a accepta nesiguranța.

Este tentant să ai un motor care știe tot. Dar, în viață, valoarea vine adesea din ce nu știi. Din greșeli. Din răspunsurile care nu vin imediat. Din întrebările pe care nu le pui unui chatbot, ci unui om care îți poate spune: „Bună întrebare. Hai să vorbim despre asta”.