Europa se confruntă cu o criză structurală și trebuie să înțeleagă că modelul său economic și geopolitic nu mai este sustenabil, scriu analiștii The Economist. Războiul, protecționismul și stagnarea economică sunt dovezi ale costurilor antrenate de politicile sale de autosuficiență. Ca o familie nobiliară care își maschează conturile goale, Europa trebuie să renunțe la luxurile care o țin captivă în trecut. Printre acestea, ar trebui să renunțe la aroganța cu care a tratat Marea Britanie după Brexit, la iluzia că ar putea dicta seturi de bune practici la nivel global sau la modul în care continuă să-și ignore grava criză demografică, scrie sursa citată. 
O peninsulă bogată, care trăiește pe datorie istorică
„Pentru ca lucrurile să rămână la fel, totul trebuie să se schimbe”, spunea Giuseppe Tomasi di Lampedusa în Ghepardul, un aforism care descrie perfect dilema Europei actuale. Un continent care cândva domina lumea se uită acum, cu uluire, la fostele colonii – care l-au ajuns sau l-au depășit.
Deși înțelege nevoia de transformare, scrie The Economist, Europa continuă să se comporte ca aristocrații italieni de altădată: au rămas atașați de un confort care nu mai putea fi susținut.
Un continent în criză, dar încă reticent la schimbare
Uniunea Europeană s-a obișnuit să creadă că se poate reforma doar sub presiunea unei crize. Și ar fi momentul pentru schimbare, deoarece criza a venit. Războiul din Ucraina durează deja de trei ani, iar Donald Trump testează alianțele occidentale printr-un nou protecționism american. Europa a depins prea mult de piața Chinei pentru creștere. Gazul rusesc i-a fost vital pentru industrie și a depins de armata americană pentru securitate.
În acest context, subliniază sursa citată, Uniunea trebuie să înțeleagă că modelul său economic și geopolitic nu mai este sustenabil. Ideea de a renunța la anumite politici, care sunt, de fapt, un simplu lux, nu este doar un semn de austeritate, ci și o condiție absolut necesară pentru supraviețuirea economică. Doar așa pot fi finanțate obiectivele esențiale: tranziția verde, sprijinul pentru Ucraina și protejarea statului social. Europa trebuie să recunoască faptul că într-o lume care se schimbă rapid, prioritățile sale nu pot rămâne aceleași. Altfel, riscă să devină o aristocrație falimentară, trăind din amintirea propriei măreții.
Analistul The Economist listează apoi cele cinci politici considerate „luxuri critice”, pe care Europa nu și le mai poate permite. Ele dezvăluie un model economic și geopolitic devenit prea costisitor într-o lume care nu mai oferă răgaz pentru autoindulgență.
 
 
 
 
Relația cu Marea Britanie: un lux al orgoliului
 
 
De la Brexit, Uniunea Europeană s-a comportat față de Londra ca un fost fost iubit rămas rănit, care se bucură să vadă eșecurile celuilalt. Această atitudine, justificată la început, pentru a descuraja alte „evadări” din rândul membrilor, a devenit o extravaganță politică.
Marea Britanie are forță militară, industrială și diplomatică, iar o cooperare pragmatică ar întări poziția Europei în Ucraina. Totuși, negocierile privind apărarea sunt blocate de dispute minore, precum drepturile de pescuit, transformând politica externă într-un joc al detaliilor.
Regulile europene și iluzia puterii globale
Bruxellesul a impus vreme îndelungată reguli asupra lumii, de la standarde ecologice, la condiții de muncă, exportând așa numitul „efect Bruxelles” la nivel global. Țări de te miri unde, precum Indonezia, sunt obligate să cultive palmierul „într-un fel și nu în altul”. Când au protestat, au fost ignorate.
Astăzi, când Europa are nevoie urgentă de noi acorduri comerciale pentru a contracara protecționismul american, aceste tensiuni revin în atenție, de data asta ca un cost. Într-o economie globală în care ponderea sa scade, iluzia că Europa ar putea dicta regulile lumii a devenit un lux pe care nu și-l mai poate permite.
Piața internă, un motor blocat de birocrație
Uniunea ar putea compensa lipsa schimburilor cu SUA prin intensificarea comerțului între statele membre. Însă, potrivit FMI, barierele administrative la schimburile de servicii echivalează cu un tarif de 110%.
Bruxelles comandă studii costisitoare despre cum să revigoreze piața unică, dar rareori aplică recomandările. Raportul Draghi din 2024, un document de 400 de pagini plin de soluții concrete, zace uitat pe birourile funcționarilor, scrie sursa citată. Această inerție birocratică a devenit o tradiție scumpă, una dintre cele mai risipitoare forme de stagnare.
Demografia și timpul pierdut
Europa evită să abordeze problema demografică, deși cifrele sunt alarmante. În 1980, cinci persoane active susțineau un pensionar; astăzi, sunt doar trei, iar în 2050 vor fi două.
Politicile pentru creșterea natalității au eșuat, iar imigrația a devenit un subiect exploziv. Soluția care pare cea mai eficientă, respectiv să fie legată vârsta de pensionare de speranța de viață, este tratată ca un tabu. Dar, scrie The Economist, continentul nu-și mai permite luxul amânării.
Apărare subfinanțată și iluzii sociale costisitoare
După sfârșitul Războiului Rece, Europa s-a hrănit din „dividendul păcii”, reducând drastic cheltuielile militare. Țări, ca Italia și Belgia, abia acum ating pragul de 2% din PIB pentru apărare, stabilit în 2014 de NATO.
Angajamentele de a crește la 3% vor fi inutile fără un plan financiar clar. Fie prin datorie comună, fie prin reducerea cheltuielilor sociale, ignorarea acestor compromisuri este o formă de autoamăgire colectivă, își încheie pledoaria sursa citată.