Criza umanitară din Gaza, consultanță strategică și capitalismul de război: un milion de dolari din asistență probono

Unul dintre cele mai prestigioase grupuri de consultanță din lume, Boston Consulting Group (BCG), se află în mijlocul unui scandal reputațional cu implicații etice și economice majore, după ce a încasat peste 1 milion de dolari pentru un proiect probono de transport maritim a ajutoarelor umanitare către Gaza. Transportul era gestionat de organizația Fogbow, transmite Financial Times. De asemenea, compania a fost criticată pentru o implicare controversată în Fundația Umanitară Gaza (GHF). Această mișcare evidențiază o schimbare subtilă, dar profundă, în dinamica ajutorului umanitar: comercializarea serviciilor de planificare strategică și logistică în crize umanitare, o zonă tradițional dominată de ONU și ONG-uri non-profit. Criza din Gaza arată o realitate inconfortabilă: consultingul global s-a extins din zona corporațiilor în zona geopoliticii și a umanitarismului, deseori fără garanții etice clare. Cazul BCG nu este singular, ci simptomatic, subliniază sursa citată, pentru o economie globală în care rolurile statului, pieței și ale societății civile sunt tot mai greu de distins. 

Consultanță pentru o cauză umanitară sau pentru un model de business?

Rolul sectorului privat a crescut vertiginos într-un peisaj al inițiativelor umanitare marcat de haos, de restricții și de politizare excesivă. Proiectul BCG cu Fogbow ilustrează perfect această tendință. Deși, inițial, firma a oferit asistență pro bono, ulterior a taxat peste 1 milion de dolari de la Fundația Maritimă pentru Ajutor Umanitar (MHAF) — entitate înregistrată în Elveția, finanțată de Qatar și creată pentru a sprijini logistica Fogbow.

Un model paralel de ajutor umanitar, cu capital privat și rețele geopolitice

Fogbow — o inițiativă condusă de foști diplomați și militari veterani americani — a reușit să atragă sprijinul unor guverne din Golf, inclusiv Israel, pentru a crea un coridor maritim de la Cipru la Gaza. Planul a fost abandonat când administrația Biden a anunțat, în mai 2024, construcția unui ponton militar plutitor, proiect care a eșuat rapid, din cauza condițiilor meteo. În ciuda acestor eșecuri logistice, Fogbow a livrat 200 de tone de ajutoare pe cale maritimă și alte 900 prin portul Ashdod și pe rute terestre israeliene.

Europa plătește factura boom-ului AI din SUA. Lagarde: riscăm costurile fără să culegem roadele

17:32

Deficitul extern al României crește: a ajuns la 16,3 miliarde de euro

16:26

În fundal, BCG a oferit consultanță strategică și administrativă: înființarea MHAF în Elveția, rapoarte lunare pentru Qatar, selecția contractanților și consilierea privind personalul. Firma a declarat că proiectul a trecut prin filtre riguroase de evaluare internă. Dar în paralel, criza reputațională generată de implicarea în GHF s-a acutizat.

Foto: Unsplash

GHF – eșecul unui model privat de guvernanță umanitară

În timp ce colaborarea cu Fogbow părea limitată la logistica livrărilor, proiectul GHF a intrat într-o zonă mult mai sensibilă: consultanță pentru modelarea fâșiei Gaza post-război, inclusiv simulări pentru relocarea a sute de mii de palestinieni. BCG a concediat doi parteneri din SUA pentru implicarea lor fără aprobare în acest proiect și a eliminat din funcții alți doi directori, inclusiv pe Chief Risk Officer.

Deși GHF susține că a livrat 70 de milioane de mese și acuză BCG de „lașitate corporativă” pentru retragerea din contractul de 4 milioane de dolari, proiectul a fost dur criticat de ONU, care l-a descris ca o simplă „acoperire” pentru obiectivele israeliene. Moartea a sute de civili palestinieni care încercau să ajungă la punctele de distribuție apărate de contractori privați a delegitimat complet inițiativa.

Reflecții economice: cine câștigă din haos?

Această situație ridică întrebări economice și etice fundamentale despre rolul firmelor de consultanță în gestionarea crizelor umanitare și militare. Într-o lume în care războiul devine tot mai „outsourced” și privatizat, firme precum BCG ajung să joace un rol cvasi-guvernamental, dar fără răspundere democratică sau legală.

De asemenea, apare o tensiune între valorile umanitare și logica de piață. Când consilierea strategică pentru livrarea de ajutor alimentar devine un serviciu tarifat, iar proiectarea unei ordini post-conflict devine o linie de business, ne confruntăm cu o hibridizare periculoasă între interes public și profit privat.

Într-o lume a conflictelor prelungite și a dezastrelor climatice, asemenea modele hibride vor deveni norma. Întrebarea e: cine veghează la etică atunci când „piața ajutorului” este privatizată?